Pasiune neîncetată

Prolog

           

Se află într-o cameră cu pereți înalți, văruți într-o nuanță bolnăvicioasă de galben pai, cu un pian așezat în fața ferestrei și un șemineu poziționat pe peretele din fața ușii; camera dă un aspect primitiv – pentru un artist, desigur. Un fotoliu cu tapițerie veche, ce aduce aminte de anii '20, este poziționat în fața șemineului realizat din cărămizi ce par a se sfărma în orice moment. Totul pare atât de vechi și în același timp interesant. Lângă peretele din fața ferestrei se află masa pe care își ține toate vopselurile și ustensilele, iar lângă masă se află nelipsitul șevalet, ce acum ține o pânză în nuanțe aprinse. Și nu în ultimul rând, ea – Holly. Stă așezată pe scaunul înalt fără spătar ce o ajuta să-și relaxeze picioarele după ce fusese pusă pe drumuri pe întreg parcursul zilei.

Părul șaten deschis îi este prins într-un coc lejer ce îi conturează mai bine fața subțire și rozul obrajilor mereu prezent. Ochii săi de un verde crud ca al lămâiei verzi își îndreaptă privirea spre perii pensulei cu care tocmai întinde culoarea.

Înmoaie pensula în apă şi o îmbibă într-un roşu aprins, perfect pentru un apus. Continuă să întindă culoarea pe întreaga suprafață a pânzei cu mişcări lente şi suave. În încăpere temperatura depăşeşte douăzeci de grade, focul arzând puternic în şemineul din atelierul lui Holly. Sunetele clapelor unui pian răsună în întreaga încăpere. Singurele sunete care o pot inspira, pentru că ea nu pictează decât pe sunete. Este ca şi când ar face o poză a unei melodii. Pictează exact ceea ce-i transmite. Lasă pensula jos, pe marginea şevaletului, desfăcând mai apoi nodul şorțului plin de culori. Culori vii, vesele, dar enigmatice. Ultimul retuş pentru tablou era gata. Acum nu mai are decât de aşteptat să se usuce în totalitate. Ah, şi da, momentul în care avea să-şi prezinte lucrările. Aveau să fie o mulțime de artişti şi oameni bogați, iar asta o înspăimântă. Bineînțeles, nu s-ar gândi la lucruri care poate nu aveau să se întâmple, precum momentul în care va apărea prințul pe cal alb, iar ea l-ar fi oprit pentru a îl picta - şi admira, desigur. Ştia că avea să-i vină şi ei jumătatea, chiar dacă mai târziu. Are abia douăzeci şi doi de ani. Își desprinde părul din cocul în care era prin adineaori ți îşi trece de câteva ori mâinile prin el învârtindu-se în cerc. Desigur, avea să amețească, dar unde mai pui la socoteală că era frântă de oboseală şi ceasurile bat ora două noaptea? Practic, e deja destul de amețită. La fel de amețită ca atunci când a fumat pentru prima oară – şi ultima! Era atât de amețită încât vedea numai în ceață şi nici nu prea distingea sunetele. A fost o experiență neplăcută, pe care nu i-a spus-o mamei ei niciodată. Şi chiar dacă ar fi făcut-o, acum nu mai picta. În cel mai bun caz, era trimisă la mănăstire pentru şapte ani. În cel mai rău caz, ei bine, avea să nu mai existe. Mama ei nu a suportat nici odată ideea ca fetele să fumeze, chiar dacă şi ea a făcut-o cândva, de demult. Îți dorea ca unicul ei copil să nu repete aceeași greșeală.

Se lasă pe fotoliul confortabil din fața şemineului, închizând lent pleoapele, dar le redeschide brusc amintindu-şi că nu poate dormi pe un fotoliu, indiferent cât de comod ar fi fost. Se ridică pe vărfuri dezmorținu-și spatele ce o cam durea. Îşi târăşte leneş picioarele spre uşă, stingând becul şi închizând uşa în urma ei. Peste noapte focul avea să se stingă în şemineu, deci nu era o problemă. Şi, bineînțeles, avea timp şi tabloul să se usuce. Îşi apropie sprâncenele înaintând spre dormitorul ei, o cameră mică. Nici apartamentul nu e foarte mare, deci nu te-ai putea aştepta la vreun dormitor mega-luxos cu o dimensiune pe măsură. Dar niciodată nu a deranjat-o unde locuia, apartamentul ei fiind unul cald şi plin de culori vesele ce îți ridicau moralul şi îți aşterneau un zâmbet plin pe față. Ca să nu mai vorbim de curățenia şi ordinea impecabilă prezentă în orice moment al zilei.