Pasiune neîncetată

Capitolul 3

Nu am cerut niciodată ceva anume de la un bărbat. Nu am fost cerşetoare de atenție, iubire, cadouri scumpe, buchete de flori sau alte minunății. Am cerut înțelegere, poate şi aia pe jumătate de măsură, dar ideea e că am cerut. Şi am fost aproape sigură că voi primi de la fiecare în parte. Aveam aşteptări mari, în ciuda persoanelor mici cu care am avut contact. Ceea ce a însemnat enorm de mult pentru mine şi m-a ajutat oarecum în construirea zidului de protecție. Acum a apărut el, Derek, ca un Uragan şi a făcut prăpăd peste zidul meu. A lovit fix la bază, ştiind că dacă va începe de acolo va termina repede. Dar nu pot fi aşa uşor de deschis, de pătruns şi cercetat. Am fost o enigmă pentru atâția bărbați şi nu pot fi pentru el? Nu ştiu ce are diferit, dar diferitul acesta mă sperie îngrozitor de tare. Ştiu câte lucruri am ținut ascunse sub lacăt protejate fiind de zidul acela invizibil ce până acum câteva momente mă proteja. Mă proteja mai bine decât aş fi crezut, dar iată-mă acum străpunsă de gândul că el a reuşit să distrugă tot. O simt, mă simt pe mine incompletă, lipsită de ceva anume. Orice ar fi, va trebui să o iau de la capăt cât mai repede, până nu dărâmă şi ultima fărâmă de curaj amestecată cu ambiție ce a mai rămas în sufletul meu. Dacă până acum credeam că sunt în siguranță, acum însă ar trebui să-mi fie teamă; nu vreau ca secretele mele să fie aflate de acel străin rămas încă un misterios în rațiunea mea. Nu spun asta pentru că aş avea nişte secrete criminale ce m-ar putea ruina, nu! O spun pentru că am un vast trecut, plin de mister. Am preferat să fiu ca trecutul meu: un mister, o enigmă. Nu am putut avea o relație mai departe de nivelul prieteniei cu nici un bărbat, toți au fost nişte oameni care m-au ruinat pe interior, în special Ryan. Astfel mi-am făcut eu o proastă impresie despre întreaga rasă masculină. Da, fără vreo urmă de regret.

Viziunea mea asupra vieții era inedită. Visam să fiu o soție iubită şi iubitoare, o mamă iubitoare, dar am dat de opusul meu ce avea alte planuri decât o căsătorie şi formarea unui cămin. I-a plăcut, şi nu m-aş mira încă să-i placă, să trăiască într-un dezacord, fără pic de armonie, linişte şi iubire. Mi-a promis soarele şi stelele în timp ce îşi forma un plan de viitor destrăbălat lipsit de reguli. Asta - şi nu doar - m-a făcut să pun capăt relaţiei cu el. După spusele lui, voia să mă ceară în căsătorie, dar cu siguranţă că nu avea asta în plan. A fost şi va rămâne o amintire neplăcută a vieţii mele ce mă face să-mi pierd cumpătul ori de câte ori dau de o persoană ce se încadrează în aceeaşi tipologie cu el. Ca să fac un rezumat, au fost peste puţin douăzeci de bărbaţi lipsiţi de vreun sentiment legat de viitor, de familie, iubire şi toate cele care constituie cuvântul familie. Recunosc, m-am ascuns bine de ei şi nu le-am permis să mă cunoască pe de-a-ntregul. Altminteri nu mai era acel lucru fascinant al iubirii. „Dacă i te destăinui una-două nu vei mai fi un mister pentru el, iar asta îl va face să fie plictisit de tine", îmi spunea bunica odată. Îi semăn foarte mult; şi ea a fost o romantică incurabilă misterioasă. Probabil de la ea moştenesc această calitate. Mama, însă, nu îi seamănă deloc. Mereu o fire deschisă, prea deschisă, a reuşit să sufere în tinereţea ei. Probabil din acest motiv a şi avut de suferit în timpul tinereţii, şi a determinat-o să vrea să mă ferească de toţi băieţii cu care aveam vreun contact. Clar, era o absurditate! La şapte ani îmi interzicea să stau cu băieţii la şcoală şi să nu schimb nici două vorbe cu ei.

Acum, ajunsă la vârsta la care probabil ar trebui să-mi formez deja o relaţie, am realizat că prinţii pe cai albi nu există. Că iubirea adevărată nu creşte în pomi şi nici nu cade din cer. Că un simplu sărut nu te poate face să te îndrăgosteşti de persoana de la care l-ai primit dacă nu este oferit cu pasiune. O pasiune neîncetată ce naşte dintr-un simplu sărut. Apoi sărim ca nesătuii peste tot stricând farmecul aşteptării unei înmuguriri în iubire.

Continui să întind culoarea neuniform peste pânza rezemată şi bine fixată pe şevalet. Schimb pensula pentru a forma umbra unui albastru mai închis a valurilor mării. Marea, scoicile şi stâncile. Valurile şi nisipul. Briza uşor umedă de vară ce transmite un fior plăcut şi rece pe şira spinării. Ador să simt cum valurile ce ajung la mal îmi gâdilă tălpile şi mi le umezeşte într-un mod brusc. Ador şi stâncile, pe care mi-am petrecut mult timp. Îmi plăcea să stau pe ele şi să admir marea ca o sirenă, să pictez, să cânt şi să visez. Dar cel mai mult să visez. Visam la o familie fericită, la mine în viitor înconjurată de copii şi aşa-zisul meu soţ.