Pasiune neîncetată

Capitolul 2

Rare au fost zilele în care am avut senzația că totul este roz, că nimeni nu îmi poate strica planurile. Rare sunt momentele acelea când mă trezesc cu un străin la uşă, dar nu un străin de-a dreptul, ci unul cu care, să zicem, am avut contact. Rare sunt momentele în care aduc străini în spațiul meu de desfăşurare. Ei bine, raritățile par a deveni o rutină. Şi iată-mă acum, stând rezemată de uşa dulapului şi căutând ceva de îmbrăcat - de preferat fără vopsea pe material - în timp ce jumătatea de străin din Derek îmi păşeşte, poate, grațios suprafața de lemn de pe jos - podeaua. Aud scârțâitul parchetului tot mai aproape de camera mea şi aş putea jura că Derek se apropie. Trag rapid ceva pe mine ignorând total situația în care sunt pusă. Aranjez rapid umerii bluzei de mătase de un vişiniu pe care am îmbrăcat-o şi pantalonii mulaţi de culoare închisă. Mă privesc în oglindă realizând că nu stă chiar atât de rău părul, ceea ce-mi permite să ies mai repede din cameră. Întorc cheia în uşă şi îl surprind pe Derek foindu-se dintr-o parte în alta a holului. Modul în care îşi ține mâinile în buzunarele pantalonilor şi priveşte în pământ mă face să cred că s-a plictisit îngrozitor de tare preț de câteva minute cât am fost să îmi schimb hainele. Priveşte buclucaş împrejurul livingului, având în vedere că nu există nici un perete care să separe holul de living, captându-şi pe de-a-ntregul atenția asupra buchetului cu trandafiri de pe masă. Zâmbeşte în colțul gurii îndreptându-şi privirea asupra mea.

- Frumoase flori. complimentează el florile, cred.

Păşesc încet până ajung în dreptul lui.

- Ăăă...mulțumesc! De fapt, le-am primit dimineață. adaug fără să mă bâlbâi în vreun fel.

Rânjeşte.

- Vreun admirator secret?

- Cred că da. Nu ştiu de la cine.

Mă întorc pe călcâie îndreptându-mă spre atelier - cu Derek pe urmele mele. Nu suport ideea că trebuie să atingă iar clapele pianului, având în vedere eforul depus pentru a le dezinfecta. Mă opresc în dreptul uşii, care e deja deschisă, lăsând la iveală lavetele şi substanțele dezinfectante. Sar rapid pragul şi strângându-le le aşez pe masa de lucru.

- S-scuze de deranj. Mă confrunt cu nişte vopsea pe parchet. reuşesc eu să mă bâlbâi, întorcându-mă pe călcâie şi rezemându-mă de blatul mesei.

Surâde.

- Nu am venit de la controlul curățeniei, ți-am spus că am uitat cheia de la apartament pe aici pe undeva. râde spunând toate acestea, în timp ce mă ruşinez.

Mă apropii de pian uitându-mă împrejurul lui: nici urmă de cheie.

- Nu am văzut nici o cheie pe aici dimineață, dar poate e un loc unde nu am căutat.

Cu spatele la el mă uit mai bine prin fiecare colțişor. Faptul că ar putea să-şi fi pierdut cheia în casa mea e un adevărat coşmar. De ce tocmai aici? Mă las pe perete, coborând până ating podeaua. Am obosit şi nu doar pentru că îi caut cheia, ci pentru că prezenţa lui aici mă oboseşte mai mult decât mi-aş fi închipuit. Continui să sper că va ieşi de aici de bună voie şi nesilit de nimeni - în special de mine. Pentru că de fiecare dată când îl văd mă cuprinde o stare ciudată de care aş vrea să scap cât mai repede. Ştiu, sunt conştientă că nu m-am îndrăgostit de bărbatul acesta şi sper să nu o fac. Îmi duc genunchii la piept şi mă ghemuiesc strângând tot mai tare. Laşitate, asta mi-aş spune acum. Nu pot fi stăpână pe mine, în casa mea, în spaţiul meu? Îmi las capul pe genunchi, înlăturând fiecare sursă de lumină. Simt cum nişte degete lungi îmi ating umărul, cum îl cuprind şi strâng atât de tare încât aş putea jura că ar vrea să-mi facă rău. Ridic privirea clipind des din cauza stării bruşte la care am fost supusă. Îl surprind pe Derek cum stă în faţa mea şi mă fixează cu privirea. Nici nu am realizat că încă mai era aici sau că s-a apropiat de mine. Şi, O, Dumnezeule, abia acum îi pot observa sclipirea din ochii verde-smarald.