Capitol 5

Era o noapte destul de rece însă,fereastra rămase deschisă.Vântul sufla ușor în perdeaua albă spre crem,ca spuma de la un cappuccino aburind.O împingea înautru,apoi o trăgea repede afară,parcă fiindu-i frică să nu o piardă.

Luna era singura lumină de pe cerul de sticlă,o sticlă murdară,peste care, trasase-i dezordonat dungi cu nuanțe de albastru.Umbrele crengilor erau proiectate pe un perete,asemănându-se cu niște frenetice mâini,ce îl mângâiau.

Era o atmosferă caldă și plăcută în cameră.Cei doi se țineau în brațe,și visau cât mai departe.O adiere ce reuși să pătrundă în cameră,stinse flacăra ultimei lumânări ce mai ardea,ca speranța din inima oricui,atunci când își dorește sau așteaptă ceva.Noaptea trecu ușor,în pași de dans.

Soarele îi mângîie trupul și chipul lui Vivian,care se trezi.Încet coborî din pat și se îndreptă spre balcon.Priveliștea era superbă.Răsăritul i se descoperi in toată splendoarea sa. Două minuni:o fată frumoasă,cu un suflet deosebit și soarele.În acele clipe o puteai compara pe fată,cu o zeiță care a sosit să își întâmpine eroul inimii.Degradeul de culori ce era așternut pe cer te lăsa fără grai. Se așeză suav pe fotoliu și deschise jurnalul. Era un jurnal vechi.Simțea că îl avea din totdeuna.Era al ei.Sufletul, mintea, temerile, cele mai ascunse dorințe erau păstrate în siguranță. Admira paginile.Literele prindeau contur profund în ochii ei.Era specială.O femeie ce avea să demonstreze lumii că o poate îmblânzi și transforma în ceva frumos.Era ea....adevarata ea...

Luă creionul în mână și începe sa așterne cuvinte.Acestea curgeau șuvoi prin mintea sa și apăreau pe pagină cu o viteză uluitoare.Nu doar că gândea totul,dar le și simțea.Filtrul pe care îl folosea cel mai des era sufletul.

„Dragă jurnalule,

Îmi ești cel mai intim prieten și îmi știi toate secretele.Am promis că dacă plec,te iau cu mine ți iată-ne;am plecat.Nu am să te las niciodată.

Sunt fericită,dragul meu! Am plecat să vedem lumea.Visul prinde formă!Mă bucur nespus că sunt însoțită de Nath.Încep să îl iubesc.Sentimentul este reciproc.Sunt cea mai fericită persoană de pe Pământ!"

Lăsă creionul din mână,închise jurnalul și îți aținti ochii în zare.Doar mirosul cafelei o mai trezea din acea transă. Un miros puternic și un abur fierbinte se ridicau din cana violet. Era un contrast frumos între nuanța aprinsă a cănii și cafeaua.

-Bună dimineața,Viv!spuse baiatul .

-Bună dimineața și tie, Nath.Dorești niște cafea?

-Ar fi minunat!

Nath avea obrajii roșii,iar expresia feței era una adormită. Părul blond îi era ciufulit,dar foarte drăguț. Era genul de băiat lângă care,ai dori să te trezești dimineața.

-Poftim, băi!Cum ai dormit? zise fata zâmbind.

-Multumesc!Păi am dormit super confortabil.Tu te-ai trezit de mult ?

-Nu cu prea mult timp înainte.Doream doar să admir peisajul la răsărit.Ador să fac asta.E asa de frumos.

-Frumusețea naturii pășeste în fața ta,draga mea Vivian.

Fata roșii.Amândoi continuară să privească înainte.

Se urcară în mașină și au dat drumul la radio:„

Another day, another life
Passes by just like mine
It's not complicated

Another mind, another soul
Another body to grow old
It's not complicated

Do you ever wonder if the stars shine out for you?
Float down
Like autumn leaves...„

Drumul era puțin ud,iar peisajul mohorât.Le era puțin dor de părinți și de casă,dar acum se aveau unul pe altul.

Dupa un drum destul de lung au ajuns într-un oraș minunat și după ce luaseră de la Starbucks băuturile preferate,se opriră într-o librărie.

Era o librărie veche,cu multe cărți,miros de cafea,rafturi prăfuite,dar care păstra cu siguranță un secret.Nath găsi imediat o carte ce făcea referire la fizică și începu să o răsfoiască.

Vivian era cuprinsă de vrajă și se îndepărtă. Găsi o carte destul de învechită.O ridică și o frunzări,când,de odată din ea,alunecă o scrisoare. Nu putu rezista tentației și o deschise.
În acel plic uitat de lume se găseau o pagină scrisă foarte îngrijit si o fotografie.Era o imagine alb negru destul de ancestrală.Două persoane ce păreau destul de apropiate se țineau în brațe.

Scrisoarea era puțin șifonată și roasă de timp.

„Dragul meu,

    Aceasta este ultima scrisoare pe care ți-o voi mai adresa...Este greu...Inima mi se transformă în pulbere....Îmi pare rău....  M-am hotărât să plec de aici,să mă întorc acasă.Era frumos.Părea un vis de fiecare dată când vorbeam și când îmi zâmbeai.Arătai perfect.Ca acea persoană specială ce mă va putea iubi pentru vecie și mă va face să îmi pierd mințile.Ai reuși.Ai reușit perfect...Dar îmi e teamă că toată această fericire nu va putea ține veșnic.

Sunt confuză.Aș prefera să plec înainte decat inima să îmi fie zdrobită....Îmi pare rău...așa de rău...

Să ai mare grijă de tine...știu ca e greu...dar trebuia să fac pasul ăsta...Timpul și speranța mă omoară..Te rog , nu te mai sinchisi să îmi mai trimiti scrisori....Nu am să le citesc...

O să fie mult mai bine așa...Te-am iubit,și te voi iubi mereu...

                                                                                                 A ta pentru totdeuna,

                                                                                                           Kate."

Vivian se întristă brusc....Inima i se zbătea și lacrimile îi inundau ochii...Îi simtea scrisoarea...Îi era mila de străina Kate....

Nath speriat se apropie și văzand că plange o luă în brațe. Vivian îi întinse scrisoarea si băiatul o citi...Era la fel de tulburat ca prietena lui,doar că își ținea în frâu lacrimile...

Se îndreptară spre pupitrul doamnei de acolo,și o întrebară despre carte.

-Oh,această carte este cea mai specială.Copii ăștia doi se iubeau tare mult.Tot orașul știa despre pasiunea mistuitoare în care se înconjurau.Obișnuiau să își lase scrisori pasionale în cartea pe care o ține domnișoara în mână.Dar într-o zi,fata dispăru...Băiatul fu așa de trist încât pleca și el,dar nu se știe unde...E un mister....Unul adevărat.

-Am dori să o cumpărăm,împreuna cu scrisoarea.

-Bineînțeles,doar ,vă implor,să aveți grijă de ele...sunt prețioase.

După ce ieșiră din librărie ,continuară să se plimbe prin oraș,ținăndu-se de mână strans.Le era frică să nu se piardă unul de altul, asemenea celor doi nefericiți...