Dând viață florilor

IX

IX

„Le spui, nu-l mai dau eu nimănui

De moare vreau în groapa lui

Să cad petală"

Ziua aia nenorocită începuse obișnuit. Alina se trezise și îi adusese flori proaspete în locul trandafirilor ofiliți de ieri. Se îndrepta spre coșul de gunoi pentru a arunca vaza, când aparatele începură să bipăie, iar corpul lui Andrei se scutura în spasme. A rămas împietrită, iar vaza i-a căzut din mâini. Doar pentru o fracțiune de secundă se gândise că totul va fi bine și că e un semn că își revine din comă. Propriul ei corp se zgudui însă de spasme când auzi „Hemorargie internă".Apoi se ofili și căzu lângă trandafiri când doctorul transpirat anunță continuarea: „Decesul s-a produs la ora 09.34".

Când se trezi în patul de spital în care dormise de ceva timp, se bucură gândindu-se că fusese un coșmar mult prea real. Când se întoarse spre patul lui Andrei, își dădu seama că trăiește acel coșmar.

Părinții lui și tatăl ei stăteau la căpătâiul lui, iar peste chipul lui inert era tras un cearceaf. Nimeni nu observă că Alina se trezise așa că se întoarse pe cealaltă parte și își dori să moară pentru a nu fi nevoie să audă explicațiile lor tâmpite menite să o menajeze. În noaptea aia nu putuse accepta că e mort, așa că stătuse lângă el precum un satelit în jurul planetei sale. Uitase cum o cheamă sau în ce dată sunt, știa doar că el nu putea fi mort și că ea nu putea fi vie. Amândoi erau cadavre, singura diferență e că inima ei nenorocită încă bătea, în timp ce a lui se oprise. Îi atinse dn nou tatuajul care simboliza tot ce avuseseră împreună și se aproprie de urechea lui moartă.

- Inima ta a bătut și pentru ele. Acum inima mea va bate pentru toți, îi promise sărutându-i obrazul și buzele și cuibărindu-se pentru ultima oară la pieptul lui rece.

Văzuse privirile oripilate ale tuturor când o găsiseră dormind cu el, dar nimeni nu îndrăzni să scoată un cuvânt, doar o rugară politicos să plece și să-i lase să-l pregătească de înmormântare. În acel moment făcu cel mai egoist gest posibil și îi lăsă să-i pregătească trupul. Îi spusese cândva că vrea să fie incinerat, dar ea avea nevoie să-l mai vadă odată, chiar dacă avea să fie într-un sicriu.

***

Și trandafirii ofiliți fuseseră un semn. Un semn că în ziua aceea ea se va ofili, alături de tatuajul pe care îl simțise atât de viu înainte, când prin venele lui încă trecea sânge. Totul rămânsese viu în jurul ei, ea era singura pe care o spărsese în mii de bucăți. Nirvana spunea că au lipici pentru inimi frânte. O să aibă nevoie de el după ce adună toate cioburile.

Desenă în jurul portretului trandafiri. Câțiva erau ofiliți, dar cei mai mulți erau plini de viață și de volum. Așa cum fusese și ea când îl cunoscuse pe el și învățase ce înseamnă să-ți curgă culoare prin vene în loc de sânge. Dacă nu ar fi fost doar o metaforă, s-ar fi scufundat în cadă până când spăla toată culoarea și nu ar mai fi făcut umbră pământului degeaba.