Dând viață florilor

VIII

VIII

„I want to lay you down on a bed of roses

For tonight I sleep on a bed on nails"

Au încercat destul să o protejeze de vestea cea crudă, dar tot au reușit să afle ce se întâmplase. Întreba de el atât de des, încât unei asistente i s-a făcut milă de durerea ei și i-a spus adevărul: idiotul alunecase pe noroi și se izbise puternic de un copac. Vestea a durut-o, desigur, însă când a aflat că îl găsiseră cu un micuț buchet de flori sălbatice în mână, Alina a avut prima ei criză. Urla, se zbătea și simțea cum cerul căzuse pe umerii ei. Andrei era în comă de două zile pentru că voise să-i aducă un buchet de trandafiri sălbatici. Își pusese viața în pericol pentru niște nenorocite de flori. Au amenințat-o că o sedează dacă nu se liniștește, dar ea le-a oferit o ofertă mai bună: se liniștește dacă o duc în salonul lui. După ce s-au consultat cu psihologii, tatăl și medicul ei i-au dat voie să-l vadă.

A intrat cu teamă în salonul lui, așteptându-se ca fața lui să fie desfigurată în cele mai crude moduri cu putință, însă a răsuflat ușurată când s-a apropriat de patul lui. Avea doar o rană bandajată la cap și câteva zgârieturi superficiale pe față. Ba chiar zâmbi când observă că până și afurisitele alea de coșuri erau la locul lor. Andrei părea chiar liniștit așa, iar trăsăturile lui se mai înmuiaseră puțin.

Cu toate că văzu cu ochii ei că era bine, Alina nu mai părăsi salonul în care stătea el. Dormea acolo și aștepta plină de speranță să deschidă ochii. Se trezea noaptea când i-se părea că îi aude vocea și își înghițea lacrimile când îl vedea la fel de rece. Doctorii spuneau că e înafara oricărui pericol și că s-ar putea trezi în orice moment, dar asta nu schimba faptul că el e tot în comă. Zilnic îi aducea flori în cameră și zilnic vedea cum cele de ziua trecută se ofileau. Mirosul de floricele de câmp era plăcut, însă nu putea compensa gustul amar pe care i-l lăsaseră propriile-i lacrimi.

***

În clipa în care își dădu seama că Alina începe să plângă, se opri. Deja îl apuca groaza gândindu-se că o dăduse peste cap cu prea multe informații despre acele clipe de nebunie petrecute pe patul de spital. Era însă normal să verse câteva lacrimi trecând prin niște amintiri atât de triste.

Se abținu să mai contureze ceva, doar se apucă să deseneze niște linii în jurul portretului terminat ieri. Ironic, adormi tot pe covor așteptând parcă deznodământul unei povești pe care o timpul o estompase.