Dând viață florilor

VI

VI

„And when you're in need of someone

My heart won't deny you"

Primul lucru pe care îl făcu Andrei când ajunse în camera de hotel fu să se prăvălească în pat. Nu-l interesa că era transpirat și că avea nevoie de un duș sau că mâine trebuiau să plece și să revină la viața de elevi. Se simțiseră atât de maturi în această săptămână și se îndrăgostiseră iremediabil de mare. Alina se schimba în baie. Împărțiseră aceelași pat toată săptămâna, iar el nu încercase nimic și nici nu voia să încerce ceva. Aveau suficient timp pentru relații intime mai târziu. Pe lângă asta, nici nu și-o putea imagina în acel mod și nici nu voia să încerce. Când veni din baie, purta un tricou lung de-al lui, așa cum îi plăcea să poarte prin cameră. O făcea să se simtă mică, iar el își dorea să o aibă mereu așa. În cameră stătea doar în pantaloni, pentru că observase cât de mult o tulbura asta.

- Hai, la duș! Îl îndeamnă ea. Eu nu dorm lângă porci.

- Nu am chef de duș, spune el, trăgând-o lângă el.

O sărută și o ținu la pieptul lui, fără să-i spună ceva. Era ultima lui noapte ca adult și ultima pe care o dormea sub același acoperiș cu ea. Nu avea de gând să-i dea drumul, oricât de mult s-ar fâțâi.

- Te rog, Andrei! Puți! strigă Alina.

Se ridică totuși și o eliberă și pe ea. Chiar mirosea urât și avea nevoie de un tricou nou. Ieși din aburi fără tricou și sări direct pe ea.

- Ți-am zis că nu-ți dau drumul, îi spuse Andrei, lăsându-i puțin spațiu să respire.

- Ți-am spus că nu vreau să-mi dai drumul, îi replică ea încolăcindu-se în jurul abdomenului său și odihnindu-și capul aproape de inima lui.

Dimineața a venit prea repede în ziua aia, iar colții soarelui le-au sfâșiat nemilos liniștea din timpul nopții. Andrei s-a trezit primul și nu-i venea să o trezească pe Alina, căci adormise atât de frumos. Se ridică ușor și își făcu o cafea, știind că îl așteaptă ore bune de condus și era un drum aglomerat.

***

Amintirile din noaptea aia veneau ușor la ea când văzu aruncat prin șifonier tricoul în care dormise. Nu putea pur și simplu să-l miroasă și să-și aducă aminte de mirosul lui, căci nu mai rămăsese nimic din ce să-și aducă aminte. Tricourile de la el nu mai aveau acea nuanță de after-shave care îi umplea plămânii când îl strângea în brațe.

Plângea încercând să retrăiască o amintire moartă de mult și se consola desenându-i părul. După nici două șuvițe cedă și căzu în genunchi lângă portretul lui neterminat. Plânse și urlă până când adormi pe podea cu ochii umezi, înjurându-l pentru că îi promisese că nu o să-i dea drumul niciodată.