Dând viață florilor

II

II

„Tu eşti prinsă în cuie, legată în lanţuri,

Încerci năprasnic să fugi.

Dac-aştepţi, la apus voi deschide fereastra

Şi-am să te las să te duci..."

- O să te ajut eu la orele lui Madame Genovu, confirmă Alina.

Andrei se bucură că acceptase. Nu se aștepta ca ea să-i dea pe tavă toate secretele ei, dar orice ajutor era bine-venit. Nici măcar nu știa de ce își pierdea tipul cu astfel de lucruri când putea să facă scufundări undeva sau parașutism altundeva. Pe scurt, își rata o mică porțiune de adrenalină pentru a obține... ceva. În timp ce lecțiile lui cu Alina începeau să-i formeze mâna și ochiul, devenea din ce în ce mai nemulțumit de tacticile prea liniare ale fetei și ale profesoarei. Voia să simtă cum curge culoarea în venele lui și cum dă viață unor adevărate opere de artă. O văzuse pe Alina pictând de vreo două ori, iar un sentiment de dezamăgire îi rămânsese întipărit în suflet. Nu-i plăcea atenția ei și perfecționismul exagerat, nici coada de cal în care își prindea părul castaniu. Nu era viață nici în picturile ei, cum nu era viață nici în modul ei de-a așterne tușele pe pânză.

- Nu-mi place, îi mărturisi el într-o zi. Adică îți mulțumesc pentru lecții și mă ajuți chiar foarte mult cu sfaturile tale, dar...

Pentru prima oară de când intrase în atelier, Alina își întoarse privirea spre el. Lăsă pensula la o parte și își rezervă atenția spre el, așteptând să-și spună oful. Andrei nu putea să se exprime în cuvinte, cu toate că mai scria scrisori când se plictisea. Oricum merse departe cu afirmațiile lui și nu mai putea da înapoi.

Începu prin a-i fura aerul. Se aproprie de ea până îi simți respirația accelerată pe gâtul lui. Fără a rupe contractul vizual, îi desfăcu coada de cal dintr-o mișcare spontană. Îi plăcea să-i vadă părul castaniu revărsat pe umeri. Poate că un băiat mai îndrăzneț ar fi încercat să o sărute, dar el nu putu decât să-i ia mâna într-a lui și să-i pună pensula în mână. Îl lăsă să o ghideze și depășiră toate limitele în acele câteva minute de aur. Schița naturii moarte cu trandafiri prinse viață prin tușele lor îndrăznețe, căpătând nuanțe tari de portocaliu, fără a ține cont de linii. Rezultatul era departe de perfecțiune, dar pulsa de viață și de culoare. Andrei reușise să-l înflorească și să-l trezească la viață, iar ea se simțea mai oarbă ca niciodată.

***

- Mă rog, nu sunt bun cu cuvintele, se scuză stângaci tatăl Alinei.

Nu surprinsese nici jumătate din emoția pe care o avea acel moment din viața fiicei lui, dar ea reușise să simtă ceva. Parcă își amintea căldura respirației lui care îi dăduse fiori pe șira spinării și își amintea și atingerea lui. Așa că se îndreptă spre pânza imensă și adăugă formei diforme ceva ce semăna cu o pereche de mâini abia schițate și un nas acvilin bine conturat.

Tatălui ei nu prea îi convenea ce încerca fiica lui să realizeze, dar atâta timp cât o ajută e în regulă. L-ar construi pe acest Andrei din lut dacă ar putea să readucă un zâmbet fugar pe chipul ei. Completă micuța istorisire cu tabloul pe care îl pictaseră atunci și pe care îl păstrase alături de pozele ei.

Ea îl puse lângă cel cu trandafirii ofiliți terminat acum câteva zile și le privi în tăcere. Nici unul dintre ei nu îndrăznise să mai spună ceva în ziua aceea.