Iubire imposibilă 2: Povestea se reia

Copiii ne unesc

Fiecare zi era taiata de pe calendar... Iar in viata mea intrase morbidul obicei de a le insemna ca fiind trecute, astfel dovedid ca acea zi trecuse, se scursese, si urma o alta noua experienta, desi partea bizara era ca...toate imi pareau la fel dupa un timp.

Fiecare dimineata incepea la fel, cu mainile lui Jude traversandu-mi corpul, lasand saruturi fine pe maini, stationand apoi minute bune pe buze. Desi totul era nou pentru mine, el facea totul mai usor, totul era mult mai linistit acum, ma simteam cu adevarat un adult, un ommare... Jude ma maturizase, desi conservase si sufletul meu de copil, intr-un borcanel, si mi-l oferea cu fiecare oc de cuvinte, sau sarut adolescentin. Viata imi parea minunata, si asa era... Desi, un ingur lucru ma tot bantuia... Doi ochi albastri, imi dadeau tarcoale prin vise si moment de neatentie. Si vinovatia ma lua in brate.

Aevarul e ca Luke inca era o mare parte a vietii mele, chiar si dupa 4 luni... Inca insemna enorm, si tineam la el, era tatal copiilor mei, iar partea proasta era ca ma simteam atat de atrasa de el, desi redirectionasem "Te iubesc"-urile catre alta persoana. Iar copiii chiar nu-mi erau de ajutor uneori! Da, se comportau exemlar in preajma lui Jude, si chiar il respectau si ajunsesera sa il trateze chiar ca pe un tatic. Uneori, Megan, cand el ii citea cate o poveste inainte de culcare, si o saruta pe frunte de noapte buna il tinea de gat, imbratisandu-l, zicandu-i "Noapte buna, tati...". Si de fiecare data cand i se intampla ca cei mici sa-l numeasca asa, lacrmile ii incolteau in ochi, si zambea fericit, radiind entuziasm si nu facea altceva decat sa ma ia in brate si sa ma sarute, sa ma ia in brate si sa imi spuna ca devenim o familie... Desi, nu adresase intrebarea. Dar nici eu nu aduceam in discutie, fiindu-mi teama sa ma despart cu totul de Luke... Nu voiam sa fie trecutul meu, dar sa ma intorc la el...? Nu ma lasa creierul, pe cand inima tanjea dupa amandoi.

-Iubito... La ce te gandesti? ma intreaba Jude, prinzandu-mi mana, si sarutandu-mi-o, iar eu revin cu picioarele pe pamant.

-La nimic, poate decat la faptul ca chelnerul acela nu se mai intoarce odata cu ceea ce am comandat, rad eu, iar el zambeste, si atunci figura tanarului reapare la masa noastra, prezentandu-i lui Jude vinul.

Mereu stiuse ce bautura sa comande, asa ca mergeam pe mana lui. A acceptat sticla, si chelnerul se apleaca usor, turnand vinul rosu, dulce in pahare. Dupa ce acesta a plecat, Jude ridicase paharul usr zicand ca are o veste importanta sa-i dea, ceva ce ne va influenta viitorul.

-Deci, ce e asa de important? zambesc eu, iar el imi prinde din nou mainile, palmele noastre intalnindu-se la jumatatea mesei rotunde.

-..., tace el o secunda, urmata de inca una si alte 5, pana cand isi face curaj si imi zice. Am fost avansat, zice, cu o jumatate de gura si un zambet spart, dar eu, fericita, l-am felicitat, luandu-l gratios in brate, peste masa, sarutandu-l scurt. Nu e tot..., continua sobru, iar eu ma reasez confuza la locul meu. Am fost promovat... in Berlin, continua el, iar cerul ma loveste in moalele capului, odata cu vestea. Imi pare rau.. pot renunta, inca nu le-am dat un raspuns! se grabeste el sa adauge, si ii citeam in ochi dorinta e a-i propuune sa ramana.

Dar stiam ca daca o fac, ma va uri dupa aceea, si mereu se va intreba ce-ar fi fost daca...? Iar eu am patit asta, si inca sunt momente suspendate cand imi aplic aceeasi curiozitate. Asa ca mascata cu un zabet spart de tristete, l-am incurajat si pana in ultima clipa,l-am ajutat sa isi faca bagajele, el plecand cu primul avion departe de mine. M-am intors in masina, dupa ce am iesit din aeroport, si inchizandu-ma inauntrul automobilului, aminceput sa plang, norii inghesuiti unii in ati, de pe cer, compatimindu-mi tristetea, eliberand si ei cateva lacrimi elegante de sticla rece a portierei. Tocmai atunci, telefonul meu vibra, si pe ecran luminau 4 litere venind la pachet cu o poza a blondului. Speram din toata inima sa fie Jude, dar nu avea cum, asa ca i-am raspuns primei mele iubiri.

-Buna, Luke, incheg printre suspine dua cuvinte cae sa fie intelese.

-Plangi?! ma intreaba panicat, si imi cere informatii despre locul in care ma aflu.

I le-am zis si in cateva minute farurile lui a impuns ceata si intunericul dens, care se infiltrase pe nesimtite. Mi-a deschis portiera si m-a luat in brate, apoi, deznadajduita, i-am prins gatul intre mainile mele, imbibandu-i bluza ce-i acoperea umarul, cu lacrimi, in spatele carora era dosita durerea mea.

Zilele s-au scurs greu... Atat de greu, incat simteam cum se scurge energiarpin vene, insa in scurt timpmi-am revenit. Am stiut ca trebuie. Si asa am si facut. Mi-am prins in bate toate amintirile, mi-am tras aer in piept, si am expirat. Nu era prima oara cand viata mea se intoarce in directia opusa caii spre fericire si se rataceste. Asa ca nu era prima oara cand ma luptam cu aceleasi frici hiperbolizate in monstrii, si le invingeam.

Cu greu, am tecut peste Jude. Ramaseseram prieteni, iar el deja se logodise, dupa 5 luni in care tot incerca sa cucereasca o femeie. Se are ca ii reusise. Desigur, l-am sustinut si l-am incurajat, iar cand am aflat, zmbetul mi se intinsese pe toata fata. Fericirea era creionata in inimile celor doi.

Inca 4 luni, iar eu si Luke ne apropiam din ce in ce mai tare. Incepuse, ca la inceput, sa imi acorde mici tentii, mesajein fiecare seara, si devenise tot mai grijuliu. In unele nopti, tanjeamdupa atingerea sa fina, iar el imi confensa acest lucru uneori... Il voiam, inima mea striga numele sau, dar ratiunea era cea care dadea cu advarat voce gandurilor si sentimentelor mele, asa ca ceea ce putem articula era un: "Nu, Luke, nu facemceea ce bine", iar in ochii mei se prindeau lacrimi ca margele pe o sarma.

De la Luke: Oh, ma omori cu zile! Te rog, haide, doar o simpla intalnire... amicala! 

Catre Luke: Am ceva...

In timp ce ii scriam mesajul, pe usa isi baga Kim capul si tuseste, distragandu-mi atentia.

-Tu, primesti o vacanta din partea firmei! imi zambeste ea, iar eu raman masca.

Nu era 1 aprilie, nu? Nu... fusese in urm cu aproape 2 luni!

-Serios?! De ce? intreb surprinsa, iar ea intra, punandu-se pe scaun in fata biroului in spatele caruia ma ascundeam, gratie manuscriselor.

-Pentru ca muncesti pe branci in ultimul tim, iar aici muncesti de multi ani, plus ca iti faci treaba foarte bie, doi dintre autorii tai au ajuns sa fie scriitorii unor minunate bestsell-uri, asa ca am propus conducerii ideea de a-ti oferi o vacanta la munte, la schi. Ce parere ai? ranjeste ea, iar eu ma ridic si o iau in brate, multumindu-i din suflet.

Am acceptat si mi-a spus ca mai pot lua pe cineva daca vreau, inmanandu-i biletele ce aveau data de 17 mai notata pe ele ca data a imbarcarii, iar pe calendarul atarnat pe perete imi era incercuita cifra 14. Am zambit cand ea imi parasise biroul, si mi-am coborat privirea la biletele si telefonul amandoua tinandu-mi ocupate mainile. Schimbandu-mi privirea cand la una, cand la alta, am decis sa fac ceva total nebunesc! Mi-am continuat mesajul:

...pentru tine, o intrebare: Vrei sa mergem in Alpi, in Germania, timp de o saptamana? Fara intrebari, doar alege: DA sau NU!

HEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEYYYY!!!!!!! Lume noua, lume noua, am revenit, tot eu, cea veche :D Acesta e penultimul capitol. Urmeaza finalul, apoi... epilogul... :( Planuiesc sa termin "Iubire imposibila 2" in seara asta... de vineri 13 si sa scriu primul capitol din prima mea carte horror! Sper sa-mi reintru in forma, dar va zic sincer ca nu ma asteptam sa fie atat de greu la liceu! :/ Noroc ca am cei mai buni colegi...desi simt dorul celorlalti :) In orice caz... ne mai vedem, sticuletele mele cu parfum! :*

P.S.: Capitolul nu e corectat, asa ca scuzati-mi greselile, am sris la laptop, si posibil sa fi mancat litere, cratime, virgule, puncte, etc. Il voi corecta mai tarziu! :D