Iubire imposibilă 2: Povestea se reia

Copii, copii, si iarasi copii

-Sunt mort de oboseala..., se plange Luke, aruncandu-se langa mine in pat, inchizandu-si ochii.

L-am privit, eu fiind in sezut, cu o carte in maini, citind la lumina lampii de pe noptiera.

-Iubitule..., il strig usor, iar el deschide ochii, avand o vaga urma de teama in ei.

-Da? ma intreaba, iar eu ii zambesc larg.

-Am pofta de ciocolata..., ii spun, iar el scapa un oftat, si se ridica din pat.

Nu voiam sa fiu nepoliticoasa, sau lipsita de bun-simt, dar chiar aveam pofta de ciocolata. Si putea oricand sa ma refuze...

-De care? Cu alune de padure, stafide, capsuni, amaruie...? ma intreaba, luandu-si portofelul de pe masuta.

-Surprinde-ne, ii zic, punandu-mi mainile pe burtica ce era mai mult decat evidenta.

-Nu am facut-o deja?! intreaba, si se apleaca sa ma sarute, in timp ce eu imi ridicasem gatul.

-Chiar crezi ca vom putea face asta? il intreb, usor tematoare, iar el zambeste larg, incurajundu-ma numai prin acel suras cald.

-Mai mult ca sigur! Plus ca, Porky inca traieste, nu? imi raspunde el, iar porcusorul nostru, primul nostru 'copil' chitaie din cusca, facandu-ne pe amandoi sa radem. Te iubesc, vin imediat, imi spune apoi isi lipeste buzele de fruntea mea, eu zambind.

-Te iubesc, ii raspund, si las rabdarea sa ma invadeze, asteptandu-l.

Peste cateva minute, intrase in dormitorul noii noastre case, tinand in ambele brate, doua pungi pline de dulciuri, asta cauzandu-mi un zambet mai mult decat generos. A inceput sa le rastoarne pe toate in pat, apoi m-a sarutat pe obrazul drept, spunandu-mi ca spera sa imi ajunga. Si-a dat tricoul jos, dar nu s-a obosit sa scape si de blugi, cazand lat pe partea sa de pat, in timp ce eu ma saturam numai privind batoanele de ciocolata. Insa m-am incruntat cand vazusem ceva lipsa...

-Luke?

-Iar am uitat de ursuleti gumati, nu? ma intreaba el cu ochii inca inchisi.

-Dap...

-Nu-ti ajung eu? ma intreaba el ranjind, si privindu-ma extenuat, insa continui sa ma uit la el cu ochii mari si rugatori. Ai noroc ca esti atat de adorabila, imi spune, iar apoi pleaca dupa ce isi ia tricoul si in cateva minute se intoarce cu jeleuri.

-Nu sunt ursuleti gumati..., remarc eu.

-Nu mai aveau la magazin.

-Si ai cautat doar intr-unul?! incep sa ma alarmez eu pentru nimic; chiar imi afectau gandirea hormonii.

-Da...

-A fost tot ce ai putut face?! Eu sunt dubla, trebuie sa mananc nu doar pentru mine, ci pentru doi! Stii cat de greu e asta?! Sa nu mai vorbesc de stat! Nu iti inchipui cat de dificil e sa te asezi si sa te ridici de pe un scaun...

-Bine, iubito, stai calma. Nu te enerva.

-Sa nu ma enervez?! tip eu, deja ridicandu-ma de pe pat si infruntandu-l. Ti se pare ca sunt enervata?! Stii ceva?! Daca vrei sa ai o treaba bine facuta, te duci tu si o faci, ii spun, si desi eram in pantaloni de trening, un hanorac mai uzat, si un tricou roz, foarte, foarte larg, imi iau poseta, si ma indrept catre usa.

-Nu, doar o sa ma duc la alt magazin sa iti caut ursuleti gumati. Plus o punga de M&M's pentru deranj. Bine, iubito? Doar... Stai aici, bine? imi zambeste, si imi ia geanta din mana, si ma aseaza din pat, apoi ma saruta.

-Am fost o...

-Nu conteaza, doctorul a spus ca o sa faci asa, din cauza hormonilor. Nu iti bate capul cu asta, o sa ma obisnuiesc, imi spune si ii sunt vesnic recunoscatoare ca e atat de intelegator si bun.