Iubire imposibilă 2: Povestea se reia

Deja ne acomodam...?

    Orele se scurg mult mai greu atunci cand pare ca soarta-ti e potrivnica, iar copiii tin sa te trezeasca din 3 in 3 sferturi de ora noaptea, si continua sa planga. Dar trebuia sa ne acomodam toti cu asta. Nu era placuta, era la mile departare de zona noastra de confort, dar alta cale de a ne creste copiii cum se cuvine, nu exista...

    Mestecam pierduta cu lingurita in cana de ceai, privind vartejul ce se crease in mainile mele. In mai putin de 20 de minute, Luke trebuia sa vina sa-i ia pe copii, si sa ramana la el 3 zile.

    -Mami, nu pot sa leg asta, vine alergand la mine Daisy, tinandu-si strans parul cu o dantela roz, podoaba ei capilara curgand pe spate intr-o cascada aurie. Uite cum trebuie sa arate, zice, si imi arata o poza cu o fata ce era cu spatele pentru a se vedea modelul coafurii.

    Am chicotit, nici eu nu stiam sa-mi fac parul asa, si cred ca nici ei. E amuzant, daca stau sa ma gandesc, numai Luke imi facuse parul de cand aveam 14 ani... Cu inca zambetul pe buze, am luat peria de par, si am incercat sa-i creez coafura dorita micutei Darcy.

    Dupa 15 minute, plansetele rasunau in toata casa, pe cand Darcy doar strangea din dinti. Parul ei era chiar mai incurcat decat inainte, si nici timp nu mai aveam, pana cand...

    -Vorbind de lup, si lupul la usa, rad eu, cand Luke bate de doua ori, inainte sa intre in casa.

    -Adica sunt un lup?! se uita el jignit la mine, apoi zambetul lui cald imi ravaseste calmitatea de fier ce ma pregatisem sa o am.

    -Tati e un lup?! se agita Darcy, inainte sa fie luata pe sus, in brate, de tatal ei zambitor.

    -Daca eu sunt un lup, mami e Scufita Rosie? intreaba el, iar ea da imediat din cap in semn negativ.

    -Nu! Lupul o mananca pe Scufita, iar lupul se ineaca la final, zice Darcy, strangandu-i gatul in bratele ei micute.

    -Asa e, rade el.

    -Si mami nu poarta rosu, le fac eu cu ochiul, iar amandoi chicotesc, si ii las singuri in bucatarie, eu urcand sa iau rucsacele celor mici, cu ce le trebuia.

    Am coborat in graba scarile parca voiam sa mai stau in preajma lui. Defapt, chiar asta voiam...

    -Si acum dai una peste, alta pe sub, si pe cea din mijloc o dai in dreapta, vezi? explica Luke, cu calm in glas si rabdare in miscari.

    -Si cu asta, ce facem? analizeaza Daisy poza, apoi se consulta cu oglinda.

    -O rasucim pe deget, o lasam putin timp sa prinda forma, apoi ii dam drumul...

    -... ca o coada de purcelus, chicoteste Daisy, completand vorbele tatalui ei.

    -Exact, ca o coada de purcelus, incuviinteaza Luke, si apoi o prinde pe fetita in brate, si o lasa jos, alergand fericita catre directia mea, adica catre scarile din spatele meu.

    Urmarind-o cu privirea, Luke a dat si de mine, zambetul lui usor-usor micsorandu-se, dar parca devenind mai luminos. Un suras mi s-a desprins din coltul gurii, ca apoi sa ma indrept catre el.

   -Tot nu stii sa faci parul cuiva, rade el, tachinandu-ma.

    -Iar tu tot nu stii sa-ti legi cravata! venise randul meu sa-l iau peste picior.

    Ma uitasem inainte cu cateva minute la nodul lui, si nu era bine-facut.

    -Imi dai voie sa...? intreb deja ridicand mainile ca sa corectez greselile pe care le facuse cand si-o innodase, insa in ultima secunde imi amintisem ca nu mai am dreptul sa-l ating dupa voia inimii.