Şi chiar nu putea. Puterea care îi curgea prin vene şi îi trezea toate simţurile la viaţă era mult prea puternică pentru a putea renunţa la ea. Şi chiar dacă ar fi putut tot nu şi-ar fi dorit. Nu acum când în sfârşit obţinuse ceea ce dorise. Ceea ce simţea nu putea fi descris sau comparat cu orice altceva ce mai simţise până atunci. Se simţea vie, trezită la viaţă după ce dormise un somn mult prea lung.
-Ba da Lily, poți! Lasă inelul jos până când nu e prea târziu. Doar pune-l jos acum.
-Nu.
Dimitri ştia că nu mai avea altă opţiune decât să i-l ia cu forţa chiar dacă era nevoit să o rănească. Ura să facă asta, dar nu avea de ales. Era controlată de putere. Vedea semnele foarte clar. Ochii ei aveau o culoare nefirească de negru iar trăsăturile ei păreau dure, mate şi infexibile. Nu mai avea nici un rost să se învinovăţească pentru prostia pe care o făcuse păstrând inelul, la fel cum nu mai avea rost să încerce să o convingă să renunțe la inel de bunăvoie. Ea era scăpată de sub control.
-Lasă inelul jos Lily! Acum! Nu fii încăpățânată. Nu vreau să te rănesc.
Dar nu a aşteptat ca ea să-i asculte ordinul ci pur şi simplu s-a aruncat asupra ei cu toată puterea pe care o avea. În mod normal asta ar fi trebuit să funcţioneze şi el să-i ia inelul înainte ca ea să apuce să clipească, dar ea se aşteptase la asta aşa că el s-a trezit imobilizat, îngheţat ca un bloc de gheaţă, fără să poată să facă nici cea mai mică mişcare.
-Norocul tău că eşti deja mort şi nu poţi muri de două ori altfel acum ai fi murit iar. Ce pot să zic? Bucură-te de momentul de linişte pe care ţi-l va oferi plecarea mea şi ia asta drept răspuns la felul în care mai tratat de când ne-am cunoscut. Sau mai bine zis de când te-am cunoscut eu, din moment ce tu mă cunoşteai deja.
Ea s-a întors să plece, dar s-a oprit şi i s-a mai adresat o dată. Nu putea să nu-i facă în ciudă şi să-l lase în pace după figura din avion. Îi arătase ea acum de ce era în stare.
-A, în privinţa stării tale... nu-ţi fă griji, nu durează mult. Îţi vei reveni în câteva ore, dar desigur, voi încerca să mă întorc până atunci şi să rezolv problema. Cine ştie? Poate după ce mă voi distra şi eu puţin gustând din viaţă, te voi lăsa să mă transformi şi vom trăi fericiţi până la adânci bătrâneţi. Sau mă rog, până la finalul eternității. Oricum, starea în care eşti îţi va aminti să nu mă mai subestimezi în viitor. Meditează la asta cât sunt plecată, poate îţi va anima gândurile.
Dar gândurile lui nu erau animate deloc. Furia clocotea în el și stătea să explodeze. De când aflase că Lily urma să fie sufletul lui pereche făcuse o grămadă de planuri. O grămadă de planuri care nu mai aveau acum nici o însemnătate. Se hotărâse să stea departe de ea până când urma să fie suficient de matură și de pregătită pentru el. Apoi urma să intre în viața ei să o cucerească, să o ia de soție, să facă dragoste cu ea și în cele din urmă să o transforme. Dar se dusese naibii toată planificarea lui. Ea îl obligase să facă totul anapoda.
Intrase în viața ei ca o avalanșă rapidă pentru a o împiedica să facă greșeli pe care ar fi ajuns să le regrete sau care i-ar fi adus moartea. După aceea, neputând să se abțină se lăsase complet purtat de val și făcuse dragoste cu ea. Pentru el totul păruse atunci minunat, dar acum nu putea simți decât frustrare când se gândea că făcuse toace acele lucruri fără să se gândească că, din neatenție ar fi putut să o piardă pentru totdeauna.
O, era furios pe ea. Chiar foarte furios pentru postura în care îl lăsase și pentru ceea ce urma să facă sub influența inelului, dar mai furios era pe el. Își asuma toată vina pentru felul în care tratase toată problema. Ar fi trebuit să știe că ea este prea tânără și nu este în stare să deosebească binele de rău. Prea tânără să cunoască anumite aspecte ale vieții. Iar acum plătea pentru greșelile lui.

CITEȘTI
Pasiune
VampireLilyth, fiica unor fiinţe supranaturale din neamul vârcolacilor ar face orice pentru a nu se mai simţi inferioară familiei sale, chiar şi să apeleze la ajutorul magiei negre fără să ţină cont de preţul care va trebui să-l plătească. Dimitri, vampiru...