Pasiune

Capitolul 1

Rio de Janeiro

28 Aprilie

   "Rio de Janeiro însemnând „râu de ianuarie" este numele unui oraş din sud-estul Braziliei şi în acelaşi timp şi al unui stat al federaţiei Brazilia. Adesea, în mod colocvial, oraşului i se mai spune şi Rio.

   Populaţia oraşului este de aproximativ 6.150.000 locuitori, ocupând o suprafaţă de 1.256 km². Zona metropolitană cuprinde o populaţie de 10-13 milioane de locuitori..."

   Tânăra blondă a închis link-ul plictisită. Nu avea deloc chef de tema de la geografie. La cei 16 ani ai săi şcoala o plictisea de moarte. A aruncat o privire spre uşă pentru a se convinge că nu e nimeni prin apropiere şi s-a aplecat jos lângă pat pentru a scoate de sub el o carte cu coperţi groase. A zâmbit mulţumită ca o pisicuţă care a ajuns cu nasul în borcanul de smântână și a îndesat cartea într-un rucsac albastru şi vechi, apoi a pus rucsacul pe umăr şi a ieșit uşor pe fereastră.

   Când a ajuns jos a oftat fericită că nu a fost prinsă. Deoarece făcea parte dintr-o familie cu abilităţi speciale, furişatul nu era un lucru ușor de făcut.

   Lily a parcurs repede drumul până la casa străbunicii ei pe care o iubea atât de mult. Ajunsă acolo o surprinse pe bătrână pe verandă legănându-se ușor în balansoar și privind în gol. Deşi avea o vârstă înaintată femeia era încă puternică şi plină de viaţă.

-Te-ai furişat iar, a zis bătrâna fericită când şi-a văzut strănepoata.

-Mă ştii prea bine.

   Fata zâmbi amuzată şi o sărută pe obraz pe bătrâna simpatică care s-a ridicat să o întâmpine cu o îmbrățișare caldă. Relaţia lor era foarte strânsă din moment ce bătrâna era singura persoană din familia ei care nu o făcea să se simtă inferioară.

   Familia ei era formată din vârcolaci, dar din cine ştie ce motiv gena de vârcolac nu a apărut şi la ea. Fratele ei, deoarece era primul născut moştenise gena mamei, cea de vârco-tigru, genă care deşi era puternică şi predomina nu apărea decât o singură dată în familie şi atunci doar la primul născut. Aşadar, ea ar fi trebuit să moştenească gena de vârcolac a tatălui şi totuşi ea nu avea nimic special în afară de simţuri care îi erau puțin mai bine dezvoltate decât ale unui om normal, dar nu la fel de dezvoltate ca ale unui vârcolac.

-Ce face Irena?

   Lily şi-a privit străbunica amuzată şi a ridicat nonşalant din umeri. Tipic pentru ea, prima dată să întrebe de mama ei, cu toate că tatăl ei era nepotul bătrânei.

-Nu sunt sigură, nu am văzut-o azi, dar probabil îi dă nişte ordine tatei.

   Cele două s-au privit complice și au izbucnit în râs. Ştiau prea bine cine conducea familia. Deşi Michael era alfa-ul unei haite, soţia sa îl juca pe degete fără nici o remuşcare când era vorba de familie.

-Şi Edan?

    Fata a ridicat din nou din umeri. Nu îl văzuse pe fratele ei de câteva zile. Putea fi ocupat cu cele trei cluburi pe care le deţinea familia, dar care deveniseră responsabilitatea lui de când tatăl lor a renunţat la afaceri, sau putea la fel de bine să-şi piardă vremea cu vreo fată. 

-Chiar nu ştiu.

-Bine, bătrâna a zâmbit uşor ştiind că nu avea să obţină mai mult. Presupun că ai venit aici pentru a putea fi singură.

   Lily a aprobat ruşinată. De cele mai multe ori venea la străbunica ei doar pentru a putea fi singură, dar spre fericirea ei bătrâna nu-i reproșa niciodată nimic.

-Atunci du-te! Nu vreau să te reţin.

   Tânăra a zâmbit şi a fugit pe scări neaşteptând alt îndemn. Ştia drumul cu ochii închişi. De doi ani de când și-a dat seama că nu avea să fie niciodată la fel ca familia ei şi-a găsit propia chemare. A fost foarte surprinsă când într-un acces de furie a spart un geam doar prin puterea minţii și deoarece străbunica ei era singura persoană cu care se simţea într-adevăr bine, a ales să-i spună ce s-a întâmplat. Bătrâna a fost surprinsă de veste chiar dacă ştia totul despre lumea supranaturală, dar a făcut tot posibilul să o ajute.

   Acum Lily avea o cameră numai a ei, plină de cărţi cu şi despre vrăji, lumânări, prafuri şi multe altele în podul străbunici sale. Camera putea fi destul de înspăimântătoare pentru unele persoane, dar pentru ea reprezenta un sanctuar.

   Deschizând ușa camerei fata a inspirat mirosul puternic de tămâie şi a oftat mulţumită. Aici era locul ei. Aici putea fi ea însăşi.

   Păşind înauntru şi-a dat rucsacul jos, a scos din el cartea cu coperţi groase și apoi l-a aruncat într-un colț de-al camerei. Cartea era mare şi veche, dar foarte uşoară în comparaţie cu înfăţişarea sa. Ținând cartea într-o mână, fata a luat de pe un raft un recipient mic și a scos din el un pumn de praf cu care a desenat un hexagon în mijlocul camerei.  Când a terminat a pus recipientul la locul lui și a aprins lumânările din cameră printr-o uşoară mişcare a mâinii libere apoi s-a așezat în mijlocul hexagonului.

   Din moment ce puterea ei era limitată, putând doar să spargă geamuri sau să aprindă lumârări, uneori chiar să deschidă şi lacăte, tânăra dorea să o extindă iar cartea era singura ei șansă să facă asta. Cel puțin ea așa credea.

   Plină de entuziasm a deschis cartea pe care deși o cumpărase  în urmă cu două luni dintr-o librărie veche, nu a reuşit totuși să o citească în întregime. Cartea o atrăsese încă de la început, o momise parcă să o cumpere așa că fata nu a fost tocmai surprinsă când a găsit în ea toate acele lucruri noi despre care ea nu a știut nimic până atunci, dar pe care ardea de nerăbdare să le cunoască.

   Trecându-și vârfurile degetelor peste rândurile aproape șterse, s-a pierdut într-o lume de magie nouă care avea să-i schimbe complet viitorul. O magie veche de când lumea care avea să-i ofere toată puterea la care ea râvnea atât de mult.

   Magia neagră, magia sacrificiilor.