Rio de Janeiro
31 Octombrie, patru ani mai târziu
Tânăra se privea mulţumită în oglindă. Arăta minunat şi era conştientă de asta. Îşi adora înfăţişarea. Părul brunet, ciufulit şi vopsit de curând îi atârna liber până la jumătatea spatelui, făcând un contrast izbitor cu ochii de un albastru deschis şi cu trăsăturile fine.
Dar cu toate acestea când și-a privit îmbrăcămintea şi a pufnit scârbită. Deşi iubea halloween-ul, ura obiceiurile oamenilor, care după părerea ei nu făceau decât să îşi bată joc de vrăjitoare şi de tot ceea ce reprezentau ele.
-Omul! Ființă inferioară...
Uşa s-a deschis şi ea a rămas cu propoziţia în aer. S-a încruntat la intrus şi și-a pus mâinile în sân. Nu îi plăcea deloc când cineva intra la ea în cameră fără să bată la ușa și să ceară permisiunea mai întâi. Ținea foarte mult la intimitatea ei.
-Se presupune că trebuie să baţi la uşă înainte să intri.
-Şi eu mă bucur să te văd surioară.
Edan s-a apropiat de sora lui dorind să o îmbrăţişeze, dar ea şi-a aşezat mâna pe abdomenul lui și l-a ținut la distanţă.
-Lasă sentimentalismele Edan. Știi că nu le suport. Mi-ai adus piatra?
Edan şi-a dat ochii peste cap înainte să scotă din buzunarul blugilor un inel din platină cu o mică pietricică turcoaz pe el. Spera ca sora lui să fie mulțumită măcar de această dată, dar ținând cont că ea era mereu nemulțumită de orice nu avea prea mari speranțe.
-Ţi-am ataşat piatra la un inel, am crezut că...
S-a oprit când sora lui i-a sărit în brațe. Pentru o clipa rămase surprins, dar mai apoi o strânse la rândul lui în brațe. Nu putea să rateze acea șansă. Sora lui nu era de obicei foarte afectivă.
-Ei bine dacă ştiam că o mică piatră...
-O, doar taci, a murmurat ea.
Nu îşi mai îmbrăţişase fratele de aproape patru ani. De fapt nu mai îmbrăţişase pe nimeni de aproape patru ani. Era un sentiment plăcut să o facă din nou. Nu a realizat cât de mult îi lipsiseră acele momente în care primeai și ofereai afecțiune.
-Mulţumesc.
Lily s-a îndepărtat de fratele ei şi şi-a pus inelul pe deget. Cam atât despre afecțiune. Avea să o lase pe altă dată. Acum avea lucruri mai importante de făcut. Iar inelul îi venea perfect.
-Ei bine, te rog să mă scuzi. Mai trebuie să mă ocup de ceva înainte să plec.
Edan şi-a privit sora şi a încercat să-şi suprime zâmbetul. Îmbrăcată în vrăjitoare Lilyth arăta sublim. Rochiţa strâmtă, scurtă şi neagră cu câteva tente de violet la mijloc îi venea mai mult decât perfect.
-Să înţeleg că în seara asta îţi dezvălui adevărata faţă, lumii?
Cu o uşoară mişcare a degetelor, unul din pantofii pe care fata trebuia să-i încalţe în acea seară l-a lovit pe Edan în abdomen.

CITEȘTI
Pasiune
VampirosLilyth, fiica unor fiinţe supranaturale din neamul vârcolacilor ar face orice pentru a nu se mai simţi inferioară familiei sale, chiar şi să apeleze la ajutorul magiei negre fără să ţină cont de preţul care va trebui să-l plătească. Dimitri, vampiru...