Dualitatea iubirii(PAUZĂ)

Capitolul 4

Anaid-perspectivă

***

Îmi ridic capul dorind să o identific, dar...rămân blocată pentru câteva secunde. În fața mea se află băiatul de aseară. În timp ce mă ajută să stau pe propriile picioare, reușesc să-l analizez. Nu este cu mult mai înalt decât mine, ochii săi de un căprui intens mă privesc cu blândețe, spre deosebire de noaptea trecută, când emanau răceală, părul negru, puțin încrețit îi încadrează perfect chipul alb cu buze pline și roșiatice.

-Ești bine? Eu sunt Dave, îmi pare rău, nu am vru...

Dar nu apucă să termine, o voce pițigăiată intervenind.

-Dave! Haide, vino, ți-am păstrat un loc lângă mine. Îi spune Serina zâmbind.

Îl privesc pentru ultima oară pe Dave și mă îndrept spre locurile rămase libere. Apare profesoara și umple câteva table cu noțiuni abstracte , matematice. Dar azi nu pot fi atentă la ele, de fapt nu mă pot concentra la nimic...Gândul îmi zboară la Dave și la faptul că îmi este interzis.

De ce lucrurile trebuie să fie atât de complicate? De ce nu putem fi oameni simpli ? De ce nu putem să ne bucurăm unul de prezența celuilalt fără prejudecăți?

Mereu, încercăm să ne dăm drept altcineva, din teama de a fi răniți. Mereu purtăm o mască, care să ne apere, unii o dau jos , alții o păstrează, până devine parte din ei. Ne prefacem atât de mult , încât uităm să mai fim noi, uităm cine suntem cu adevărat. Un eșec în dragoste, trădarea unui prieten sau pur și simplu răutatea celor din jur, ne schimbă. Încercăm să ne adaptăm, încercăm să supraviețuim într-o lume impură, dar veninul împroșcat de aceasta ne atinge. Ne atinge atât de adânc , încât inima ne devine de piatră și ajungem să construim ziduri în jurul ei , pentru a fi siguri că a doua oară, limba otrăvită a societății, nu ne mai poate face rău, niciodată.

Aș vrea să existe un antidot, care să mă vindece, aș vrea să fiu iar eu, o persoană veselă și plină de viață...Dar nimic nu mai poate fi reparat, e prea târziu, mult, mult prea târziu...

Trebuie să-mi iau gândul de la el, el nu e pentru mine, nu ar putea fi capabil să mă accepte în totalitate, să ne accepte, rectific amintindu-mi de Artemis...

O să renunț la el...

***

Un an mai târziu

"Artemis, Artemis, Artemis" erau cuvintele ce se desprindeau de pe buzele spectatorilor nerăbdători , ce umpleau sala plină. Pentru un moment se așterne liniștea, mult așteptata dansatoare își face apariția. Tocurile ei înalte sparg liniștea, iar muzica începe să răsune prin boxele mari. Începe să danseze, așa cum numai ea știe, se mișcă ușor, unduindu-și șoldurile pe melodia ritmată. Accelerează ritmul , prin mișcări rapide, dar sigure , reușește să stârnească aclamații, dar nu se oprește aici, vrea mai mult, vrea să-i provoace, vrea să-i seducă, vrea să-i înnebunească...

Artemis a devenit cea mai bună și dorită dansatoare din club. Încasările se triplează când aceasta își face apariția, iar spectacolele pe care le ține sunt deosebite, fermecându-și iremediabil publicul.

Devenise mai puternică, mai rea, mai dură. Niciun bărbat nu reușise să-i atragă atenția.

Sufletul îi devenise de gheață și era incapabilă de a avea sentimente. Bărbații care credeau că pot avea orice femei, erau enervați de nepăsarea ei în fața încercărilor lor disperate de a o face să le cadă în plasă. Sfârșeau prin a-i spune că nu au mai întâlnit pe nimeni ca ea. O acuzau că este prea orgolioasă și egoistă, dar sperau că-și va schimba decizia.

Dar nu o făcea niciodată...

Renunțase la gândul de a avea o relație sau de a-și dori pe cineva alături. Renunțase chiar și la Dave, deși îl vedea zilnic, ori la facultate, ori seara în club. Îl întâlnise de multe ori așteptând-o pe Serina, dar nu-i păsa, nu-i mai păsa...

***

Artemis-perspectivă

Termin show-ul și mă îndrept grăbită spre bar, dar privind înainte o siluetă cunoscută îmi atrage privirea. Era EL, cel ce mă rănise, cel ce mă schimbase, acum după atâta timp ne aflam în același loc. Pășesc mai apăsat, fiind mai hotărâtă ca niciodată să mă răzbun pe el. Mă apropii de EL, atingându-l ușor pe spate. Se întoarce spre mine și mă privește uimit, nu cred că se aștepta ca atracția serii să-i acorde atenție. Mă bucur că port mască și identitatea mea este intactă. Mă folosesc de starea de șoc în care se afla încă și-l mângâi încet pe obraz, făcându-i semn după să mă urmeze.

Își revine din șoc și mă urmează spre cabina de probă. Odată intrați îl leg la ochi cu o eșarfă și-l poziționez pe scaun. Dau drumul la muzică și încep să-i dansez. Vreau să-l provoc, vreau să-l fac să mă dorească, să mă implore...Cu mișcări seducătoare, atingându-l și mângâindu-l, reușesc să îmi pun planul în aplicare.

Peste 30 minute

Consider că l-am întărâtat suficient, decid să-l las așa și să părăsesc camera. Dar când să ies, o smucitură puternică mă trage înapoi, simt o mână ce îmi strânge brațul și în secunda următoare mă trezesc aruncată pe pat, iar masca îmi cade odată cu impactul puternic. Încuie ușa, introducând cheia repede în buzunarul pantalonilor.

-Unde credeai că pleci , Anaid, fără să duci la bun sfârșit ceea ce ai început? Îmi spune pe un ton rece,fiind surprins să mă vadă.Dar nu durează mult, căci un zâmbet pervers îi apare pe chip în timp ce mă privește cu poftă.

Îmi este frică,corpul începe să-mi tremure. Trebuie să ajung la mască, fără ea mă simt slabă, fără ea sunt doar Anaid. Încep să respir sacadat când îl văd apropiindu-se de mine, mă simt imobilizată, panica pune stăpânire pe mine. Cu o ultimă fărâmă de curaj, încep să țip tare, din toți plămânii după ajutor.

Efectul primit nu este cel așteptat, întrucât reușesc doar să-l enervez, aplicându-mi o palmă ce mă pune la pământ. Se pregătește să mă lovească și a doua oară, dar nu îi permit. Ceea ce nu știe EL, este că am reușit să-mi găsesc masca și odată pusă, eu nu mai sunt acea fată naivă. Nu mai sunt Anaid, sunt Artemis, o femeie puternică, care nu se lasă îmbrâncită de nimeni.

Îi iau mâna și dintr-o mișcare reușesc să i-o întorc, îl aud țipând, un sunet atât de dulce pentru urechile mele, încât nu mă pot opri, încep să mătur cu el pe jos. După ce sunt sigură că e destul de amețit, mă sui pe el și îi dau pumni și palme. Mă eliberez de toată frustrarea acumulată mutilându-i fața.

Se aude ușa și două brațe puternice mă opresc din activitatea mea. Sunt luată pe sus și scoasă din cameră. Vreau să-l lovesc pe cel ce m-a întrerupt, dar când mă întorc și privirile ni se intersectează, rămân blocată.