TRIPLU "H" vol.2 (publicată)

Capitolul 12

Hailey

Vorbele lui Holden mă aduc cu picioarele pe pământ și îmi lipesc îngrozită fruntea de pieptul lui Cameron.

— Toată lumea se uită la noi, nu-i așa? îndrăznesc să murmur și simt cum râsul îi vibrează în piept.

— Nu chiar toată lumea, iubito! Cred că vreo două fete... Nu! Și ele se uită!

Deși în jur este acum o liniște deplină, toate râsetele și chicotelile amuțind complet, nu aud nici un mârâit. Dar nu știu dacă acest lucru trebuie să mă bucure sau nu, așa că îndrăznesc să îmi ridic privirea spre Cameron care, privind peste capul meu, are vizibilitate perfectă în întreaga curte.

Ochii albaștri îi coboară spre ai mei și strălucesc jucăuși, arătându-mi că se distrează de minune.

— Și tata?

— Și el! Mai ales el! primesc confirmarea celor mai negre temeri ale mele.

— Are vreun cuțit în mână? șoptesc speriată când îmi amintesc că tocmai ce se învârtea în jurul grătarului.

— Nu, doar o furculiță și este și aia mică, îmi răspunde Cameron la fel de încet. Dar... e cam albastru la față. Suferă cumva de inimă?

O, Doamne! Geamătul care îmi scapă fără voie pare să aibă ecou și reverberează în întreaga curte. Sau doar mi se pare mie.

— Stai liniștită, îmi șoptește Cameron coborându-şi buzele la urechea mea, a aruncat furculița și se îndreaptă spre noi cu mâinile goale. Și nu mai este albastru. Acum e doar roșu.

Conștientizez că doar am întrerupt sărutul, corpurile noastre fiind încă lipite unul de altul, iar brațele lui Cameron încă mă înconjoară. Vorbele lui mă fac să mă răsucesc brusc, dar doar pentru a fi mutată imediat în spatele său, în timp ce el își îndreaptă corpul și pare pregătit să se apere de un atac iminent. Fir-ar să fie!

— Fugi! spun primul lucru care îmi trece prin minte și aproape că îl împing de la spate.

— Pe naiba fug! începe Cameron să râdă. Doar nu o să mă omoare pentru un sărut!

Deși el pare încrezător, eu n-aș fi atât de sigură. Dar nu avem ocazia să aflăm, căci mama se pune în drumul tatei și abia îi aud șoapta.

— Mi-ai promis!

Luându-şi cu greu privirea de pe noi, tata o privește în ochi și chipul i se îmblânzește imediat.

— Și întotdeauna mi-am ținut promisiunile! îi răspunde el apoi, luând-i fața în mâini, o sărută scurt. Tu, vii cu mine! îi spune lui Cameron și arată spre casă. Singur! adaugă când vede că vreau să merg și eu și mă opresc imediat în fața tonului hotărât ce-mi arată că nu am de ales.

La naiba!

Cameron mă privește câteva secunde, ochii coborându-i pe buzele mele și aproape că îl aud oftând. Știu că acum ar vrea să mă sărute doar ca să mă asigure că totul va fi bine, dar amândoi știm că ne-am jucat destul cu focul până acum, așa că se abține și, după ce îmi trage cu ochiul, se îndreaptă spre casă urmându-l îndeaproape pe tata.

— Marlene, vino aici, iubito! îl aud pe Holden, singurul care pare să fie indiferent la tensiunea din jur și îmi strânge mătușa în brațe. Nebunii ăștia mi-au amintit de tinerețe și mi s-a făcut poftă de un sărut! și o sărută temeinic, aplecând-o tare pe spate.

— Du-te după ei! îi spune ea când scapă din îmbrățișarea de urs.

— Oh, nu! începe el să râdă și face un pas înapoi. Sunt eu nebun, dar nici chiar așa!