In Cautarea Realitatii- L.H.

16 iulie(nu mai stiu ce numar)- Capitolul 6

"Nu... nu am nimic. Hai in apa." am zis pe un ton calm, uitandu-ma in larg.

Luke ma pusese jos, iar acum imi tinea fata in palme. Incerca sa ma faca sa ma uit in ochii lui. Nu vreau. 

De fiecare data cand imi amintesc de vis, imi amintesc de faptul ca Luke nu vrea sa imi spuna anumite lucruri. Sincer, nu vreau sa fiu bagacioasa dar.... faptul ca nu imi impartaseste lucruri pe care il vad ca il afecteaza imi da impresia ca nu are incredere in mine. Poate mintea mea complica chestiile...

"Luke..." de data asta ma uit fix in ochii lui. "Tu ai incredere in mine?" 

"Hope..." il simt oftand pe fruntea mea.

Chiar nu are incredere in mine...

"Eu nu am incredere nici macar in mine." isi termina el propozitia.

Luke's POV:

Acum 5 ani:

Ma intreb pentru cat timp ma pot holba la perete. Poate ca o sa uite ca sunt aici. Cine sa uite? Unchiul meu. Daca ma incui in camera mai intra? Mai sparge usa ca data trecuta?

Macar vanataile de pe brate mi se vindeca. O sa pot purta tricou, acum ca e vara. Dar alea de pe burta si spate inca dor si au o culoare movulie.

A spus ca durerea vindeca. Ca trebuie sa suport. Ca nu trebuie sa vorbesc cu nimeni despre asta. 

Nu mai am voie nici la psiholog.

Hope's POV:

Nu stiu ce sa mai simt. Sunt suparata. Il inteleg. Ma simt data la o parte. Dar nu cred ca o face intentionat. Dar sunt sigura ca imi ascunde ceva.

"AAAhg. DE CE TOTUL CU TINE E ATAT DE COMPLICAT? De ce nu imi inteleg propriile ganduri?!" iar imi dau lacrimile. "Luke...okay" incerc sa ma calmez...RESPIRA HOPE....cum ar actiona personajul tau preferat in situatia asta? 

"Inteleg ca ai trecut prin...chestii...toti am facut-o. Dar vreau ca si tu sa intelegi ca ma simt data la o parte."

I se citea durerea in ochi. In jurul nostru se lasase linistea. Sau doar mi se parea. Simteam cum valurile imi mangaie gleznele. Si am simtit o adiere calda de vant venind dinspre mare, aducand mirosul sarat. Am inspirat aroma familiara si am inchis ochii.

 M-am intors cu spatele la Luke si am intrat in apa calda apoi m-am scufundat. Acele cateva secunde de tacere in apa m-au calmat. Tot ce auzeam era nisipul miscat de valuri. Intotdeauna am iubit si voi iubi senzatia asta de... nimic... de neant... de parca nu mai exista sau nu a existat nimic niciodata si plutesc in gol. 

Plamanii au inceput sa ma arda, dar refuz sa ma ridic la suprafata. E uimitor sa te scufunzi la aproape 4 metri si sa te uiti in sus. Ma simt ca intr-o alta lume.

Imi vine sa tusesc. Nu! 

In momentul ala corpul meu a decis sa faca asa cum vrea el: am tusit si am luat o mare gura de apa. Am simtit cum imi intra in plamani. Nu mai am AER! M-am ghemuit instinctiv, apoi m-am indreptat brusc, corpul meu zbatandu-se sa iasa la suprafata. Dar e prea departe! Iar eu nu mai am aer in plamani ca sa plutesc. Arde. E ironic. Sunt in apa si totusi ard. 

S-a lasat iar linistea. Imi aud doar bataile inimii si nisipul invartindu-se in jurul meu. Convulsiile mi s-au calmat si nu mai simt nimic. Pleoapele devin din ce in ce mai grele.

Chiar asa o sa mor huh... Mare minune. Ma intreb ce naiba face Lukey acum. Luke... De ce nu pot sa ma bucur de viata pe care o am? De ce raman blocata in visul ala tampit? De ce refuz sa accept ca nu a fost real? Nu o sa traiesc sa imi cer scuze. Nu o sa traiesc sa ii spun ca il iubesc. Nu o sa traiesc sa le multumesc membrilor din trupa mea preferata pentru ca mi-au fost alaturi cand nu era nimeni langa mine. Nu o sa traiesc sa am copii sau sa imi petrec restul anilor cu iubirea vietii mele, indiferent daca e Luke sau nu. 

O sa regret ca nu o sa ma mai tina in brate. 

Inchid ochii si imi imaginez ca il simt langa mine. Ca isi pune bratele in jurul meu si isi sprijina barbia pe capul meu. Ma simt in siguranta. 

Nu mai exist.

****

Luke's POV: 

"Te rog..." e tot ce pot sa spun.

O tin in brate si ies din apa cu ea. E mai grea, rece si palida. O asez pe nisip si ma pun in genunchi langa ea. Inchid ochii si incerc sa imi calmez suvoaiele de lacrimi ce mi se scurg pe fata, amestecate cu apa.

Nu pot decat sa ma gandesc la faptul ca probabil a murit. De data asta trebuie sa fac ceva. Macar pe ea sa o salvez.

Imi pun mainile pe pieptul ei si incep sa aplic metodele de salvare invatate la cursurile de surfing.

Dupa un miliard de incercari de a-i pompa inima si respiratii gura la gura o aud cum tuseste si o intorc pe o parte ca sa poata sa-si scoata apa din plamani.

Nu ma mai pot controla si incep sa plang. Ficus. Nu vreau sa ma vada asa slab...

O vad cum isi indreapta spatele si ia o gura mare de aer, privind in larg. Apoi isi indreapta privirea spre mine. Si i se aduna lacrimi in ochi.

Ma asez in spatele ei si o iau in brate, punandu-mi barbia pe capul ei si oftez lung. 

Vreau sa spun atat de multe si totusi nu vreau sa spun nimic.