In Cautarea Realitatii- L.H.

16 Iulie II (Capitolul 4)

Continuand cu prețioasele Luke's POVS:

Mama mea era magnifica. Tot timpul imi era dor de ea, chiar daca nu vroiam sa mi-o recunosc.

Era ca orice mama. Dar mai era si singura persoana de care imi pasa atat de tare. Și ei păsa de mine. Știu ca mă iubea.

Am vagi amintiri de când eram mic, când mă învelea înainte de culcare și îmi lăsa un pupic pe frunte, mirosul ei de patiserii și flori îmi înconjura fața, datorita parului ei. După care se așeza cu fața mine și mă întreba ce vreau sa îmi povestească.

' Ce vrei sa iti spun în seara asta? '

' O legendă, mami. '

Pe la 4 ani, mama mi-a spus ce e o legendă. Îmi spunea foarte puține, ca sa nu ajung sa cred în toate bazaconiile. Dar pe la 6-7 ani, știam despre ce e vorba și nu mă lăsam influențat. O rugam sa îmi spună una aproape de fiecare dată.

' Bine. Mă asculți , da? '

' Da. '

' Și nu adormi până nu termin? '

' Promit că nu o să adorm. '

' Se spune ca acum foarte mult timp, când planeta era împărțită în patru regate, o prințesă pe nume Apella, fiica regelui celui mai important regat, se îndrăgostise de Nissan, moștenitorul unui tron foarte slab. Și Nissan simțea ceva la fel de frumos ca și ea. '

' Pai cum s-au văzut, dacă erau în locuri diferite? '

' S-au cunoscut la balul regatelor. '

' Aha. '

' Și au început sa se întâlnească unii cu alții la plajă. Totul în viața lor era perfect. '

' Gata povestea? '

' Nu. Nimic nu e perfect. '

' Dar mami e. '

' Nu, nu sunt dragule. Acum hai sa continuăm. Intr-o zi ca oricare alta, Apella și Nissan erau la plajă. Ea era în apă, el pe nisip. Ea îl stropea, el se ferea. Amândoi râdeau. Dar ce nu știau ei e că au fost văzuți. '

Poveștile mamei erau mai mereu cu un înțeles puternic.

Ei îi păsa de mine. Nimanui nu i-a mai păsat de mine. Până când a intrat Hope în viața mea.

Îi zambesc și deschid cutia. Spre nu o foarte mare surprindere a mea, acolo mai era o alta cutie. În care era o alta cutie. În care era o mapă groasă. Și un pachețel peste ea.

Iau pachețelul și îl deschid. Era o brățară din piele. Împletită. Ca în vis. Am căutat sa văd dacă sunt inițialele noastre. Și erau.

Probabil că sunt un mare ciudat, dar am simțit cum imi dau lacrimile.

Ridic și mapa albastră, o deschid și citesc: " Pentru singura persoană care mi-a schimbat viața "

Am rasfoit-o și era plina cu poze cu noi. Unele erau probabil din galeria telefonului ei. Erau și screen-shot-uri din conversațiile noastre. Și versuri. Toate astea separate de de niște foi mai cartonate care aveau titluri ca ' Pentru când ești trist ' sau ' Când îți e dor de mine ' sau ' Funny moments ' .