Intuneric vesnic

Rai sau iad

Acea campie imi transmitea o senzatie deplina de siguranta. Avand in vedere ca eram singura cuc,nu aveam cum sa patesc ceva rau. De fapt,nu trebuie,sa imi fie frica deloc,mie nici macar noapte,pe intuneric,nu pateam nimic,daramite ziua! Am inceput sa ma plimb,sigura pe mine. Picioarele mi se infundau usor in iarba moale,umeda. Brusc,am observat ca eram desculta! Unde imi erau botinele mele portocalii cu platforma? De asemenea,si vestimentatia imi era diferita. Purtam o rochie lunga,alba,simpla,cu maneci aurii. Parul imi era prins intr.o coada lunga,blonda,la fel ca inainte. Nu aveam nicio oglinda,dar cu siguranta eram frumoasa. Simteam asta!

In aer plutea acel miros de mir specific ingerului Rafael. M.am intors si l.am surprins cum ridica ramura de maslin si cum desena o cruce in aer.

-Fii binecuvantata!grai el.

Nu stiam ce as putea sa ii zic. "Si tu!"? Nu,el era deja binecuvantat ,doar era inger!

-Multumesc!m.am decis eu sa spun,in cele din urma. De ce am venit aici?

-Suntem aici pentru a putea incepe meditatiile si rugaciunile.

-Da? Nu pot acum. Parintii mei se vor ingrijora ca nu am ajuns acasa! Unde suntem? Trebuie sa stiu ce sa le raspund in cazul in care ma vor intreba.

-Suntem in casa lui Dumnezeu,a raspuns ingerul cu o expresie binevoitoare pe chip.

-Mda,nu ma vor crede,am spus eu pe un ton plictisit.

-Vom pleca numaidecat acasa. Nu trebuie sa.ti simta parintii tai lipsa. Voi ramane cu tine.

-Nu o sa te vada? am intrebat eu precauta.

-Nu! Sunt ingerul tau pazitor,doar tu poti sa ma vezi.

-Nu sunt singura care are un inger pazitor,nu.i asa?

-Sigur ca nu! Fiecare om are cate unul.

-Atunci eu de ce te pot vedea si ceilalti nu isi pot vedea ingerii lor?

-Ceilalti ingeri sunt obligati sa ramana nevazuti.Se arata doar in cazuri extreme,cand posesorul ingerului isi descopera o abilitate sau o ia pe calea gresita.

-Incredibil! Am spus eu vadit uluit.

Ingerul ma prinse de mana. Dupa cateva momente,eram deja in camera mea,intinsa pe pat. Rafael statea la usa si ma pazea. Brusc,mami intra in camera. Avea o fata bosumflata,neagra de suparare.

-Unde ai fost,Aira? Pe unde ai umblat? tipa ea.

Eram uimita. Mami tipa la mine,iar ingerul meu care se presupunea ca trebuia sa ma apere,statea acolo,cu privirea atintita pe mine.

-Afara am fost. La ruine.

-E 12. Ce ai facut?

-Am venit de mult acasa,dar nu m.ai observat.

Amandoua tremuram:eu de frica,iar ea de furie.

-Minti! tipa ea,ca o nebuna.

-Nu! Am venit la 11 acasa! Intre timp mi.am facut temele. Vezi?

I.am intins caietul. Ce bine ca imi facusem tema la timp!

-Bine!ceda ea. Iti aduc mancarea.

Deborah iesi ca o furtuna din camera. Eu priveam uluita ingerul.

-De ce nu ai facut nimic? M.ai lasat singura sa.i tin piept! Ce fel de inger mai esti si tu? am tipat eu ca o isterica.

-Nu aveai nevoie de mine pentru asta. Daca noi,ingerii,am interveni pentru orice fleac,voi ce ati mai face?

-Cum poti sa spui asta? Aveam nevoie de tine,dar tu mi.ai intors spatele. Va numiti sfinti,dar totusi...

Deborah navali pe usa cu o tava pe care se afla un bol cu supa aburinda si niste paine. Pe fata ei se citea mirare si indignare.

-Aira,cu cine vorbeai? La mine tipai?

-Nu mama,nu la tine,am raspuns eu pe un ton plictisit.

-Dar atunci cu cine vorbeai? ma intreba ea curioasa.

-Nu vorbeam cu nimeni!

-Minti! Te.am auzit tare si clar cum tipai ca o disperata. Zi cu cine vorbeai! E cineva aici?

Deborah puse tava pe pat si incepu sa caute prin camra:in dulap,sub pat,dupa draperii.

-Cu cine vorbeai? nu imi spune ca singuraa,ca nu te cred!

-Vorbeam cu...uhm...cu...pai...