Picătură cu picătură , seara se scurge mult prea greu. Și picăturile parcă se aud ,căzând pe podeaua rece de marmură. Pic.Pic.Pic.Așa a fost toată ziua, în slow motion. Privesc podeaua ,și totodatã picioarele celorlalți care se mișcă pe vals. Închid ochii și mă găsesc într-o grădină,fiind o dimineață călduroasă de martie. Nu e cald ,nu e rece ,e doar perfect. Cireșii sunt înfloriți , fluturii au ieșit într-un sfârșit la lumină,iarba verde iese cu forța la suprafață,învingând greutatea pământului. Totul e perfect. Imaginea perfectă. Prea perfectă. Prea roz. Îmi imaginez ceva mai normal. În martie de obicei nu sunt înfloriți cireșii. Afară e frig pentru perioada asta,iarba nu a ieșit. Pământul e închis la culoare, fluturi, nu sunt. Asta e normalitatea. Dar gândul meu mă duce mai departe, imaginea perfectă revine din nou. Imaginea îmi rămâne întipărită în minte, dar dintr-o dată iarba se închide la culoare, unele flori de cireș cad,altele se veștejesc,altele rămân neatinse. Fluturii încep să se zbată neliniștiți.
Ce s-a întâmplat cu voi? De ce v-ați speriat?
Aceștia iau foc. Zboară în continuare,însă. Florile iau foc și ele. Și iarba...
Nu,nu muriți ! Vă ajut eu!
Mă apropii de un fluture ce era prea ars și îl iau în mâini. Se transformă în petrol instataneu. Așa face absolut totul,până rămân doar eu ,cu petrol ce mi se prelinge din păr ,pe frunte,apoi pe buze,și tot în jos,spre pământ. Totul arde,absolut totul.Totul arată apocaliptic. Focul se stinge,nemaiavând ce să ardă. Dintr-o dată,începe să plouă cu cerneală albastră. Mi se acoperă toată fața cu cerneală,nu mai puteam să văd nimic. Încep să alerg în visul meu până ajung la realitate. Am alergat și în realitate. Și am ajuns în mijlocul ringului de dans. Toată lumea dansa ,vals ,din nou. Era valsul în care toate doamnele dansează cu toți domnii,elegant,pe rând, trecând fiecare de la un partener la altul. Domnii deoparte și doamnele deoparte acum,față în față. Doar eu eram cea care nu s-a așezat. Jocul era început.Am dat să ies din ring,dar am fost împinsă înapoi. Cine intra,nu ieșea. Dansezi până la capăt. Toată lumea mă aștepta pe mine. Trebuia să mă duc. Îmi ridic ușor trena , mă înclin și mă duc în coloana de doamne . Mă pun la sfârșitul cozii și îl salut pe cel din fața mea. Dă din cap,neuitându-se la mine. Jocul începe. Ne aplecăm politicos. Ne ridicăm. Palma mea era în mâna lui ne rotim. Eram mai plictisită decât oricine. Seara asta va trece foarte greu.
-Ce s-a întâmplat ? De ce ai alergat spre ring,dintr-o dată?
-Nimic.
-Nimic? Eu aș spune că ai văzut o fantomă.
Dansul continua. Era atât de insistent cu întrebările astea. Și chiar nu știam ca să-i spun.
-Ce ai văzut?
-Nimic. Nu am văzut nimic.
Acesta ridică privirea la mine. Ochii lui erau negrii. Atât de negrii încât îmi dădea un fior ce-mi străbătea toți nervii. Ne mișcam și ne priveam în ochi .
-Deci,domnișoară,că nu-ți pot da mai mult de 17 ani,ce ai văzut?
-Nu am văzut nimic,ăsta este adevărul.
-Atunci ,de ce ai fugit?
-Îți voi răspunde când îmi vei pune întrebarea corectă?
-Cum adică?
-Poate am văzut ceva,poate am văzut pe cineva,poate am auzit ceva... Pune întrebarea potrivită și-ți voi răspunde.
Nu va ghici nicicând.
-Domnișoară,ai fugit pentru că ai vrut să dansezi?
-Nu.
-Ai fugit pentru că îți este frică de cineva?
-Nu.
-Ceva?
-Nu.
Dansul continua. La un moment dat ,trebuia să facem o piruetă. Acesta m-a strâns foarte repede. Acum îi simțeam mâinile vânjoase în jurul taliei mele.
-Dragă,spune-mi ! Ce s-a întâmplat?
-De ce ești atât de interesat?
-Pentru că necunoscutul mă atrage.
-Și mie îmi place ideea de moarte ,dar asta nu înseamnă că trebuie să mă sinucid.
-Sarcastică...
-Poți să taci și să dansezi,doar?
-Ok.
El continuă să se uite în ochii mei. Încerc să pierd contactul vizual cu el. Mă uit la fața lui,care era foarte expresivă. Buzele erau ușor uscate,cu picături mici și uscate de sânge pe ele . Mă pierd ,uitându-mă la ele. Deja văd o imagine în mintea mea: el ,fiind întins pe o canapea ,afară,sub un plop,citind. Mă apropii de el și mă pun lãngă el,pe canapea. Acesta zâmbește ,văzându-mă. Închide cartea. O lasă pe jos. Se apropie de mine . Îmi ia fața cu mâinile și se apropie de ea. Îmi atinge buzele cu vârful buzelor lui după care începe să mă sărute lent,dar pasional. Îi răspund,dar totuși rămân surprinsă.Îmi pun mâinile în părul lui la fel de negru ca și ochii.
-Ce vrei ca să-mi spui ce ai pățit?
Revin la realitate.
-Poftim?
Spun eu dezorientată.
-Vrei 1 milion de ducați? 2 milioane?
-Nu...
-Un castel...
-Nu...
-Prestigiu?
-Nu...
-Atunci ce vrei? Ce vrei să-ți dau!
Un sărut.
- Nimic.
-Atunci spune-mi ,te rog ce s-a întâmplat!
-Nu...
-Mă faci să-mi pierd mințile.
-Asta este...
-Gata! Știu ce să-ți dau! Viața mea.
-Poftim?
-Îți dau totul! Banii,proprietățile,viața mea. Te iau de soție.
-Poftim?!
- Tu ,te căsătorești cu mine.
-Ce te face să crezi că vreau să fac asta?
-Atunci ce vrei? Te rog,doar spune-mi.
Mă las copleșită de nebunia lui și mă apropii de urechea lui și îi șoptesc: Am văzut cum e sfârșitul lumii,și e de petrol și cerneală,adică petrolul cumpărat doar cu o semnătură cu cerneală pe foaie,adică banii. Ei sunt sfârșitul.
El rămâne înlemit,vrea să spună ceva dar nu apucă. Se schimbă partenerii.
-Francis mă numesc!
Atât mai aud. Înclin după care mă duc la viitorul partener. Îi dau mâna,mi-o sărută.O nouă rundă .
El este la fel de plictisit la fel cum eram eu la început.
-Deci...ce faci aici,în seara asta copilă?
-Visez.
-Visezi?!
-Da.
-De ce?
-Pentru că pot.
Acesta rămâne cu fața încruntată. Își ridică capul. De data asta acesta avea ochii verzi,un verde mai crud decât adevărul.
-Eu de ce nu visez?
-Pentru că nu poți.
-De ce nu pot?
Mă lasă pe spate. Se uită fix în ochii mei. Eu clipesc des,pentru a întrerupe contactul vizual .Mă ridică.
-De ce nu pot visa ca tine?
-Pentru că eu sunt eu ,iar tu ești tu.
-Și nu aș putea fi și eu și tu în același timp?
-Nu. Asta ar fi o persoană diferită de mine și de tine,domnule.
-Atunci ,învață-mă să visez.
-Mi-e frică că am nevoie de mai mult timp pentru asta.
-De ce?
Fața lui este atât de tristă dar și speriată. Rămân cu ea întipărită în față. O nouă imagine se creează.
Îl văd pe el încurajându-mă. Îmi tot spune Hai că poți! și are acea față. Aud cum țip. De durere. Sunt într-un pat. Cred că dau naștere unui copil. Fața lui înspăimântată se uită la mine în timp ce eu plâng.
-De ce?
Pentru a treia oară pe ziua de azi ies din vis.
-Pentru că să visezi cu ochii deschiși este greu de învățat .
-Bine,atunci,îți dau tot timpul din lume! Căsătorește-te cu mine!
Pentru a doua oară ,într-o seară.
Părul lui blond parcă se ridica ,fiind atras de tavan,atât de nerăbdător era să audă răspundul .
-Nu este nevoie de așa ceva.
-Dar...
Nu apucă să spună ceva,că zărim cà mai mult de jumătate din.perechi su ieșit de pe ring.
Nu era asta cumva,intr-un fel interzis?
Mai rămăsesem doar eu cu partenerul meu, vechiul meu partener cu partenera sa și o altă pereche.
Se schimbă acum partenerul din nou,și de data asta pentru ultima dată. Îl salut pe partenerul meu și dau să plec,dar îmi ia mâna și o sărută .
-George,încântat!
Așteaptă să-i spun numele meu,dar eu plec la ultimul meu tovarăș de ring. Mă înclin. Și ne luăm de mâini. Mă simt privită de ceilalți bărbați ,însă continui să dansez.
De data asta nu am vorbit mai deloc.
-Ce face o copilă ca tine aici?
-Încearcă să supraviețuiască.
-Viața ta nu pare chiar atât de grea ,încât să trebuiască să trebuiască să supraviețuiești. Se vede că ai o viață înstărită.
-Nu supraviețuire fizică,ci psihică,domnule. Asta e mai grea.
-De ce trebuie să supraviețuiești psihic?
-Pentru că o viață bogată aduce și persoane rele în viața mea. De asta.
-Și vrei să supraviețuiești psihic?
-Da.
-Cred că și eu vreau să supraviețuiesc. Psihic. Dar nu știu cum.
-Având o persoană care să vă prețuiască și bogat și sărac și sănătos și bolnav și frumos și urât .
-O persoană ...bună. Care să fie îndrăgostită de defectele și calitățile mele.
-Nuu. Să fie îndrăgostită de dumneavoastră . Nu de calitățile dumneavoastră,că asta ar însemna că iubirea și atenția primită sunt doar niște premii pentru calitățile dv.
-Nu m-am gândit niciodată la așa ceva. Nu am întâlnit pe cineva cu asemenea gândire.
Avea o privire conclusivă. Și iarăși mi se proiectează o imagine pe retină. Sunt eu el.Sunem într-un conac mare. Foarte mare.
Deci ne mutăm aici,draga mea?
Are privirea conclusivă acum .
Revin la realitate.
-Ești foarte înțeleaptă,domișoară. Ochii albaștrii încep să strălucească. Părul lui șaten stătea foarte dezordonat,dar totuși...ordonat .
-Ești superbă! Ești o persoană care chiar va ști să iubească cu adevărat . Să iubească așa cum eu aș vrea să fiu iubit. Aș vrea ca tu să mă iubești! Vrei să mă iubești pentru restul vieții tale?
Ochii îmi rămân blocați. Artiștii atrag atenția că melodia este pe sfârșite. Fac o plecăciune după care ies de pe ring.
-Mă numesc William.
Îl aud însă continui să merg. Mă îndrept spre vedeta acestei seri.
-Felicitări,Lafina! Să fii fericită cu noul tău soț .
Observ că cei trei bărbați vin după mine,așa că plec.
Ies din marea sală cu candelabre grandioase de cristal ,smaralde și diamante. Îmi iau capa și ies din clădire. Cei trei mă urmăresc încontinuu,într-un mod politicos ,fiind prea riscant să fugă pentru mine,din cauza tatălui meu care se uita ls mine mai mereu.
Intru în caleașca mea. Mă duceam direct spre casă. Birjarul dirija foarte rapid. Cei trei au ieșit toți afară,crezând că vor mai avea ocazia să vorbească cu mine vreodată.
