Aud o multitudine de picături căzând pe acoperișul conacului. Cad violent,lovind șindrila de pe acoperiș. Nu pot dormi,uitându-mă la geam,zărind cum multe ghioniste picături se lovesc de geam,nemaiputând să ajungă la punctul lor de destinație ,pământul,care le aștepta nerăbdător pentru a se întâlni și uni. Mă întorc cu fața la tavan,uitându-mă la nemărginitul alb ce făcea totul atât de formal și plictisitor. Îl privesc foarte mult timp. Nu știu dacă dorm sau nu,doar știu că la un moment dat intru într-un fel de transă. Simt cum îmi deschi ochii, fără a mă mai putea mișca. Apare un monstru negru ce se pune de mine,stând ca o maimuță. Se uită în ochii mei dar nu face nimic. Sunt foarte panicată. Dar nu-mi simt nimic. Stau așa în jur de 3 minute,după care senzațiile încep să-mi revină,micul monstru dispărând. Când îmi revin mă întorc din nou cu fața spre geam. Era lumină afară deja. Timpul a trecut atât de repede. Mă ridic din pat și mă duc la oglindă . Mă uit în oglindă pentru câteva zeci de minute. La un moment dat,ușa se deschide,pe ea intrând Matilda,servitoarea care se ocupa de mine,care mă pieptăna,care mă îmbrăca,care îmi pregătea baia. Cea care se ocupa de bunăstarea mea exterioară.
-Bună dimineața,contesă!
-Bună dimineața,Matilda!
Ia peria și începe să mă pieptene. Liniștea domina camera.
- Trebuie să caut ceva ,astăzi,Matilda. Caută și pune toate cărțile de psihologie din biblotecă pe masa de acolo.
-Am înțeles,domnișoară!
Îmi spune domnișoară,deși sunt contesă. Totuși,avea dreptate. Aveam 19 ani. Eram necăsătorită ,și ceva mai neobisnuit,eram contesă,aveam bani și putere politică.Aveam propriul meu conac . Stăteam singură.Eram o premieră . Dar încă eram prea copilăroasă.
Slujnica mă îmbrăca.
-Domnișoară,în această noapte,după ce orologiul a bătut de ora două,tatăl domniei vostre a venit aici însoțit de înca trei domni . Acesta a spus că stă pe proprietate pentru cãteva zile împreună cu însoțitorii săi.
-Bine că mi-ai spus. Cei 4 musafiri s-au trezit?
-Nu,domnia voastră.
-Bine. Când se trezesc și servesc prima masă să mă chemi și pe mine de la bibliotecă să iau masa cu ei.
-Am înțeles!
-Du-te acum,te rog și pregătește-mi ce ți-am spus.
Ràmân singură în cameră. Mă admir în oglindă și mă plictisesc. Ies din cameră . Colind lungul coridor, mergând spre scări. Le cobor și ajung la parter. Privesc în dreapta,camera imensă de zi era curată și goală. La stânga,era un alt coridor,care era plin de uși pe care nu am apucat niciodată să le deschid pe toate. Nu-mi cunosc propria casă. În față era la aproximativ 6 metri ușa de ieșire. Mă îndrept spre ea și o deschid. Ies afară. Era foarte frig. Mă plimb pe trotuare,prin poienițe din jurul conacului, care nici nu știam că există. Ajung lângă un lac,la marginea unei păduri. Privesc cum mici picături cad pe suprafața apei. Vine ploaia din nou. Mă grăbesc spre un loc unde mă voi adăposti. Alerg de-a dreptul,deși nu e demn de o lady așa ceva . Intru prin spatele conacului,pe la ușa slujitorilor. Ajung direct în bucătărie,unde 3 bucătari pregăteau de zori bucate. Văzându-mă se opresc și își apleacă capul.
-Dragi oameni,v-am spus să nu vă aplecați fața pentru mine. Continuați-vă munca! Nu mă băgați pe mine în seamă
Aceștia se duc la locurile lor și continuă sã toace ,fiarbă și aranjeze mâncatea. Ies de acolo și nu știu unde mă aflu. Era doar in coridor lung. Ajung în capăt și observ că am două oportunități:stânga sau dreapta. M-am dus la dreapta ,normal .Dreapta e mereu răspunsul. Alt coridor lung,în capătul căruia este o ușă. O deschid și ies în sala unde se ia masa.
Sunt mulțumită de intuiția mea . Dar totuși ar trebui să fac expediții mai dese ,pentru a descoperi clădirea. Stau aici de 6 luni și nu știu dacă am explorat măcar un sfert din conac. Din camera de luat masa ies pe marele coridor ,din dreptul scărilor,la dreapta acestora,ușa fiind poziționată imediat după cea de intrare în camera de zi. Ajung de unde am plecat,în fața scărilor. Mă duc la stânga ,pe alt hol, și intru în prima cameră,biblioteca,care era imensă. 10 cărți mă așteptau pe masă . Mă pun în capătul mesei și iau prima carte. Caut tot ce ține de paralizie nocturnă,monștrii,dar nu găsesc nimic. Răsfoiesc 4 cărți și nu găsesc nimic. Stau deja la masă de două ore și nu am găsit nimic. Iau toate cărțile rămase și mă uit la toate titlurile. Unul îmi atrage atenția ," Fenomene naturale ce sperie lumea". Dechid cartea și caut la cuprins. Găsesc din prima Sleep paralysia. Apare o imagine cu o pictură ,în care un om dormea cu ochii deschiși ,cu fața în sus. Era un monstru așa cum am văzut eu în noapte precedentă,care stă pe abdomenul acestuia ,liniștit.
Încep să citesc Paralisia nocturnă este un fenomen psihologic ce este simțit de aproape toată lumea ,măcar o dată în viață. Apare când o persoană doarme cu fața spre tavan,fiind cauzat de unele acte tulburătoate petrecute recent. Acest fenomen este catlogat ca un fenomen de parasomnie.Persoana în cauză va fi paralizată pentru un minut,cel mult 3 , fiind conștiente,dar neputând să se miște. Căile reapiratorii și contracțiile cardiace nu sunt perturbate. Celui afectat de paralizie îi vor reveni toate șimțurile treptat. Paralizia nocturnă nu este catalogat ca o boală psihică.
Deci totul e în regulă . Nu e nimic în neregulă cu mine. Cred că nu voi.mai dormi în viața mea cu fața la tavan. Închid cartea. Așez toate volumele la locul lor.
Mă duc spre geam , zăresc că plouă torențial,fulgerând și tunând încontinuu. Mă pierd privind multitudine de șerpi de foc de pe cerul înegrit și furios. Orologiul a bătut pentru ora 11.
Ușa se deschide. Era Matilda.
-Contesă,masa și oaspeții vă așteaptă.
-Vin imediat. Poți pleca.
- Am înțeles.
Îmi așez rochia și mă asigur că totul arată perfect pe mine. Mă uit într-o oglindă de pe hol că totul este perfect.
Ajung deja pe hol și deja aud vorbele celor 4 oaspeți. Un majordomn îmi deshide ușa. Intru în cameră și zăresc musafiri.
Nu e posibil!
Asta îmi spuneam în gând. Cei trei invitați erau cei trei parteneri de aseară de la bal. Înghit în sec. Dar zâmbesc .Mai era tatăl meu în cameră.
-Draga mea!
-Tata!
Îi zâmbesc fals și îi dau mâna ,pe care o sărută.
-Ți-i prezint pe invitații mei. Probabil îi recunoști după fețe ,de ieri,când ai dansat cu toți 3.
- Desigur. Nu realizam de unde știam fețele lor .
-Acesta este domnul Francis du Bois,lord de Glastonburry.
-Încântată de cunoștință!
Acesta îmi ia mâna ,o strânge subtil și o sărută.
-Plăcerea e a mea!
Își arată ochii lui negri și infiniți ca abisul.
- Acesta este George Obey,lord de Nisa.
-Foatre bucuroasă să vă cunosc!
- Sunt foarte încântat de cunoștința domniei voastre.
Se apleacă,îmi ia mâna o sărută ,după care se ridică și mă privește în ochi. Ai lui erau verzi crud. Încerc să nu-i privesc prea mult.
Tatăl meu intervine.
-Și ultimul ,dar nu cel din urmă...William Stuart,lord de Milano.
-Mă bucur de cunoașterea dumneavostră!
-Prezența dumneavoastră mă încântă!
După ce îmi sărută mâna , se uită în ochii mei. Culoarea lui albastră din ochii era atât de deschisă.
Întrerup contactul vizual,ducându-mă în capul mesei.
- Eu sunt Adelaide Noailles,contesa de Chez Roca. Bun venit în casa mea!
Nu-i privesc ochi,ca să par impasibilă. Nu aștept să răspundă,că și mă pun pe scaunul meu,din capătul mesei. Cei patru se așează și ei .
-Poftă bună!
Toți se uită la mine,așteptând să încep să mănânc. Mi-am luat prosopul,l-am pus pe poale apoi mi-am luat furculița și cuțitul și am tăiat o bucată de piept de pui. Am băgat în gură . Aceștia s-au pornit să mănânce și ei.
Matilda intră în sală.
-Mai doriți ceva,domniile voastre?
-Matilda,poți să-mi aduci ,te rog un ceai de măceșe?
-Desigur,doamnă! Domnilor,vreți ceva?
-Nu,mulțumim.
Servitoarea iese din salon.
-Și,Adelide, ce ai făcut în cele 6 de luni,de când ai devenit o contesă?
- Mai nimic. Am avut oaspeți încontinuu. Nu era zi în care să fiu singură. M-am ocupat de ei și de renovarea conacului și a curții. Am cumpărat un teren foarte mare, și plătesc 15 oameni să-mi lucreze pământul. Un sfert din alimentele ce suntproduse vin aici,alt sfert îl donez unui orfelinat,iar jumătate din ele le vând la palatul regelui.
-Ai fost foarte ocupată,deci.
-Într-un fel,da. Dumnevoastră ce ați făcut,tată?
- M-am obișnuit cu o casă goală. Nu mai am niciun copil în casă ,mă simt foarte singur. E rău să fii singur. Cred că ai simțit și tu asta...
-Nu înțeleg ce spuneți!
- Stai pe un deal ,care cred că ar putea fi considerat munte ,în mijlocul pustietății.
Asta e ceva cu subînțeles.
-Tocmai am spus că am avut musafiri,care au venit să mă felicite încontinuu. Nu am avut timp să mă simt singură.
- Dar de acum nu vor mai veni. Vei fi singură.
-Nu ,nu voi fi.
Matilda intră cu ceaiul meu.
-Mulțumes ,Matilda.
-Nu voi fi singură. Mai sunt în jur de 20 de persoane în coancul ăsta .
-Da,dar aceștia 20 sunt servitori.
-Da,dar sunt și oameni,și prieteni. Matilda ,poți să pleci. Nu mai este nevoie de nimic.
-Da,dar ai nevoie de cineva care să fie lângă tine,care să nu-ți fie angajat.
Deja mă enervam.
-Tată,dacă ai ceva de spus,spune! Nu vorbi cu subînțeles. Știi doar că-mi plac oamenii direcți.
-Bine. Uite: sunt foarte bolnav! Voi muri în curând. Am o ultimă dorință de la tine,pentru a ști că vei fi fericită:vreau să te căsătorești. De asta i-am adus și pe acești domni aici.
Iau o gură din ceai . Îmi dreg vocea și vorbesc calm.
-Tu ai o dorință . Și vrei ca dorința să ți se împlinească. Dar cum rămâne cu dorința mea,tată? Cu dorințele mele? Nu vreau să mă căsătoresc acum . Am mai discutat asta.
-Da,dar nu se cade să fii o femeie singură la vârsta asta.
Cei trei asistau la discuție,însă nu-și permiteau să spună ceva.
-Nu îmi pasă.
-Adelaide! Te vei căsători. Punct.
Mă ridic în picioare.
- Tu mori și te cerți cu mine. Dorința ta ,după tine,e poruncă pentru mine. Dorința ta va face să mă controlezi și din mormânt.
Ies vijelios din cameră.
În hol,mă las pe un perete,pentru a-mi drege puterile,după care urc scările. Ajung în camera mea și mă arunc pe un fotoliu,lacrimile cucerindu-mi fața. Durerea și dezamăgirea sunt sentimente ce-mi cuceresc sufletul. Nu găsesc niciun lucru care să-mi alunge supărarea. De-ar fi mama aici...
Ochii mi se închid,adormind instantaneu.
**
Mă trezesc târziu,fiind apusul deja. Mă ridic în picioare . Îmi schimb rochia , cea de pe mine fiind foarte boțită din cauza faptului că am dormit pe un fotoliu.
Ies imediat din camera mea,îndreptându-mă spre salonul de zi. Acolo îi găsesc pe tata și cei trei admiratori acolo,vorbind despre politică,patetic.
-Bună seara!
Spun eu cu voce tare.
-Adelaide,te-ai gândit să ni te alături,draga mea?
-Da.
-Ia loc!
-Aș lua,dar stai pe locul meu.
În salon erau mai multe fotolii,unul,al meu,fiind cu fața spre geam ,iar celelalte,de-a dreapta și de-a stânga .
-Desigur.
- Acesta se ridică,făcându-mi loc. Trec prin dreptul celor trei admiratori , atingându-mi intenționat trena de ei,arătându-le că asta e tot ce pot primi. Mă așez pe fotoliul meu,așa cum se așează un rege pe tron.
- Deci! Să discutăm dorința domniei tale,tată.
-Draga mea,eu ți-am spus-o . Doar tu te decizi pe cine vei alege. Eu plec în seara asta . Te las singură cu acești domni pentru a te cuceri. Nu vreau să mă bag.
- Dar totuși,ai făcut-o.
-Adelaide! Asta e tot ce spun. Eu mă duc să-mi iau bagajul,a ajuns caleașca care mă va duce acasă.
Acesta iese din cameră.
-Deci,rămân singură cu voi.
-Așa este,doamna mea.
-Doar doamnă,lord George. Eu nu sunt a niciunuia dintre voi.
M-am ridicat în picioare și am părăsit camera.
Înainte să ies am auzit pe cineva spunând:
-Încă.
Mă prefac că nu aud nimic și ies. În coridor ,era tata,și Matilda ,așteptând să ies.
-Am plecat !
-Drum bun,tată! Să te faci bine ! Nu te lăsa bătut de boală!
Mă sărută pe creștet și iese. Eu rămân singură în hol. Cei 3 ies și ei.
-Matilda,pregătește-mi cada pentru baie,te rog!
-Da,contesă.
Dau să urc scările dar mă întorc, dorind să ies afară. În fața mea sare lord Francis,deschinzându-mi ușa. Iese și el,doar el.
Mergem până intrăm în livadă. Soarele de după ploaie iese și el , raze roșiatice aninând peste tot în livadă.
Cum înaintăm ,acesta mă prinde de mână și mă oprește. Degetele lui se întrepătrund cu ale mele. Mă uit la el surprinsă. Îmi pune mâinile pe față și mă împinge într-un copac. Se uită în ochii mei. Aș vrea să ripostez într-un fel. Dar parcã eram fermecată. Ochii lui se uitau în ai mei. Mă simțeam.atât de slabă.
Se apropie de mine.Îmi atinge vârful buzelor cu buzele lui. Dar mă trezesc din transă.
-Nu cred că ai voie să faci așa ceva.
-Tatăl tău ne-a dat voie să facem absolut orice,atâta timp cât rămâi nevătămată și pură.
-Da,dar eu ...
Nu apuc să răspund. Mă sărută foarte dominator ,fără oprire.
Ia o pauză,rămânând fără aer.
-Tu...ce?
-Eu nu v-am dat voie.
-Nu...dar îți place. Dacă nu-ți plăcea asta nu ai fi acceptat.
Când spune asta mă sărută pe gât.
-Încetează!
Îl îndepărtez de mine,simțind cum atracția crește.
-Chiar nu îți este rușine? Lasă-mă singură! Pleacă!
Acesta se uită la mine,speriat.
Eu înaintez . Când m-am întors am observat că s-a întors. Asta înseamnă că am învins. De data asta.
N/A: Ăsta e al doilea capitol. Am nevoie de sugestii ,propuneri sau presupuneri. Cine credeți că va ajunge soțul Adelinei? Aveți vreo idee,că eu nu prea am.
Lăsati o părere!
