Razele de soare anină pe fața mea,făcând lumina să fie orbitoare. Nu vreau să mă trezesc,așa că mă întorc.
-Domnișoara Adelaide,e timpul să vă treziți. A trecut de mult ora de trezire!
-Nu-mi pasă! Îmi este somn!
- O adevărată lady nu doarme niciodată peste program. Haideti! Treziti-va!
Mă întind cu fața la tavan,mă ridic pe șezut.
-Cât este ceasul?
- Putin trecut de 8 ,domniță! Foarte târziu. Trebuie să vă ridicați acum!
-Am înțeles. Mă ridic.
Dau pătura la o parte,de pe mine și îmi poziționez picioarele pe podea. Mă apăs pe ele,făcându-mi avânt spre a mă ridica. Dar parcă nu doream să fac asta. Dar trebuia...
Mă dezbrac repede de cămașa de noapte,lundu-mi o rochie neagră cu imprimeu auriu,grea ,dar foarte frumoasă . Matilda îmi piaptănă părul lung și negru.
-Așa era și mama dumnevoastră,frumoasă ,cu părul atât de negru... Uneori îmi vine să vă spun pe numele ei, Amelia.
-Ați cunoscut-o? Nu știam...
-Da,de pe vremea când era mai.mică ca dumneavoastră. O cunosc de când lucrez la această moșie,adică imediat după ce bunicii dumneavoastră s-au mutat aici,adică de mai bine de 30 de ani.
-Nu îmi amintesc de tine,de pe vremea când veneam vara aici .
-Erați un copil , ocupația principală era joaca.
-Adică acum doi ani,eram copil. Acum nu mai sunt unul? Nu aș fi putut să mă maturizez atât de mult în doi ani.
-Moartea mamei dumnevoastră a făcut asta posibil.
-Din păcate. Iar asta a adus durere și bunicului , și boala care l-a măcinat și omorât.
-Prezența familiei domniei voastre îi aducea bucurie,iar cum doamna Amelia a murit iar tatăl vostru s-a certat cu contele Albert,Dumnezeu să-l odihnească în pace și nu ați mai venit nici dv. ,a devenit foarte neglijent cu sănătatea.
-Nici acum nu înțeleg de ce bunicul a dat vina pe tata pentru moarea mamei.
- El spunea că nu a avut grijă de ea. Că și-a încălcat cuvântul dat când s-a căsătorit cu doamna Amelia. A promis contelui că va face orice pentru bunăstatea ei.
- Uneori nimic nu este de ajuns.
Mă ridic și mă duc spre oglindă,unde privesc din cap în picioare. Îmi pun un colier foarte vechi la gât după care mă duc spre ușă. Ieșind îl observ o siluetă de bărbat,cred că era George.
-Contesă...
-Lord Obey!
-Mă apropii și îi zăresc ochii verzi strălucind .
-Bună dimineața!
Îmi ia mâna și o sărută.
- Aș dori să vă invit la o plimbare. Nu prea am mai apucat să vorbesc cu dumneavoastră de când sunt aici. Îmi permiteți?
Îmi întinde mâna,iar eu desigur accept ,el fiind singurul care nu a vorbit cu mine. Coborâm scările și ieșim afară. Niciunul nu spune nimic.
Ajungem imediat la lac,unde era o barcă pregătită .
-Sper că nu vă este frică de o plimbare pe apă!
-Nicidecum.
Mai întâi se urcă el pe barcă apoi îmi dă mâna să vin și eu. Îmi întind piciorul spre a păși dar rochia mă încurcă. Reușesc cu greu să mă urc. Mă pun pe bancă și îl privesc cum vâslește.
-Nu vă este frig?
-Nu, sunt obișnuită cu climatul rece. Mulțumesc oricum de întrebare!
El continua sa împingă la vâsle iar eu mă holbam la apă încercând să evit contactul vizual.
-Ți-ai făcut vreo impresie până acum?
-Despre ce?
-Noi 3.
-Mi-am făcut. Dar nu-ți voi spune ție nimic cum nu-i voi spune altcuiva. Doar ca să știi.
-Sunteți foarte directă.
-Am fost născută așa.
-Ai ceva în trecutul tău care te-a făcut să fii în felul ăsta,să ai personalitatea asta.
-Nu știam că îmi faci o psiho-analiză.
-Nu făceam asta. Doar este primul lucru la care m-am gândit prima dată când te-am văzut.
-Ok,cred că plimbarea ar trebui să se termine. Duceți-mă la mal,vă rog.
Se oprește din vâslit și se uită la mine.
-Te enervezi mult prea repede,știi asta,nu?
-Am spus...
-Te duc acum.
Cum am coborât am și plecat. Nu l-am așteptat. Poate e nepoliticos,dar chiar că mă enerva. Am intrat în conac și m-am dus direct în bibleotecă ,unde mi-am.petrecut întreaga zi. Pe la apusul soarelui Matilda m-a chemat la cină. Unde ar fi trebuit să mă întâlnesc cu cei 3. Nu doream să merg,dar erau la masa mea,ar fi fost foarte urât să cineze fără stăpâna casei așa că deși am urât acest lucru,m-am dus . Intrând în camera în care se lua deobicei masa ,îi găsesc deja acolo,așteptând în pace și liniște.
-Bună seara!
-Bună ,domniță!
Doi dintre ei îmi răspund , nebăgând în seamă ce au spus.
-Ți-aș spune bună seara dar nu știu cât de bună îți este.
Cuvintele îmi răsună în urechi.
-Aud foarte bine sarcasmul, lord du Bois.
-Și eu pe al dumneavoastră.
Ochii lui zâmbesc dar buzele îi sunt într-o pozitie neutra.
-Seara nu a fost prea plăcută,săptămâna nu a fost prea plăcută,viața aceasta nu a fost prea plăcută,dar știu să mă prefac că nu s-a întâmplat nimic...tragic.
-Atunci? Puteți să pretindeți că totul este bine. Viața merge mai departe.
-Vorbiți despre dumneavoastră sau despre mine?
-Despre amândoi.
-Sunt sigură că este o poveste destul de interesantă încât să ne-o povestiți.
-Altă dată,contesă.
Francis devenea din ce în ce mai mistetios și asta mă avânta în a-l cunoaște mai mult.
Începem să mâncăm. Totul mi se pare atât de ciudat. Chiar era ciudat.
-Ce ați făcut astăzi?
-Am stat în bibleotecă.Dumneavoastră?
Cei trei se uită unul la altul. Nu știu care să înceapă.
-Eu am completat niște acte. Ceva despre tere...
-Nu doream chiar un răspuns atât de lung. Am întrebat doar de politețe. Asta nu înseamnă că și-mi pasă așa că nu încercați să vă răciți gura degeaba.
De ce sunt atât de rea de gură?
-Am înțeles,contesă.
-O seară plăcută.
Mă ridic de la masă și mă duc direct în cameră unde îmi petrec câteva ore scrind în jurnal despre ultimele zile.
În ultimele zile mă gândesc din ce în ce mai mult la mama . Ce s-ar fi întâmplat dacă ar mai fi în viață? Dacă aș fost acum cu ea sau cu bunicul. Sau cu amândoi. Sau dacă aș fi fost și eu moartă.
Aud un bocănit la ușă. O deschid și zăresc un corp bărbătesc.
- Lord Stuard?
- Domniță...
Acesta intră în cameră forțat și închide ușa zgomotos. Îmi ia fața între mâinile lui. Își apasă buzele pe ale mele și mă ține strâns. Încerc să îl înlătur dar nu pot . M-a imobilizat. Cu o mână mă ține iar cu cealalta îmi ridică trena. Mă gândesc îngrozită la ceea ce va urma ,adrelina accentuându-mi puterile. Îl împing cu putere și fug spre etajera mea unde aveam sfeșnic pentru 5 lumânări din fier forjat. Era destul de greu și tare încât să-i producă o contuzie. O țin cu ambele mâini și mă poziționez strategic astfel încât să nu mă poată prindă. El vine și încearcă să-mi ia arma din mână. Însă fără succes. Îi dau cu ea peste mână astfel încât să-l rănesc . Simt cum o multitudine de lacrimi fierbinți îminînvăluie fața.
-Ajutor! Ajutați-mă!
-Nu prea cred că aude cineva.
-Ajutor!
Țip din ce în ce mai tare. Deja l-am lovit de vreo trei ori și mâinile îi erau însângerate.
După un sfert de oră în care am țipat încontinu,apare Matilda cu cei doi lorzi . Deschid ușa și năvălesc în cameră. Îl pun la pământ în câteva secunde.
Scap sfeșnicul pe podea și realizez că am ținut atât de strâns încât mici tăieturi apăreau pe palme.
-Stăpână ,ce facem cu acest nemernic?
-Alungați-l. Acum. Aruncați-l de pe proprietatea mea.
Mă așez pe un scaun.
-Data viitoare când te văd jur că te omor cu mâinile goale. Chiar eu.
Cei doi bărbați ies cu atacatorul iar eu rămân doar cu Matilda. Îmi iau cămașa de noapte ,îmi zăvorăsc bine ușa și mă culc.
