Se uitau toți şi trăgeau de mine.Vorbeau cu mine.
-Carmen!Carmen!Carmen!
Eu eram în lumea mea,auzeam tot ce strigau ei,dar nu înțelegeam mai nimic.Mă uitam mirată la ei!
-Sa o ducem la doctor a zis unul dintre ei.
-Ok hai.
Auzeam ce ziceau şi nu prea îmi convenea...în timp ce ei încercau să mă scoată pe uşă ,eu mă prindeam de orice prindeam.
-Putere de nebun!
Văzănd că nu mă pot scoate pe uşă.M-au pus în pat şi au început să ma PLICTISEASCĂ!La propriu spuneau nişte chesti mult prea plictisitoare,nu ştiu dacă asta era scopu' sau nu ,dar în următoarele minute dormeam dusă.
Mă trezesc..La spital ..căcat!Mă dau jos din pat şi plec cu tot cu branulă si cu fierul ăla cu bungă după mine,crezând că nu mă vede nimeni.
Nu ies bine din cameră ca mno...
-Intra inapoi!a zis un doctor.
La ce mă ducea capu'?Cum naiba să ieşi nevăzută când ai ditamai fierul legat de mână.
Lângă mine era o fată,frumoasă,cred .Avea tot trupul învăluit în bandaje .
-Ce ți s-a întâmplat?am intrebat-o mirată.
-Am avut un accident...şi am ajuns aşa.
-Pacienta din salonul 5 are nevoie de sânge 01,a zis un doctor.
Ştiam că e vorba de fata de lângă mine ,aşa că am ieşit iar pe holu' ăla.
-Intră in salon domnişoară!zicea o asitenta
Căcat ce grea e hăbâdia asta.
-D-le doctor vreau să donez sânge pt fata din salonul 5!
-Nu se poate !Şti foarte bine problemele tale,ai încă sângele intoxicat.
-Când se duce intoxicația?
-Peste 2-3 zile.
M-am dus înapoi în salon.
-Cum te numeşti?
-Alice ,dar tu?a răspuns ea cu o face sfioasă
-Carmen!.
La mine venea mereu prieteni,nu mă lăsau singură nici 5 minute.
La ea...nu venea nimeni...
-Te simți bine?am întrebat-o eu.
-De ce nu m-aş simti?Sunt singură,lupt pentru viată.Cu toate că sunt singură nu mă las ,o să lupt mereu!Nu am să cad şi nu o să mă las nici măcar 5 minute.Ştiu că sunt puternica!Nu am nevoie de un alt sprijint.Nu am!Nu am!
Se mințea singură,o durea că era singură.
I-am întins mâna,imediat după mi-a răspuns,a întins şi ea mâna.
-Am să fiu aici,pt tine!i-am spus eu.
-Ştiu.
La mine.
...păi a venit ziua externării.Şi am plecat ...Am ecat să donez sânge.
După m-am întors la ea.Nu.se aştepta la asta.Era surprinsă.
-Am crezut că ai plecat..
-Nu pot să plec,i-am spus eu zâmbind.
Când i-a schimbat pansamentul,sub acea mască se afla o persoană minunată ,nu doar la suflet ci şi în realitate.Era vânăta,şi cu zgârieturi,dar pe lângă asta se vedea frumusețea .
Îngerul puternic cu chip senin,cu ochii albastri ca marea.Semăna mult cu mine!
După 2 ore m-a chemat doctorul.
-Pacienta din salonul 5 este sora dv.
Stai ce?Wtf?Cum e posibil?Deschid telefonul si o sun pe mamă.
-De ce nu mi-a zis că am o soră?Haa?
-Nu ai!De unde ti-a venid ideea asta?
-Alice!
-Cum de ai găsit-o?
Câtă nesimțire!I-am închis telefonu'.Eram bucuroasă că nu mai eram singura pe lume şi că mai aveam pe cineva înafară de prieteni.
I-am spus...tot lui Alice.
Era foarte bucuroasă.Mi-a povestit şi ce i s-a întâplat.
După ce mi-a povestit mai multe despre ea,am aflat ca e mai mare.Iuhuu am o sora mai mare .Yupiii.
De când am aflat că suntem surori,nici nu m-am mai mişcat de lângă ea!
Mă gândeam doar la un lucru:
'De ce mama m-a mințit?'
În fine...Nu prea mă mai interesează.Am pe cineva lângă mine,compatibili şi la sânge,din familie,de aceeaşi mamă.
Nu o cunosc de mult timp,dar o iubesc extrem de mult,mă simt ca şi cum aş cunoaşte-o de o viață!!!
-Te iubesc sora mea!i-am spus eu!
-Şi eu îngerul meu frumos,a răspuns ea.
Am găsit un om perfect pe care îl iubesc!!!♡
