Blackjack

2. Scântei

Lectură plăcută!

Sunt încremenită în fața ușii, fără să reușesc măcar să respir. Habar nu am cine este tipul, dar m-a prins într-o vrajă din care nu pot ieși. Nu mă simt în stare să mișc nici măcar un mușchi din corp. Îmi aud inima bătând tot mai tare și tot ce sper este ca el să nu o audă. Mă uit la el ca hipnotizată, încercând să-mi dau seama cum funcționez. Privirea i se mai plimbă odată pe trupul meu și pot simți cum mă arde la propriu. Se oprește la chip și un mic zâmbet începe să-i joace la colțurile gurii de parcă ar fi descoperit vreo comoară pierdută. Un soi de magnetism, atracție Dumnezeu știe ce, se formează între noi, care este aproape vizibil în încăpere și simt cum încep să mă înroșesc. Uf! Asta nu e bine!

Îl privesc ceva mai bine, după ce creierul își aduce aminte care este scopul lui și dacă cineva ar veni cu o mască de oxigen lângă mine, ar fi perfect. Este înalt. Foarte înalt pe lângă mine. Părul răvășit și plin de praf nu îl fac mai puțin atrăgător, ba chiar din contră. Drace Maureen! Revino-ți! Mă cert singură. Doar că nu pot. Corpul sculptat și transpirat, plin de praf și dâra de sânge ce i s-a prelins pe mâna împușcată, îl fac ilegal de sexy. Și răvășitor într-un mod nu prea sănătos pentru mine. Pe blugi i s-a scurs din sângele ce cred că încă îi curge din braț și pare extenuat. Cearcănele aproape negre de sub ochi și paloarea ce o are în obraji îmi dă de gândit puțin. Însă încerc să-mi revin în simțiri și să mă forțez să gândesc. Să-mi aduc aminte scopul pentru care am fost chemată în sala asta și să îl ignor pe zeul grec ce e în fața mea.

- Bună seara! Eu sunt Maureen, voi fi internul dumneavoastră. Îmi puteți spune ce a-ți pățit la braț?

Pufnește, de parcă s-ar fi lovit la deget.

- Pune câteva copci, dă-mi niște analgezice și lasă-mă să plec de aici! Mi-o taie el.

Ho! Ușurel băiatule! Aici eu fac regulile, nu tu.

- În primul trebuie să vă fac un consult și apoi vedem ce facem mai departe. S-ar putea infe...

- Coase dracu' odată și lasă-mă cu consultul tău în pace! Mârâie exasperat.

Ce mama naibii! Cine se crede ăsta? Păi stai că am eu ac de cojocul tău.

Oricum codul de procedură spune că în cazul unei plăgi împușcate, este necesară informarea poliției. Și cine știe în ce luptă s-a băgat tipul, iar eu nu am de gând să-mi pierd slujba din cauza unui idiot. Merg până la telefon și dau să sun la asistente, dar o mână îmi smulge receptorul, fără să mai apuc măcar să formez numărul.

- Știu ce încerci să faci! Însă îți recomand să nu. Dacă vrei să mai ai o slujbă, mă amenință, șoptindu-mi la ureche. Simt că iau foc, când respirația sa caldă, suflă în ceafa mea, ridicând și ultimul firicel de păr de mine.

- Dar domnule, este necesar, protestez eu, prinsă între el și perete.

- Ascultă aici păpușă! Poate nu m-am exprimat cum trebuie. Mă coși, faci tot ce vrei tu să oprești sângerarea, nu-mi pasă, doar că nu suni la poliție. Tu rămâi cu slujba și eu îmi văd de ale mele. M-am făcut înțeles acum?

- Da... Da.. mă bâlbâi eu și pun receptorul la loc în suportul de pe perete.

El se pune înapoi pe masă și eu încep cu degetele tremurânde să pregătesc masa pentru a extrage glonțul. Cine e omul ăsta? Și ce a făcut de s-a ales cu un glonț în braț? Nici nu vreau să mă gândesc, așa că îmi văd de ale mele, încercând să mă calmez.

Îl simt cum mă urmărește cu privirea, atent la cea ce fac eu și devine enervant. De ce nu poate dracu' să-și țină ochii ăia în altă parte? Arunc și o foarfecă pe tava cu instrumente și merg lângă el. Își ține în jurul brațului un tricou, care nu pare a fi a lui, căci încă este îmbrăcat și îl văd că este agitat.