Blackjack

7. Plic suspect

Scârbită de imaginea care mi-a rămas imprimată pe retină, dată de cei doi, eu și Carol ne ridicăm și plecăm. Fac un adevărat show și nu vreau să încep ziua cu stomacul întors pe dos.

- Bleah! Scoate limba Carol. Alta nu și-a putut găsi?

- De ce ne-ar pasă nouă? Întreb, uitându-mă în față și încercând să nu mă uit la ei în momentul în care suntem la câțiva metri distanță, pe trotuarul ce duce la clădirea secundară a facultății.

- Mai bine zis, de ce ți-ar pasă ție Maureen? Recunoaște, ți-a sucit mințile deja.

- Nu mi-a sucit nimeni mințile Carol. Ce tot vorbești acolo? Mă răzvrătesc în secunda doi.

- Maureen, te cunosc, chiar mai bine ca oricine și știu că ceva nu e ok cu tine. Și de ce te ferești tocmai de mine? Asta e, îți place de el și cu asta, basta. Nu înseamnă că am să te judec sau am să-ți țin morală.

Oare de ce am eu o prietenă așa de perspicace? Aproape îi șoptesc răspunsul, de teamă că poate ne aude cineva.

- Bine, recunosc! Îmi arunc mâinile în aer. Îmi place de el. Dar să nu dea domnul să mai zici cuiva Carol.

- Nu mă bag, e treaba ta Maureen, dar dacă vrei un sfat, stai cât mai departe de el. Nu-l văd genul care să aibă relații. Și chiar nu vreau să te suferind din cauza unui bou care nu-și poate ține scula în pantaloni.

- Acum e rândul tău. Să nu crezi că ai scăpat, o ameninț în timp ce trecem printre studenți.

- Am băut câteva shoturi de tequila în plus și tot ce îmi aduc aminte e că, m-am trezit înțepenită pe canapeaua celor de la Delta Phi. Bănuiesc că am adormit și nimeni nu s-a deranjat să mă trezească. Nu te gândi că am făcut cine știe ce tâmpenii. Oricum a fost cam seacă petrecerea, cum era de așteptat.

Lăsăm câțiva studenți să iasă și ne strecurăm și noi în facultate. Imediat ce pășim pe holul larg, o aud pe Maria strigându-ne din spate și se îndreaptă înspre noi, făcându-și loc printre studenți. Ne oprim lângă o fereastră și aceasta ajunge lângă noi, gâfâind.

- Să nu-mi zici că și tu ai fost la petrecere? O iau la întrebări cu o față pleoștită.

- Tu ce crezi? Uitându-mă la fața ei mai bine, are niște cearcăne cât casa de mare și îmi pot seama că nu prea a dormit nici ea cine știe ce. Tot timpul machiată și cu părul perfect aranjat, azi zici că a căzut de pe Lună.

- Eu una chiar nu vă înțeleg de ce mergeți, dacă știți că a doua zi nu mai sunteți bune de nimic?

Cele două se uită una la alta și ceva îmi spune că pun ceva la cale prin privirile pe care și le aruncă. Și care cred că mă implică și pe mine.

- O nu! Să nici nu vă gândiți! Le tai eu rapid aripile, până nu pun la cale cine știe ce monstruozitate.

- Hai măi Maureen! La Maria deja îi cade fața. E petrecere sâmbătă la Pepe's. Ști bine că ne așteaptă ca în fiecare sâmbătă. Nu fi spărgătoare de petreceri. Suntem în ultimul an, acum e faza sa ne mai distrăm cât mai putem. Apoi nu vom mai avea timp nici de respirat.

Deschid gura să o contrazic, dar o închid la loc. Are într-un fel dreptate și seara de sâmbătă e un fel de ritual al nostru, asta dacă nu e vreo petrecere și la care mergem de regulă împreună. De fapt noi trei așa ne-am cunoscut. Eu și Carol ieșisem într-o seară la Pepe, iar Maria era ospătară acolo, până să își găsească post la spital. Așa că sâmbătă e seara de dansat și băut Pina Colada.