Rebelă pe risc

24-Fâșia de lumină

*poză by me*

Nu pot să cred.Totul s-a petrecut așa repede.Parcă a fost doar o secundă.
Gândurile îmi sunt întrerupte de urletul ascuțit al Melissei.

-Melissa ești bine?!i întreb eu disperată .

Avea lacrimi în ochi.Acei ochi măslinii nu au cunoscut vreodată cuvântul "lacrimă".

Și nici noi nu am vazut-o pe Melissa plângând până acum.

Plângea într-un fel aparte...Era un plâns de durere.

Se învinețise la ochi de la atâta plâns ,iar jacheta ei era pătată de lacrimi.

Am luat-o în brațe în speranță ca va înceta.

-Meli...Shhh...Totul va fi bine.

După un sfert de oră ne-am pus iar la drum prin peștera umedă.

-Janson? întreb eu.

-Da?

-Cât mai avem?

-Zici ca ești un copil mic.

-Răspunde odată !

-Vreo 50 de metri aproximativ.

-Ești sigur?

-Da,de ce?

-Nu știu,întrebam .

După încă 35 de metri puteai vedea o mică fâșie de lumină ce străbătea peștera.

-Aproape am ajuns,spune Janson.

Ieșim la lumină .
În fața noastră scăpăra soarele luminos.

-Ah!Ce dor mi-am fost de el,spune Caleb.

-Și mie mi-a fost dor,adaugă Mathew.

-Haideți! Nu avem timp de pierdut! zice Janson facandu-ne semn să mergem.