Cenușa Păsării Pheonix

Capitolul I

Picăturile reci de ploaie îmi lovesc dur fața și simt cum cedez. Alerg cu disperare spre cineva sau ceva, dar nu ăsta e scopul meu... Îmi doresc să nu fiu prinsă, să nu fiu înfrântă în aceste momente.

Aud cum alearga spre mine. Se apropie.

Simt arsuri în piept și mușchii cum nu mai rezistă. Mă pregătesc sufletește pentru ceea ce va urma căci mă dezechilibrez și cad pe pământul umed.

Încep a plânge cu suspinuri ce îmi lasă răni interioare și știu că am pierdut. Mă va găsi, mă va lua captivă.

Puteam observa printre lacrimi copacii ce mă înconjurau și mi-aș fi dorit să îi pot atinge, să mă pot conecta cu ei, cu natura.

Tot universul gravita în jurul meu râzând puternic și grotesc de eșecul meu.

O lumină difuză mă face să îmi ridic capul și observ un trup a cărei formă nu o pot schița în minte căci sunt prea îndurerată să fiu atentă la detalii.

-Hai cu mine, aud o voce bărbătească.

Silueta se apropie și îmi întinde mâna.

- E prea târziu. Trecutul e aici...

- Theo, coboară! Trebuie să vedem rezultatele!

Vocea surorii mele mai mici mă face să mă trezesc brusc din visul meu ce mă urmărea de câteva săptămâni bune. Aceeași ipostaza, aceeași ploaie, aceleași senzații.

- Mama a spus că dacă nu vei ajunge jos în 5 minute, îți putem mânca noi porția de clătite.

Oberv chipul vesel și pur al Aliciei și nu am cum să nu zâmbesc. Mă întorc din nou cu spatele spre ea și îi las impresia că îmi voi petrece toată după-amiaza în pat, insă exact când se lasă păcălită, năvălesc spre ea cu cel mai asurzitor strigăt al meu:

- Fetiță fraieră!!! Cine ajunge prima mănâncă o porție în plus de clătite!!!

Alerg pe scări înfășurată în cearceaful ce refuzasem să îl las în cameră, iar Alicia mă urmărește inocentă în cursa mea. Cobor ultimele trepte ale scării și aud un strigăt ce îmi face inima să se oprească pentru câteva secunde. ALICIA!! Mă întorc grăbită spre camera mea, iar pe primele două trepte ale scării observ trupul firav al surorii mele stând întins. Avea ochii închiși și părea că leșinase, iar eu mă apropii de chipul ei și îi șoptesc cât pot de încet: Tot eu voi mânca clătitele, fraieră mică. Pornesc din nou grăbită, dar de data aceasta aleg să cobor scările așezându-mă pe balustradă și simțind adrenalina unei alunecări până la parter.

O aud pe Alicia strigându-mi nervoasă numele. Mereu încearcă să trișeze răsfățata.

Merg spre bucătărie și mă așez la masă, dar nu înainte să îl sărut pe Sebastian, fratele meu mai mic, pe Dominic, fratele mai mare, și pe minunata mea mamă ce spăla vasele vizibil obosită, dar totuși afișa cel mai minunat zâmbet al său pe chipul ei ce înntinerea pe zi ce trecea.

Elena, mama mea, este una dintre cele mai radioase și optimiste femei din viața mea. Oricât de dificilă ar fi situația în care se află sau ne aflăm, mereu reușește să privească partea plină a paharului și să transmită pozitivism în jurul său. Când îi privesc dinții perfect drepți, ochii negrii în care se joacă sclipiri argintii, părul brunet și mereu aranjat la coafor, obrajii ușor pudrați, simt că ea e ceea ce vreau eu să fiu. Aceasta m-a adoptat la vârsta de șapte ani și mi-a oferit cea mai sinceră prietenie, cea mai bună educație, dar și cele mai drăgăstoase îmbrățișări. Alături de Cristian, soțul ei și tatăl meu, ne-a oferit o iubire sinceră părintească mie și lui Dominic căci și el a fost adoptat cu doi ani înainte să mă păstreze și pe mine în sânul familiei lor. Acesta are 21 de ani și studiază arhitectura, iar Alicia și Sebastian au amândoi șapte ani și sunt gemeni, singurii copii biologici ai părinților mei.