Cenușa Păsării Pheonix

Capitolul IX

          Mă simt îngrozitor față de Iustin și Andrei, dar de unde să știu eu că e ceva între ei? Și...Gay? Serios? Adică nu aș fi putut ghici niciodată...Arată minunat amândoi...

          Mă învârt prin camera mea, încercând să îmi caut ceva de îmbrăcat. Simina îmi spusese că vom ieși în club în seara asta și voiam să plec înaintea tuturor fără să mai întâlnesc zâmbetul ironic, dar perfect al lui Hades, privirea furioasa a lui Iustin și pe cea întrebătoare a Siminei, dacă mi-ar observa frământările.

          Dacă Hades m-a mințit? Dacă Iustin se uita în felul acela spre mine din...alte motive? Ah, pe cine încerc să păcălesc! Hades mi-a făcut-o! Asta e, poate chiar ar trebui să înțeleg diferența dintre flirt și politețe.

          Îmbrac o pereche de pantaloni de blugi scurți și o cămașă crem. Îmi încalț sandalele de tip gladiator și mă privesc câteva clipe în oglindă. Îmi netezesc părul, dar câteva clipe îmi opresc mâna pe o șuviță. Îmi simt corpul blocându-se, iar singura mișcare pe care o pot face, involuntar, este aceea de a îmi mângâia părul în timp ce îmi privesc chipul în oglinda din fața mea.

          Nu mai simt nimic în jurul meu, iar un fior rece îmi ajunge în corp și îmi străpunge inima. Vocea mea interioară icnește și deși durerea persistă, tot nu mă pot mișca, astfel eul meu interior se zbate puternic. Îmi închid ochii, iar când îi deschid, sunt într-un alt loc. Într-o baie murdară în care un miros de mucegai îmi provoacă senzația de greață. De data asta îmi pot mișca corpul, așa că ridic capacul wc-ului de lângă mine și vărs. Simt totul atât de intens, simțurile fiindu-mi intensificate. Îmi clătesc gura aplecată peste chiuveta murdară și mă privesc câteva secunde în oglinda ce e deasupra acesteia. De abia mă pot vedea printre piatra, varul și stropii de culori diferite, întărite pe aceasta. Îmi privesc picioarele și observ gândacii care colcăie pe lângă țevile de sub chiuvetă. 

           Ies cât de repede pot din micul spațiu în care simțeam că mă sufoc și ajung într-o cameră micuță al cărui tavan aproape îl atingeam cu creștetul capului. Mirosul de mucegai îl resimt din nou și observ pereții încăperii ce erau făcuți din lemn vechi și umed.

           Îmi revin la realitate și simt cum sunt cuprinsă de brațe. 

           - Theo, ești bine? îmi spune Simina având o privire caldă și sinceră.

           Îi zâmbesc scurt, încercând să ascund ceea ce tocmai am simțit. 

           - Da, când plecăm? 

           Mă privește câteva secunde, apoi mă îmbrățișează.

           - Sigur ești bine? mă întreabă cu o voce pițigăiată, încercând să imite un copil mic.

           - Da, normal. Sunt doar puțin obosită.

           Îmi dă drumul din strânsoarea îmbrățișării și mă sărută pe frunte.

           - Merg să mă pregătesc. În aproximativ o ora ar trebui să fim cu toții gata. 

           Îi zâmbesc, iar înainte să plece, strig spre ea:

           - Eu am să... merg să îmi cumpăr țigări. Dacă nu ajung la timp, te voi suna să aflu unde sunteți și voi veni singură.

            Simina vrea să protesteze, dar îi închid rapid ușa în nas, iar apoi strig puternic: Te iubesc!!!

            *

             Merg de câteva zeci de minute bune în căutarea unui magazin și nervii mei încep să se întindă la maximum. Aveam nevoie să fumez, dar, mai ales, să iau ceva de băut. Temperatura foarte ridicată pentru acea oră, mă făcuse să transpir și să fiu foarte deshidratată. 

             După ce trec câteva colțuri, observ un supermarket. Intru și aleg să cumpăr mai mult decât aș fi plănuit, apoi ies și mă îndrept din nou spre casa lui Toni, rugându-mă să nu mă fi rătăcit. Aprind o țigară și îmi scot telefonul pentru a verifica dacă trecuse mai mult de o oră de la ultima mea discuție cu Simina, astfel aș putea să evit privirile tuturor și să merg singură spre club. Am un mesaj de la ea:

Încă nu știm unde vom merge, dar când vei fi gata de plecare, mă poți suna să îți spun. Pufnesc și îmi blochez telefonul. 

              Ajung înapoi acasă mai repede ca prima dată, așa că observ toate luminile stinse, iar, pentru prima dată, era liniște totală. Hotărăsc că nimeni nu s-ar supăra dacă aș ajunge ceva mai târziu, astfel aș putea să îmi rezerv puțin timp pentru mine. Urc scările spre camera mea, mă schimb într-un tricou destul de lung de-al fratelui meu și bikini, apoi cobor din nou. Conectez boxele lui Toni la telefonul meu și las toate melodiile din lista mea, să se redea, făcându-mă să mă mișc nebunește prin casă în timp ce savurez înghețata pe care tocmai o cumpărasem.

     

             Dansez, sar pe canapea, mă strâmb spre reflexia mea în oglindă și, uneori, gust din înghețata mea de ciocolată. Aveam nevoie de un moment de nebunie, pentru a uita de tot ceea ce se întâmplă în viața mea în aceste momente, multe lucruri fiind fără vreun fel de explicație.

             Mă arunc pe canapea și schimb canalele televizorului, lăsându-mi capul în jos și picioarele agățate pe spătare, astfel, tricoul meu acoperea doar sânii și puțin din stomac. Uneori recit versurile melodiilor de pe fundal sau înjur atunci când îmi cade înghețată pe canapea.

            Toată starea mea relaxantă (poate puțin prea relaxantă) dispare spre nicăieri, atunci când simt două mâini care îmi prind gleznele puternic, apoi simt cum sunt împinsă prin intermediul lor și aterizez pe burtă, pe parchetul camerei, iar o voce cu un ton grav îmi spune:

           - Nu așa se stă pe canapele. 

          Sare peste canapea și se așează lejer pe ea, lângă cutia mea cu înghețată. Ridic capul și îl privesc.

           Hades...

         Sunt enervată de tupeul lui, așa că mă ridic înfumurată în picioare, fără să fac efortul de a îmi aranja tricoul, știind că astfel, el îmi va putea privi fundul. Urc scările și intru în camera mea.

         Cum de a rămas tocmai el acasă? Băiatul ăsta chiar nu îmi poate da pace? Nu înțeleg de ce atitudinea lui e așa de diferită uneori...

         Hotărăsc să plec spre club, în speranța că nu voi mai fi nevoită să îl văd pe Hades în noaptea asta, dar când vreau să aflu unde sunt restul, îmi dau seama că telefonul meu e încă la parter.

        OH, fir-ar...Bravo, nătângo!

        Deschid vijelios ușa camerei, dar exact când fac al doilea pas, mă lovesc de pieptul idiotului.

Își ridică mâna în care ține telefonul meu și îmi spune:

         - Voiai ăsta?