Cenușa Păsării Pheonix

Capitolul II

      Simt frigul cum îmi îmbrățișează corpul și ploaia care parcă vrea să mă zdrobească cu picăturile ei reci. Teama mă împânzește și încep să alerg neștiind spre ce mă îndrept...
      Întorc capul și observ doar un trup bine-conturat ce se apropia de mine cu pași lenți. Deși alergam depunându-mi toată energia ce o mai aveam, îl puteam simți tot mai aproape.
       Cum e posibil așa ceva? Ce mai vrea de la mine?
       Întorc capul spre poteca ascunsă în pădurea întunecată în care eram pierdută și ajung să privesc corpul firav a surorii mele, Alicia. Am tendința să o iau în brațe pentru a o salva. Era desculță și avea buzele vineți.
      Îi strig numele, recunoscătoare că nu sunt singură în infernul acesta. Ochii i se întunecă ciudat de înspăimântător și îmi spune cu o voce demonică:
       - Du-te în trecutul tău, lasă familia mea în pace!
       Mă opresc în fața ei cu gură căscată și mâinile îmi sunt prinse la spate într-o strânsoare puternică. Mă zbat cât de mult pot, dar în zadar...

      - THEO!! Calmează-te, Theo! Aud vocea Siminei și îi simt brațele cuprinzându-mi spatele.
       Deschid ochii și îmi dau seama că sunt în mașina ei, în drumul nostru spre Constanța. A fost doar un vis, același vis. Rahat, sper să nu mă interogheze acum!
        -Sunt bine, Simina. Am avut doar un vis urât, îi spun încercând să îmi întind mușchii corpului contractați datorită poziției în care adormisem în Mercedes-ul prietenei mele. Îi observ un zâmbet dulce pe față și pot înțelege că nu vor mai urma alte întrebări.
       - Unde suntem? Unde sunt ceilalți? Privesc în spate și observ că cei trei prieteni ai noștri lipsesc.
       - Am ajuns în Năvodari, ceilalți au coborât să mănânce. Trebuie să mergem și noi, îmi răspunde Simina relaxată.
      Deschid ușa și ies din mașină. Privesc în jurul meu, dar nu recunosc zona. Observ un restaurant mic în apropierea locului în care mă aflam și mă îndrept spre acesta.
      Soarele îmi încălzea puternic fața. Deși purtam pantaloni scurți și un tricou larg și subțire, tot pot simți câteva firișoare de sudoare căzându-mi pe tâmple.
      Intru în micuțul restaurant decorat într-un stil vintage și mă îndrept spre o masă dintr-un colț al încăperii observând chipul Victoriei ce îmi zâmbea. Simt pașii Siminei în spatele meu și îmi amintesc că mă oprisem în loc pentru a admira construcția frumoasă a corpului Victoriei. Purta o rochie vaporoasă albastră și avea părul prins în cel mai perfect coc. Mă apropii și îmi văd și ceilalți doi amici, Lusiana și Tudor.
      Lusiana era sora mai mare cu un an a Siminei. Avea același păr blond și frumos aranjat ca al acesteia. Purtă o pereche de pantaloni scurți și un maiou negru ce îi scotea în evidență sănii neprotejați de vreun sutien. Avea cel mai perfect bronz pe care îl văzusem vreodată printre cei din anturajul meu.
      Pe Tudor îl cunosc de când m-au adoptat Elena și Cristiana, iar pe Victoria o cunosc de aproximativ cinci ani, iar noi va urma să stăm în una din casele ei din Constanța. Familia ei e foarte bogată și sunt mai mereu plecați în Occident pentru afaceri.
       Cu aceștia îmi petrec majoritatea timpului, deși nu mereu ne putem înțelege din cauza gusturilor diferite.
      - Theo, uhm...Cred că ai deranjat pe cineva, o aud pe Victoria spunând, mușcându-si buza inferioară.
      O văd pe Simina cum trece pe lângă mine și se așează lângă prietenii noștrii. Mă întorc și mă lovesc cu privirea de un piept bine-lucrat, apoi observ un chip dur ce mă fixa. Avea un început de barbă îngrijită și cel mai mare și frumos trup ce mi-a atras vreodată atenția.
       Trebuie să recunosc că mi-a trecut un fior dintre coapse până în creștetul capului, dar îmi controlez sentimentul și spun cu falsă aroganță:
       - Există vreo problemă?
       În spatele său, un tip afișează un zâmbet frumos, apoi aud pe cineva râzând din aceeași direcție.
        - Îmi stai în cale, răspunse tipul din fața mea cu o voce ce inspira răutate închegată cu senzualitate.
        Tot ce fac e să zâmbesc și să mă întorc cu spatele la el, așezându-ma lângă Tudor. Îl observ cum se apropie cu pași grăbiți spre mine, își trântește brațele puternice pe masă și îmi zice răstit printre dinți lui perfecți:
        - Sper să nu mai fie o dată viitoare în care se ne întâlnim și să mă ignori ca o
târfă proas...
        - Hades, frate! Las-o, haida odată! Se aude de la intrarea în restaurant.
        Aș reacționa la jignirea tipului, dar mă amuză felul în care a ales să o facă. Trebuie să recunosc că e frumos, foarte frumos. Sper că nu mi-am reținut cuvintele vulgare pentru el din acest motiv...
        Se îndepărtează pufnind zeflemitor și îmi aruncă cea mai ucigătoare privire. Pot să jur că am observat un zâmbet cu o încercare de a-l ascunde. Pot să jur!
        Avea un tricou alb ce se aranja perfect pe trupul lui musculos și o pereche de jeanși albaștri atârnau pe picioarele lui evident lucrate. Nu pot să mă abțin să nu îi privesc fundul ce ieșea subtil în evidență. Avea un tatuaj pe brațul drept ce reprezenta un tigru și se întindea probabil, pană la umăr (tricoul său nu lăsa să fie dezvăluit mai mult din el). Sex-appeal-ul lui și părul brunet tuns scurt aranjat într-un mod dezordonat îmi stârnesc un amalgam de mișcări agitate în partea mea genitală. Libidoul meu se trezește după o lungă vacanță.
        De ar fi fost ceva mai educat și calm...
        După ce Hades, presupun, și restul au părăsit restaurantul, am izbucnit cu toții de la masă într-un râs înfundat, apoi asurzitor pentru toți cei din încăpere.
        - Nu știu de voi, fetelor, dar mie mi-a plăcut de tipul căruia i-a făcut Theo ochi dulci, spune Victoria.
       - Nu i-am făcut ochi dulci!! ripostez eu trădată de un zâmbet.
     
     *

      După ce am mâncat la resturant am plecat din nou spre Costanța. Începem să recităm versurile unei melodi de la radio.
       Observ pancarda pe care scria numele orașului, iar în mai puțin de 30 de minute zărim casa părinților Victoriei.
        Ei bine, să începem!
       

       *În fotografia de la începutul capitolului este persona ce o reprezintă pe Simina, adică actrița Diana Dumitrescu*