ADELPHOS : Dropas and Zetas

Capitolul 1

     Domnul Smuger scria de zor, iar creta scârțâia pe tablă. La cât de surd era profesorul, se pare că era singurul pe care nu îl deranja zgomotul insuportabil. Larry cel gras mușcă cu putere dintr-un baton cu cereale ca să-i atragă atenția moșului, iar acesta se întoarse nervos spre restul clasei. 

"Cine mănâncă la ora mea de istorie ?" întrebă enervat, iar câțiva stropi de salivă ajunseră pe fețele celor din prima bancă. 

Înainte ca cineva să poată să răspundă, clopoțelul târâi zgomotos, iar profesorul mârâi în barbă. Toți elevii s-au ridicat din băncile lor și se îmbulzeau spre ușă. 

"Vii azi în oraș să căutăm rochie pentru ziua ta ?" întrebă entuziasmată o fată brunetă întinzându-se peste bancă și bătând-o cu degetul pe umăr pe Harriet. 

"Îm ? Ah, nu pot, ai mei sunt plecați săptămâna asta și trebuie să am grijă de frații mei." răspunse fata din față băgând niște cărți și caiete în geanta ei maro. 

"Uh, derbedeii ăia doi identici. Oricum, în weekend nu scapi de cumpărături." o avertiză bruneta și se ridică din bancă ieșind din clasă cu tocurile bocănind. 

Harriet se ridică și își așeză geanta pe umăr. Așeză frumos scaunul pe care stătuse apoi se îndreptă spre ieșire, clasa rămânând goală după plecare ei. Exact când ieși pe hol, Jason Langdon, căpitanul echipei de rugby, trecea pe hol, urmat de alți doi tipi înalți, cu costumul specific jucătorilor de rugby. Harriet își dădu părul blond după ureche și se întoarse cu spatele roșind și mușcându-și buza. Încerca să intre în pământ ca să nu fie văzută de băiatul pe care îl plăcea din clasa a opta. Își încrucișă degetele mușcându-se mai tare de buză în momentul în care Jason trecu pe lângă ea, fără să o bage în seamă sau măcar să o observe. Harriet respiră ușurată și își deschise ochii. Se rezemă de dulapul ei, privind spatele frumos a lui Jason, total pierdută. 

Cece își flutură mâna prin fața ei. 

"Dumnezeule mare, mă întreb cum de încă nu te-a reclamat la poliție pentru că ți-ai format o obsesie pentru el." râse de ea Cece. 

Harriet se întoarse spre ea, revenind cu mintea pe pământ în momentul în care Jason coti la dreaptă și dispăru din câmpul ei vizual. 

"Hei și ție, Cece !" se strâmbă Harriet apoi își deschise dulapul și își luă jacheta în culorile colegiului ei. 

"Câți suntem invitați la ziua ta ?" 

"Uh, cel mai probabil zece sau unsprezece." răspunse Harriet plictisită, așezându-și ochelarii pe nas. Începu să meargă pe hol alături de Cece spre ieșirea din școală. "Nu mă dau în vânt după petreceri, dar ai mei insistă să-mi fac majoratul." 

Cece se opri brusc și scoase un sunet de enervare. 

"Oh, fir-ar, mi-am lăsat manualul de bio în bancă.Nu mă aștepta, ne vedem mâine, Harrie !"

Harriet ridică din umeri și îi făcu cu mâna. 

Când ieși din clădire, vremea frumoasă îi dădu o stare de energie. Își aminti totuși că trebuie să-și supravegheze frații toată ziua și se bosumflă. 

Drumul spre casă fu scurt, iar Harriet ajunse imediat în fața ușii, băgând cheia și răsucind-o. Imediat ce deschise ușa și intră, o găleată cu apă de ploaie îi căzu în cap, udând-o leoarcă de sus până jos. Harriet țipă frustrată. 

"BILLY, JAMIE !" urlă ea închizând ușa în urma ei. Sări din balta formată în jurul ei și se descălță. Strigă din nou numele celor doi frați ai săi, dar nu-i răspunse nimeni. Își lăsă geanta jos și începu să urce scările fiind atentă să nu fie victima unei alte farse copilărești.