ADELPHOS : Dropas and Zetas

Capitolul 3

Robert trânti de bordul mașinii un aparat ce putea fi considerat ca un telefon al pământenilor. Eldin trebuia să-i răspună. Regele a aflat imediat că a părăsit Saturnul, iar dacă nu își înscenează cumva moartea, Douglas va trimite patrule pe pământ să împiedice ca mai mulți pământeni să afle de existența lor înainte de război.

Mai avea puțin până trecea granița către tăzâmul zetașilor și trebuia să se concentreze pe planul lui de a ajunge la institutul unde trebuia să verifice producția armelor fără să fie văzut de alți zetas ce l-ar fi omorât înainte să le explice ce căuta acolo. De aceea imediat ce ajunse la graniță și își arătă ecusonul vamașului zeta, cu un corp micuț și slinos, scăpă de mașina lui zburătoare și închirie una dintre dubițele specifice zetașilor. Își acoperi părul argintiu gluga mantiei albe și se urcă la volanul dubiței prost-întreținute.

***

"Nu mă atinge !" țipă Harriet când băiatul palid îi atinse părul.

Nu mai fuse în Texas până atunci, dar nu credea că pe străzile Dallas-ului umblă copii cu peruci și lentile de contact, dați cu pudră albă din cap până în picioare, inclusiv pe degete.

"Nu știu ce credeți că faceți, dar nu veți speria pe nimeni dacă umblați pe o stradă pustie îmbrăcați în Zâna Zăpezilor sau ce-ți fi voi."

Dădu să se întoarcă dar ceva o ținea acolo. Amândoi păreau ciudați și era ciudat sentimentul puternic de curiozitate din mintea ei. Poate că îl cunoștea pe acel tip, avea senzația că îl mai văzuse sau că mai vorbise cu el. Poate dacă i-ar da peruca jos...

"Au." Icni băiatul când Harriet trase de părul lui. Își apucă părul argintiu și îl trase dintre degetele lui Harriet.

"Oh, e părul tău. Ce vopsele mai inventează și ăștia." Își dădu ea ochii peste cap.

"Ascultă-mă. Ăsta e părul meu și ăștia sunt ochii mei. Am noroc că ești din America și mă pot înțelege cu tine, nu știu ce m-aș fi făcut dacă erai din Rusia sau China. Trebuie să vorbim. Trebuie să îți explic ceva și probabil mă vei crede nebun, fiindcă ești o pământeană, dar trebuie să asculți până la capăt ca să înțelegi."

Pe Harriet o pufni râsul la jocul de teatru reușit al tipului ciudat. Își umezi buzele și se uită într-o parte și în alta a străzii.

"Mda, oricât de interesant ar fi să-ți ascult povestea citită de pe internet, mi-e o foame de lup, așa că o să mă duc să îmi iau niște mere."

***

Foame. Deci asta era ce simțise Eldin. Durea atât de tare această senzație și în organismul fetei ?

Rămăsese din nou singur cu Naomi, pe pietrele de pe marginea străzii și se așeză jos. Trebuia să o aștepte pe fata blondă. Știa de la început că va fi greu. Nimeni nu avea de gând să-l creadă. Poate că ar fi fost mai simplu dacă ar fi luat și un zeta cu el. Micii omuleți cu ochi de smoală arătau ca presupușii extratereștii ai pământenilor. Vederea unui zeta i-ar fi făcut să-i creadă când aveau să le zică că un popor necunoscut lor plănuia să-i omoare până la ultimul pământean, apoi să cucerească întreaga Terra.

Se întinse cu totul pe pământ, epuizat. Nu știa de unde aveau dropas reflexul de a respira, ei nu aveau nevoie de așa ceva. Dar acum, când nu respira în gol, când respira în sfârșit oxigen și dioxid de carbon, simțea cum i se umplu plămânii de aer și cum dă afară un alt aer, ceva mai cald.

Oare cum ar fi reacționat sora lui de suflet, ale cărei sentimente le știa ca pe propria palmă când i-ar fi văzut sângele. Ar fi crezut că este unul dintre metalele prețioase ale pământenilor : argintul. Îi era frică de ce va crede despre el.