ADELPHOS : Dropas and Zetas

Capitolul 5

Mergea deja de o zi prin deșertul pustiu, iar viteza maximă pe care o atingea dubița îi dădea de înțeles că îl mai aștepta o bucată de timp până avea să ajungă la reședința conducătorului, apoi la fabrica de armament. Simțea o oarecare teamă, fiind prima lui călătorie dincolo de Marele Labirint, dar ametistul de la gâtul lui avea să-i ofere protecție ori de câte ori l-ar fi strâns în mână.

Obosit și total neatent la drum, Robert se hotărî să oprească în dreptul unei clădiri aproape dărăpănată, unică pe o bucată de zeci de kilometri, ce părea un adăpost de o noapte pentru călători. Parcă mașina aproape în fața ușilor mari cu inscripții zetaice. Coborî abia simțindu-și picioarele și deschise una dintre ușile scârțâitoare. Un mic clopoțel clincăni, anunțând intrarea lui, iar un zeta slinos de aproape un metru ieși de după o tejghea cât el, clătinându-se de pe un picior pe altul, cu un șorț negru legat deasupra burții umflate specifice zetașilor.

"Măi să fie, am aproape o sută patru ani și nu am văzut până acum un zeta atât de înalt." mârâi el cu o voce răgușită și pițigăiată, uitându-se în sus, spre Robert. Își duse un deget la buza de jos prefăcându-se că analizează, în timp ce Robert își dădu o șuviță de păr după ureche, pe sub glugă. "Oh da, probabil pentru că nu există zetași atât de înalți. Ce cauți aici, dropa împuțit ?"

Robert aproape se înecă. Zetașii, dintre toți, puteau să numească dropașii împuțiți ? Atunci ei ce erau ? Gunoi putred ? Își drese vocea, încercând să adopte o atitudine cât mai diplomată și pacifistă.

"Numele meu este Robert Blackthorn și sunt din garda Regelui Douglas." începu el, iar câteva priviri de la mesele pline de zeta mâncăcioși se îndreptară spre el.

"Îmi dai multe motive să-ți bag un cuțit în ochi." orocăi bătrânul zeta întinzându-i lui Robert un meniu. "Vedem cum ne înțelegem după ce comanzi și plătești." Robert întinse mâna ca să apuce meniul, dar ezită.

"Noi nu mâncăm."

Creatura din fața lui își porni un hohot de râs, iar acum toate privirile erau ațintite asupra celor doi. Robert înghiți în sec și se dădu un pas înapoi.

"Ai dreptat. Am uitat cât de sadici puteți fi voi, injectându-vă zilnic energie și vitamine în sângele vostru argintiu." zise zetașul. "Totuși ai putea lua niște alcool cu suc de fructe, poate mai prinzi ceva culoare în obrajii aceia albi."

Robert se forță să zâmbească ușor și încuviință din cap, ca să facă pe plac zetașului, apoi lăsă menitu pe bar și se așeză la cea mai îndepărtată masă, ascunzându-și privirea după gluga sa albă.

Băutura sosi repede, zetașul bătrân folosindu-și mâinile mici și umflate ca să trântească un pahar pe masă apoi să toarne niște lichid roșiatic în el, câțiva stropi pătând fața de masă deja murdară și prăfuită. Când zetașul plecă, Robert se putu relaxă în sfârșit și sorbi din paharul ciudat. Era a treia sau a patra oară când înghițea ceva. Își amintea vag cum în copilărie, el, Naomi și frații Dawkins împreună cu Laela bineînțeles, au intrat în grădina regală, unde se creșteau pomi cu fructe pentru datoriile față de zetași. Laela avea doar zece ani, dar gustă cu poftă din fructele dulci și zemoase, apoi îi întinse mâncarea fratelui ei cel mai mare, Merlion, într-o imagine pe care Robert o asocia cu Adam și Eva despre care se zice că au populat planeta Pământ. Laela era o fată frumoasă, gingașă și mult mai scundă decât erau fetele dropa în general. Avea părul drept și lucios și purta mereu podoabe cu pietricele ovale de opal ce-i făceau ochii să pară aproape bleu. Semăna mai mult cu Merlion decât cu Eldin, dar toți trei moșteniseră trăsături asemănătoare la la părinții lor. Robert se gândi brusc la cum se descura Eldin pe Pământ, dacă se întâlnise cu vreun pământean până acum sau dacă se obișnuise să respire oxigen. Apoi îi veniră în minte cuvintele din scrisoarea pe care Naomi i-o scrisese înainte ca el să plece de la Castel. Îi ura succes pe tărâmul zetașilor, îl încuraja și făcea mici glume despre fraierimea celeilalte specii de pe Venus. Ultimele rânduri totuși spuneau că avea de gând și ea să facă o călătorie. Una mult mai departe, pe un tărâm verde și albastru și galben. Naomi se semna de cele mai multe ori simplu : NAOMI. Dar atunci, pentru prima oară, în josul paginii scria cu litere ondulate "Cu dragoste, Naomi."