..Fiecare din noi are în trecut, o pată ce ramâne veșnic.
Toți zic că petele făcute sunt pe bun merit dar de fapt uneori aceste pete apar fară să ne așteptăm.. În cel mai nepotrivit moment.
Era fără zece șapte. Stăteam afară, tocmai am ieșit de la antrenament. De obicei la ora asta tatăl deja era afara, mă aștepta. Ne duceam în oraș, dacă nu era nimic gătit acasă, cinam, apoi mergeam acasă și ne jucam, vorbeam, rîdeam, ne simțeam bine. El nu era. L-am așteptat, știam că trebuie să vină, știam asta. Poate se reține la serviciu. Da asta era, se reține. Am așteptat, dar în zadar.. Peste un scurt timp l-am telefonat, speram că o să-mi răspundă și o să-mi zică:
- "Da Alex, stai o clipa în cîteva minute tati ajunge." Dar nu a fost așa.
Nu a raspuns nimeni, erau doar niște linii întrerupte și un semnal cică "După urmatorul semnal lăsați mesaj." Am zis: mai aștept douăzeci de minute, iar dacă nu vine mă pornesc singur acasă, oricum nu locuiam departe. Au trecut și aceste douăzeci de minute, m-am hotărît să-l mai sun odată.
- Alo, tati?
- Salut! Nu, nu e tati, el acuș ajunge în zece minute, așteaptă-l acolo.
Era cam straniu, un glas de doamnă, nici măcar nu încercam să-mi dau seama ce doamnă, la sigur nu era mama. Mama e plecată de 5 ani. S-a apropiat unchiul peste zece minute. Am urcat în mașină.
- Mi-a zis o doamnă că vine tata.
- Stiu Alex dar taticul tau m-a rugat sa te iau eu. El e ocupat întelegi? Serviciu, chestii, documente, se reține azi.
- Dar trebuia să ne jucăm, de ce nu m-a anunțat că nu vine? De obicei mă anunța!
- Păi m-a rugat pe mine să-ți transmit. Lasă că o sa ne jucam și noi destul de bine.
Mi-am scos telefonul și nici nu voiam să ascult alte scuze. Mi-am pus muzică și totuși mă gîndeam, mă gîndeam la el, la chestia că lucrează pentru mine, pentru viitorul meu, iar eu nici măcar nu îi sunt recunoscător pentru asta. Am ajuns acasă am urcat sus si am vazut ca în casa mea erau verișoarele, sora tatălui - Adela, și deja unchiul. Straniu că anume ei. Am luat cina împreună cu ei. Am observat că tanti Adela plîngea. Mă privea și plîngea. Erau cu toții atît de stranii. Se comportau straniu de parcă mi-ar ascunde ceva. Am mers în pat la culcare, obișnuiam să mă joc pînă tîrziu în telefon, dar lui tati nu chiar îi plăcea chestia asta. Am simțit că se deschide ușa și am pus repede telefonul sub pernă, să nu fie tati cumva. Am simțit o mînă de doamnă, mîna surorii tatălui, mă mîngîia pe creștet, și cu o mîna își astupa gura să nu o aud eu cum plînge. Mi-au trecut fiori, mii de fiori, fiori ce nu îmi aduceau a bine. Am simțit cum s-a depărtat de pat și a ieșit în salon, i-am auzit plînsul tragic, și atît de dureros. M-am speriat nu înțelegeam nimic, eram confuz. M-am dat jos din pat și am mers spre salon să văd totuși ce s-a întîmplat, aveam vîrsta de 12 ani și mă consideram destul de mare pentru a înțelege anumite lucruri. Am mers teptil spre ușă și nici măcar nu am scos capul și aud:
- Trebuie să-i spui băiatului Adela, Trebuie!!!
- Cum? Cum să-i spun asta? Tu nu înțelegi? E mic ce va fi cu el apoi? Cum să îi explic că a murit Vitalie?
Inima îmi bătea din ce în ce mai tare, nici nu am înțeles despre care Vitalie e vorba. Tata? Nu el nu moare, tatăl meu e puternic și nu moare. Amețeam, nu mai vedeam nimic în jurul meu, am pășit lent, speriat și am intrat în salon. Acele două priviri plînse s-au aruncat asupra mea, și plînsul îndurerat al mătușii s-a transformat în ceea ce doream să nu fie drept.
