Totul era frumos. Eram din ce în ce mai fericit. De ce? Fiindcă ceea ce simțeam eu, simțea și ea.
- Neața copilaș, cum ai dormit?
- Neața scumpuleț. Chiar foarte bine tu?
- Și eu îngeraș. Te-am visat.
- Hmmm și ce faceam în vis?
- Mă iubeai.
- Asta fac și acum.
- Știu și îți mulțumesc pentru asta.
Așa începeau diminețile noastre. Erau dulci și anume aceste dimineți le așteptam mereu. Fiind diferența de o ora între noi, deja nu că aveam obiceiul, dar aveam dorința să mă trezesc în fiecare dimineață la orele 06:00 doar pentru ai face ei ziua mai frumoasă cu mesajul meu. Era cu adevărat frumos dacă se trezea alături de mine, dar distanța ne impunea să ne iubim așa.
M-a acceptat așa cum sunt, un neghiob, rau, mîndru și nepăsător. Ea m-a schimbat în acel om simplu, grijuliu și iubitor.
- Știi.. Ești prima fetiță pe care o iubesc.
- Pai restul fostelor tale? Am înțeles că erau multe.
Mi-a zi-so ca o luare peste picior
- Da erau multe. I-am răspuns eu. Chiar foarte multe, toate bune, un corp de invidiat, imi ofereu orice doream eu, indiferent de loc și oră.
- Atunci de ce nu ești cu vreo una din ele? Eu nu-ți pot oferi "orice".
- Nici nu am nevoie. Pentru ceea ce îmi oferi tu acum la moment, îți sunt dator o viață întreagă. Tu mă iubești pentru că ai văzut în mine alt om decît cum îl văd alții. Eu te iubesc pentru că doar văzîndu-te zîmbind, sunt și eu fericit. Te iubesc pentru fiecare clipă de răbdare ce mi-o oferi zi de zi, pentru faptul că mai ales pe mine aici departe, din mulțimea de băieți de acolo, de aproape.
Fiecare zi din viața mea îmi oferea dorința de a trăi, findcă aveam un motiv pentru care să zîmbesc. Într-o zi fiind la școală plănuiam cu băieții să ieșim seara undeva.
- Alex mergi?
- Nu sorry azi pas. I-am promis Nadiușei că stau cu ea noaptea asta și vom întîmpina răsăritul.
- Banal. Ai zis pas și data trecută. Mai ai? Măcar să fie alături de tine dar așa ce? Vă jucați și voi de-a iubirea.
- Gaby, cel puțin departe, dar o am. Nu în comparație cu alții.
- Bine. Stai cu ea, dar de mine din clipa asta să nu te mai apropii. M-ai săturat deja.
Am rămas tăcut și rănit, dar nu arătam asta, findcă știam că ea îmi este alături indiferent de miile de kilometri care ne despart. Situația cu mama nu se cam îndrepta. Eram ca doi dușmani. Locuiam în aceeași casă, dar nu ne ziceam nici macăr bună dimineața.
Răsăritul soarelui îmi părea din ce în ce mai frumos. M-am trezit plin de iubire și dor. Aveam cu ea 5 luni. Cinci luni din viața mea care le-am considerat cele mai perfecte. Dar cine ar fi crezut că tocmai în această zi voi simți o durere care nu aș dori-o nimănui. S-a lăsat seară și de ceva timp am observat că ea parcă nu mai avea aceeași dorință de a vorbi cu mine. Mereu găsea scuze și mă evita.
- Scumpa ce ai?
- Nimic.
- De ce ești așa rece cu mine?
- Nu sunt îți pare.
- Nu-mi pare deloc. Uite și tu cum erai cîteva zile în urmă și cum ești acum.
- Alex eu m-am săturat, am nevoie de tine aici aproape. M-am săturat să merg pe drum și să văd cupluri îmbrățișate dar eu doar îți duc dorul. M-am săturat să fiu atît de singură. Și da, am nevoie de cineva lîngă mine, să mă îmbrățișeze să mă țină de mînă să mă simt iubită.
Am citit mesajul și primul lucru care a fost am început să plîng fără să vreau. Aveam o durere iritabilă în piept, o durere de parcă mi-ar lipsi ceva, da era corect îmi lipsea ea, simțeam că nu o mai am. Era fericită, l-a cunoscut pe Mihai, deja în loc de "scumpu" și "te iubesc" era doar" Alex" și "Mhhh". Nu puteam fără să îi scriu, și chiar dacă era cu el îi scriam zinic, voiam să o întorc și am înțeles că nu puteam face asta. Ceea ce a rămas între noi era prietenie. S-a despărți de Mihai peste un timp, din cauză că îmi simțea lipsa. Și Mihai nici măcar nu i se potrivea. Atunci am înțeles că totuși ea mă iubește.
Cît eram fără ea în acest timp, din sticlă nu ieșeam. Nu doar că mi-am pierdut amicii, cu mama nici nu vorbeam, dar am pierdut-o și pe ea. Ne iubeam ca doi nebuni amîndoi, dar ea prefera pe altul acolo aproape decît pe mine aici departe.
Vara, cine nu adoră acest anotimp? Eu. Findcă tocmai cînd ea trebuia să fie cu mine a apărut Eugen în viața ei. Un puști mai mic ca ea. Un copil încă, dar ea era cu el. S-au cunoscut la tabără. Atunci nu prea comunicam cu ea, deja ceea ce simțea pentru mine s-a stins, s-a răcit. Nu mă vedea decît ca un simplu prieten. De fapt am înțeles mai tîrziu că totuși i-am lipsit, și mă voia înapoi dar ascundea acest fapt doar din motiv de a o uita, de a fi și eu fericit alaturi de alta, aici aproape iar ea acolo cu altul. Eram doi prieteni ce ne spuneam tot, am acceptat prietenia dintre noi doar din simplul motiv de a ști ce-i cu ea cum se simte unde este și ce face. Eram gelos și plîngeam seară de seară, dar către ea mă făceam că sunt fericit. Dacă ea e fericită și-l iubește pe el dar nu pe mine, de ce aș împiedica fericirea fetei? Am lăsat-o să facă ce vrea.. I-am acceptat deciziile.
