Totul a început printr-o joacă. Site-ul de socializare ask.fm a fost momeala de a o atrage la mine. Eram un anonim, ce e drept îmi era și frică să îi scriu ei personal, îmi era frică să nu par un bădăran. Credeam că voi însemna un nimeni ceea ce de fapt înseamnă un anonim. Nu știu de ce, la un moment dat, corpul meu luase forma unei pieli de găină. Geamul închis, ușa la fel, frig nu imi era. Era ceva nou pentru mine, am mai avut asa senzații de obicei cînd îmi era frig, dar nu ca acum. Ochii mei sclipeau de fericire și pe fața mea a apărut un zîmbet scurt, și sincer, ceea ce nu am făcut de mult timp.
Aceste discuții anonime au continuat și au continuat pînă în clipa cînd am zis fie ce o fi. I-am scris, am vorbit și deja comunicarea noastră a devenit una zilnică. Nu era zi în care să nu vorbim. Am petrecut pot zice anul nou împreună, am stat ambii pînă la orele 4-5 dimineața și am vorbit.
Aici a urmat o mare greșeală de a mea, foarte și totul doar findcă am dat ascultare unui amic, greșeala mea nu o voi comenta fiindcă cred că fără această greșeală, nu ajungeam pînă aici. Vorbeam zilnic, nopți la rînd și nu ne mai săturam de vorbă. Eram în oraș cu băieții, le-am zis că mergem simplu în mall să luăm masa, nu le-am zis că acolo va fi ea, voiam să o văd. Vorbeam cu ea, ne scriam, eram fericit..
- Alex, te-ai îndrăgostit? Lasă naibii telefonul ăla odată, mai stai și cu noi.
- Eu? Nuuuu ce-i cu voi glumiți? Pur și simplu vorbesc și eu, ne scrim.
- Odată ce vorbești atît de des cu ea, și nu ne mai oferi atenție nouă, înseamnă ceva.
- E absurd. Hai gata stau cu voi.
Am pus telefonul pe masă și vorbeam cu băieții. Cînd am coborît jos, era ea. Niciodată nu mi-am imaginat că doar din simplul motiv că o voi vedea îmi va bătea inima așa de tare. Credeam că va sări din piept. Am ocolit-o, nici n-am salutat-o. Am ajus acasă și primul lucru care la-m făcut, i-am scris ei.
- Hey să știi că arătai foarte bine azi.
- M-ai văzut?
- Da!
- Și de ce nu te-ai apropiat?
- Știi eram cu băieții și nu voiam să facă glume pe seama mea.
- Să înțeleg că pentru tine poate fi mai important un cuvînt decît o persoană?
- Să zicem că în cazul fetelor da.
-Mmmm
- Te-ai suparat?
- Nu! De ce aș face-o?
Am tăcut. Simțeam că ceva nu e în regulă.
- Ce zici dacă ieșim curînd?
- Nu o să te deranjeze glumele prietenilor tăi?
Aici am simțit o lovitură în piept.
- Mhhhh OK. Atunci nu ieșim. Noapte bună, vise plăcute, eu la nani.
- Noapte bună.
Mi-a răspuns rece și un lucru nu înțelegeam. De ce mă afectează asta întratît de tare?
M-am pus în pat și îcercam să adorm. Atunci mi-a venit primul gînd - Ea. Era, era atît de frumoasă, gingașă, grija ei față de mine m-a făcut să îmi fac și eu griji de ea, era asemenea unui copil, zîmbetul ei, parfumul, modul cum se comporta și... Era perfectă. Da așa era, dar nu, nu m-am îndrăgostit. Alex nu face asta, niciodată. Nu îmi puteam opri fluturașii ce hoinăreau prin burtica mea. Era o invazie enormă la fiecare gînd dus către ea, fiecare mesaj al ei, și ce mesaj. Comvorbirile noastre au revenit la normal, dar nu și faptul că eu aș putea fi îndrăgostit. Banal.
În urma neplăcerilor duse în familie am fost nevoit să plec, să plec la mama în Italia. Nu am știu că această depărtare de ea, mă va afecta atît de tare. Cînd am ajuns acolo parcă mă simțem bine, dar cînd venea seara, înțelegeam că ceva nu îmi ajunge.
- Copilaș, îmi lipsești. ♥
- Și tu Alex ♥
Acest "Și tu Alex ♥" M-a făcut să-mi cadă o lacrimă. N-am mai plîns de la moartea tatălui meu. Acum a fost ca prima dată, era o alt fel de lacrimă, o lacrimă ce mă făcea să o strîng în brațe, nu să o sărut, nu să-i simt corpul, dar simplu să o îmbrățișez și să îi zic că am nevoie de ea, fiindcă da, era greu de crezut dar.... M-am îndrăgostit!
