Atunci cînd am zis că totul era perfect, așa și era. Ne iubeam, eram fericiți, vorbeam mereu chiar dacă ne aflam la mii și mii kilometri departare. Ne sunam dimineața, o petreceam la ore, stateam și o ascultam cum învață, mergeam cu ea acasă, mînca, și în tot acest timp o ascultam, și eram atît de fericiți. Mereu făcea amiaza, obosea la ore și mereu dormea, dulce, ca un îngeraș...
Eram certați, din cauza geloziei mele și a comportamentului ei, urasc să fiu mințit în față, dar ea tocmai asta făcea cu mine. Urma să fiu operat, iar noi nici nu știam dacă mai suntem împreună sau nu. Am vorbit în seara aia și aveam o senzație că vorbim pentru ultima oară. Știa că nu o să pot vorbi fiindcă nu era o simplă operație, așa că ambii ne-am pus de acord cu unele semne prin care vom putea vorbi. Prin bataile care eram să le fac în receptor. Am ieșit din operație aveam doar 6-7 batai pe minut, aparatele mă țineau în viață și doar ele. Prietenii îmi puneau caștile în ureche iar ea îmi vorbea, asta era unica voce și unicul moment cînd reacționam, și îi dadeam semn printr-o bataie, ceea ce însemna "Te iubesc".
Totul pare veșnic și minunat pînă în momentul cînd realizezi că ceea la ce visezi e doar un vis...
Nu pot sa zic că am iubit în zadar, niiodată nu voi zice asta, și ea la fel, cred eu sau cine știe, poate acum uraște acest lucru.. Ea e fericită, zîmbește și este iubită, își vede de viața ei, cu cineva alături de ea, și sper că e bun, și că o să o iubească mult mai mult decît cum am făcut-o eu... Somnoroasă, nemachiată, flămîndă, nervoasă, rea, alintată, dulce...dar o iubeam așa cum era ea, ca un copilaș...
A fost copilașul meu... Iar eu voi fi fericit la rîndul meu... Ori aici, ori sus în ceruri... Dar voi fi fericit, pe drumul meu...totuși așteptînd-o pe ea....
THE END!
