The photo that changed everything

Capitolul 11 - Edena

Renee's P.O.V.

Minunata mea alarma ma anunta ca e timpul de mers la scoala. Ma doare tot corpul, de parca am mutat un munte. Daca stau si ma gandesc mai bine, dulapul nu e mai prejos decat un munte. Noroc de Edward care m-a ajutat si...La naiba ! 

Sar din pat, iar telefonul cade, ajungand langa geam. Ma uit si vad ca inca vorbesc cu Edward. De ce nu a inchis? Duc telefonul la ureche si zic un ''Alo'', dar nu se aude nimic. Oare doarme? Sigur e obosit din cauza mea. Renee, mereu te gandesti doar la tine! Saracul baiat, probabil, a stat pana tarziu veghindu-te, dupa o zi de mutat mobila si tu nici macar nu i-ai multumit cum se cuvine. Conversatia noastra: 8 ore, 23 de minute si 45, 46, 47... Inchid si ii trimit un mesaj '' Multumesc mult. Sincer, apreciez. Daca era altcineva, sigur nu ma ajuta asa cum ai facut-o tu. Raman datoare. Defapt, ce zici de o pizza si un film? ''.

Ma uit spre geamul lui si apas '' Trimite''. Intr-o secunda perdeaua lui cade asemenea unei fantome. Ce tocmai s-a intamplat? 

Edward's P.O.V. 

Oh, sh*t! Am adormit langa fereastra. Oare s-a trezit? Ridic telefonul de jos si vad ca am un mesaj. Ce avem noi aici? Deci stii ca esti datoare, Renee. Sa vedem daca ajunge un film si pizza. 

Nu ii reaspund la mesaj, in schimb ma uit pe geam si o vad stand cu spatele, incercand sa isi prinda parul blond intr-un fel de coc sau cum ii spun eu 'cuib de pasari'. Vazand-o imbracata in uniforma neagra, imi aduc aminte ca ea are doar 16 ani, iar eu sunt deja major de un an. O diferenta de trei ani nu poate impiedica doua persoane care se iubesc, nu? Ceea ce simt eu e iubire? Ea ce simte? 

O vad cum se intoarce si imi face cu mana, apoi imi arata telefonul. Pe ecran imi apare ''Angel''  si raspund imediat. Imediat, un gol in stomac si-a facut aparitia, iar mii de fluturi zboara liberi in micul meu univers unde eu si ea suntem impreuna. 

-Buna, Edward! Ce faci?

-Ma uitam la tine. Esti ok? Ai dormit bine? - spun si vad cum se intoarce cu spatele la geam si dispare.-

-Da. Sunt ok. Ti-am trimis un mesaj. L-ai vazut? - ma intreba, iar pe fundal se auzea cum coboara in fuga scarile.-

-Nu alerga pe scari. Nu sunt acolo sa te prind. Asta doar daca vrei sa vin la tine si...- nu apuc sa termin ce am de spus ca mi-a taie repede.-

-Si sa il vezi pe James, nu?- rasetul ei e ca razele soarelui dupa o furtuna: iti lumineaza starea de spirit si iti da speranta unui nou inceput.-

-Foarte amuzant. Faci o cafea?- o intreb, rugandu-ma sa imi dea un raspuns pozitiv. Trebuie sa o vad de mai aproape, sa stiu ca e bine si daca ma lasa, sa o imbratisez.-

-Un cappuccino. Fuga sa nu intarzii la liceu. Las usa deschisa. - spune si eu alerg spre dulap, aruncand telefonul pe pat.Cu ce ma imbrac? Negru, gri ? Nu. Azi imi voi lumina putin viata. Scot un tricou alb si o pereche de blugi si fug spre baie.-

In 5 minute am facut un dus si m-am si imbracat. Iau telefonul si portofelul si cobor in graba scarile. Ajung in fata casei si intru, usa fiind deschisa asa cum a zis. Merg pe furis in bucatarie si o vad mancand ciocolata. 

-Dulce la prima ora? Ti se va face rau. Prinde! - ii zic si ea tresareIi arunc un mar si ea zambeste cum doar ea stie. Ma uit la ea, iar uniforma imi sare ca un dusman in fata ochilor. Are doar 16 ani. Ce crezi ca faci ? Asta imi tot repeta constiinta. Oare gresesc?-

-Zici ca esti fratele meu.- spune razand intinzandu-mi o cana si indemnandu-ma sa ma asez la masa.-

-Vezi ce vorbesti. Nu vreau sa fiu fratele tau nici intr-o mie de ani. Avocatul e destul.- Sa ii fiu frate? I-auzi. Prefer sa dispar de pe pamant decat sa ii fiu frate.-