The Whisper of a Star

*Capitolul 2*

         Ma trezesc inconjurata de o mare neagra. Nu ma sperii si ma ridic incet de pe pamant, in timp ce observ ca e deja noapte. Se pare ca am adormit. Cred ca e cazul ,,sa-mi iau zborul". Corpul meu deja straluceste puternic si voi atrage cu siguranta atentia. Ma scutur de pamant si inchid ochii. Simt cum devin din ce in ce mai mica pana nu imi mai simt mainile si picioarele. In sfarsit zbor, sunt libera! Dar pentru cat timp?

       Deschid ochii si ma vad privita de o gramada de stele pe ,,fetele" carora nu gasesc pic de caldura, doar un ocean de dispret inghetat. Ma prefac indiferenta si imi imaginez ca sunt in vila mea, timp in care ma teleportez acolo. 

         Totul este exact cum am  lasat. Peretii acum de un gri pal, a caror culoare se schimba in functie de starea mea, ma saluta soptit, de parca s-ar teme de un atac. Nu ma obosesc sa le raspund si doar ma gandesc la un pat mare si matasos pe care sa ma intind. Cat ai clipi, dorinta mea se implineste, oferindu-mi ceea ce am nevoie. Ma intind obosita si ma las cuprinsa de caldura primitoare a patului.

      Dupa cateva ore, incerc sa ma ridic, dar imi amintesc ca nu am nici maini, nici picioare. Vad o stea cu aura albastra apropiindu-se de mine. E mama, Sapphire.

     - Ti-ai dat seama de prezenta mea, in sfarsit, scumpa mea extraterestra!imi spune taios, nu fara a ma sfredeli cu privirea ei inghetata, ca si cum sunt un exponat de muzeu. 

      - Da. Ce vrei? De data asta ai de gand sa ma vinzi ca sa scoti bani pe mine? 

  Ochii ei se maresc la auzul cuvintelor mele, dar apoi afiseaza un ras diabolic.

       - Nu ma gandisem la asta, dar e o idee excelenta! Am venit sa te instruiesc. In curand va trebui sa te mariti si voi avea grija ca perechea ta sa fie o stea aurie. Macar atat sa scot si eu din greseala nasterii tale!

      - Ok. Acum poti pleca? 

    Ea este oarecum uimita de raspunsul meu, dar nu uita sa adauge:

       - Nu-ti face griji, nu-mi face o placere deosebita sa stau in aceiasi casa cu catastrofa vietii mele!

      - Nicio problema! Sentimentul e reciproc! replic eu cu rautate pentru ca nu simt nimic inafara de ura pentru cea din fata mea.

      Ea isi inalta nasul in vant, ma priveste o data cu superioritate, apoi pleaca, avand grija sa tranteasca usa cand iese. Eu nu o bag in seama, dar imi scot jurnalul de sub perna si incep sa scriu:

                                                                        Dragul meu Jurnal,

        Am promis ca voi scrie pe paginile tale catifelate doar moduri in care imi imaginez ca voi muri. Te asigur ca asta mi-am dorit sa fac. Totusi, de data aceasta voi face o exceptie pentru ca simt cum dispar, cum gandurile mele stau desirate pe o masa de sacrificiu. 

       Nu stiu cum sa explic acest sentiment care se hraneste din speranta mea si ma desparte de toate lucrurile bune si frumoase ale vietii(in caz ca aceasta chiar exista, si nu reprezinta un infern total- desi pentu mine, viata=infern). E ceva care iti sopteste mereu: "ai cazut, maine vei cadea mai mult si va fi mai dureros, poimaine vei vrea sa mori de durere, iar pe parcurs vei ajunge din ce in ce mai invinsa, pana cand ingerul din tine se va transforma intr-un demon". Stiu ca, poate nu intelegi, dar ma vei cunoaste din ce in ce mai bine dupa ce voi scrie mai mult. Acum, cuvintele nu prea ma mai ajuta pentru ca deja am impresia ca imi lipsesc parti din corp, ca nu sunt si nu voi mai putea fi vreodata un intreg. Parca vad cum toti stau langa mormantul meu zambind si zicand: ,,a fost o persoana/stea atat de buna, pacat ca nu mai e cu noi", iar apoi toti dau mana ca si cand ar fi facut o treaba buna si izbucnesc in hohote de ras. Mama cred ca ar incerca sa profite de pe urma mea chiar daca as fi la 1000 de metri sub pamant. Macar sicriul ar valora ceva...cat despre corpul meu omenesc...cred ca ar putea sa-l puna ca exponat intr-un muzeu ceresc. Nu s-ar dezintegra si ar fi ceva cu adevarat nemaivazut. Imi pare rau pentru mine insami...As vrea sa-ti mai impartasesc din trairile mele, dar trebuie sa merg inapoi pe pamant, deoarece acusi incepe scoala. Multumesc ca ma asculti si ca ma sprijini oricand! Te-as putea declara cel mai bun prieten al orcarei persoane, dar...

*stea aurie = stea speciala cu aura de aur care se naste odata la 1000 de ani pamanteni(echivalentul a 100 de ani ceresti); imprastie aur de fiecare data cand e bucuroasa, iar acolo unde se aseza se depune o pulbere aurie, la fel de valoroasa ca o piatra semipretioasa; poate face diferite lucruri mici din aur , dar care sunt maiestrit lucrate si foarte pretioase.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

 Mai intai, vreau sa multumesc tuturor celor care mi-au citit cartea si au apreciat-o. V-as ruga sa nu va suparati pentru ca nu am mai postat de atata timp, dar a fost perioada tezelor, si eu fiind intr-a opta, nu prea am avut timp.

 Poate considerati ca, capitolul acesta este mai slab decat celelalte si poate aveti dreptate, dar, in orice caz va rog sa-mi scrieti la comentarii parerile voastre. 

  Pana data viitoare....va rog sa votati...