Parc-ar fi fost demult,dar în realitate puţin timp a trecut de când am fost omorât de propriul meu tată. Abia a trecut o lună de când eu și Gabriella am încercat să îi salvăm viaţa lui Angeline și de când sângele ei ni le-a salvat pe ale noastre. Abia o lună de când nu mai sunt om viu,cu sânge cald, care se hrănește cu carne și legume,vu brânzeturi și vin...și care doarme pe o saltea umplută cu puf, cu așternuturi curate .
Și totuși , parc-ar fi o viaţă de om , și după unele accepţiuni,presupun că așa și este..
Dar la fel de repede pe cât mi s-a întors norocul după ce am plecat din New Orleans, lăsându-mă să trăiesc ca un vagabond într-o scobiturăîn stâncă dintr-un parc,iată-mă la o masă de scris așa cum se cuvine, sub o fereastră fixată în benzi din plumb , cu un covor gros sub picioare.Cât de repede mă strecor înapoi în modul de viaţă al oamenilor!
Familia Shuterland pare una cumsecade.Pe furtunoasa Bridget, pe răbdătoarea ei soră și pe fratele lor mai mare
Joshua(am uitat să vă spun de el) îmi apar în minte ca reflectându-ne pe mine și pe Gabriella în oglindă, două personalităţi total diferite.Nicioadată nu-mi dădusem seama cât de inofensive erau certurile dintre Gabriella și tata când se refereau doar la cai și băieţi. Eram veșnic îngrozit la gândul că unul dintre ei ar putea spune sau face un lucru menit să destrame și bruma de aparenţă familială care ne mai rămase .
Acum, când tata e mort,iar sora mea și cu mine suntem....ceea ce suntem, îmi dau seama cât de mult se poate agrava situaţiile, și cât de simplă și de ușoară ne era viaţa înainte.
N-ar trebui să rămân aici, nici măcar pentru seara astaa. Ar trebui să mă strecor afară pe fereastră și să fug spre locul exilului meu. Faptul că mă las surprins de calda și însufleţita îmbrăţișare a familiei Shuterland, indiferent cât de scurt ar fi, indiferent pentru căt timp , este primejdios și amăgitor.
Mă face să mă simt ca și cum aproape aș aparţine din nou de lumea umană.Ei nu-și dau seama că au primit cu braţele deschise, în mijlocul lor, un montru prădător. Tot ce-ar trebui ar fi să-mi pierd stăpânirea doar o dată, să mă furișez afară din camera mea chiar acum și să îmi fac plinul cu unul din ei , și vieţile lor s-ar preface într-o tragedie...așa cum s-a întâmplat și cu viaţa mea, când ne-a apărut Angelline în prag.
Familia a fost totdeauna cel mai important lucru pentru mine și aș minţi dacă nu aș recunoaște cât de reconfortant este se mă aflu printre oameni care se iubesc între ei , fie și numai pentru o noapte de împrumut.
_________________________
Hei..eu o să postez rar..sunt cu liceul..sper să mă înţelegeţi.
CITEȘTI
Jurnalul vietii
VampirMă numesc Allen, am 17 ani din 1867. Politicos ar fi să zic ''Bună'', dar în lumea în care trăiesc eu politeţea nu este necesară. Traiam in linistitul oras Shibam împreună cu sora mea , Gabriella şi tatăl meu într-o casă de la marginea pădurii. Mere...
