Ajung în Centru exact la ora stabilită, datorită faptului că am alergat după mica "întâlnire" pe care tocmai am avut-o.
Prietenii mei mă așteaptă pe bordura din fața Pub-ului R., localul părinților lui Rebekah.
- Dereeeek! au început să țipe când m-au văzut.
- La mulți ani! a strigat și Silver din spatele meu.
Mă întorc și văd acea față pistruiată, ochii în culori diferite, cel stâng de un albastru pal iar dreptul într-o nuanță de un verde închis iar un zâmbet larg îi traversează față ei rotundă. Părul ei creț e până la umeri și vopsit într-o nuanță de verde închis care se asorta perfect cu ochiul său drept. E îmbrăcată într-un tricou cu Nirvana, o pereche de blugi negri și rupți și o pereche de bascheți vișinii iar piercing-urile din urechea stângă strălucesc în lumina soarelui.
- Mulțumesc, Sylvia, îi răspund zâmbind și luând-o în brațe.
- Doamne, nu mai ești minor de acum, spune Isaac. Copiii ăștia, cresc așa repede, continuă teatral, smiorcăindu-se.
- Să știi că suntem foarte mândri de tine, fiule.
- Of, Doamne, Rebe! Nu și tu! exclam râzând.
- Păi nu degeaba suntem împreună, spune Isaac luând-o pe Rebekah în brațe. Cu bune, cu nebune, ne completăm reciporc.
- Reciproc, beib, re-ci-proc, i-a silabisit aceasta.
- Cum spui tu, râde băiatul sărutând-o pe frunte.
Cu bune, cu rele, într-adevăr se potrivesc. Amândoi au părul blond și ciufulit cu șuvițe albastre, ochii de un albastru marin și câte un piercing în partea stângă a buzei inferioare, iar de ziua lui Rebekah și-au făcut amândoi tatuaj la încheietura mâinii stângi cu mesajul "Forever" și inițialele lor, de parcă ar fi frați gemeni, nu iubiți.
- Aveți de gând să rămâneți aici? ne întreabă Daemon care e îmbrăcat doar în negru, iar părul său lung și negru îi intră în ochii lui căprui, acoperindu-i totodată flesh-urile din urechi.
Trăsăturile lui aduc a cadavru viu. Față palidă cu cearcăne purpurii și fizic scheletic, arăta ca un zombi gata să omoare pe oricine îi apare în cale.
- Bună întrebare, a mărturisit Emma care s-a așezat înapoi pe bordură.
Ținuta ei e la fel de simplã precum a lui Daemon. Doar negru și roșu sângeriu iar de pe umărul drept îmi zâmbește un craniu în flãcãri, primul tatuaj pe care și l-a făcut.
- Vreți un sfat? i-a întrebat Malik retoric. Luați-vă de mână și faceți naibii o plimbare prin cimitir.
El e îmbrăcat într-un hanorac de camuflaj suflecat până la coate lăsându-și la vedere tatuajele colorate de pe ambele brațe care se extindeau până pe gât, training gri, adidași negri iar pe cap are o șapcă, acoperindu-i părul castaniu, tuns scurt.
Pare deranjat de atitudinea celor doi, dar lucrurile s-au calmat când am propus să intrăm în Pub. Spre surprinderea mea, localul era gol.
- Mamă! Am ajuns! a strigat Rebekah.
Doamna Laurel a venit de la bar cu un tort din care scânteiau artificii iar prietenii mei, care sunt cam afoni, au început să-mi cânte "la mulți ani".
Mă simt ca un copil de cinci ani care stă și se uită, neștiind ce dracu să facă, tânjind după ceva dulce. După ce au terminat în sfârșit să cânte, a început bătaia cu tort, părându-mi rău pentru fiecare bucată pe care aș fi putut-o mânca.
Nici măcar introvertitului Daemon nu-i părea rău că era plin de frișcă. Distracția a început.
Muzica heavy metal răsună din boxe terorizând pe oricine trecea prin zonă, dar noi ne simțim perfect.
Mi-am aprins o țigară și am dat pe gât un shot de... Ceva al naibii de tare și bun.
- Ți-a plăcut surpriza? mă întreabă Rebekah venind spre mine.
- Da, îi răspund fericit. Nu pot să cred că ați închiriat tot localul pentru mine!
- Eh, o dată-n viață faci optâșpe ani.
- O dată-n viață faci orice vârstă! îi spus râzând.
- Înțelegi la ce mă refer! exclamă înghiontindu-mă. Plus de asta, când ești singură la părinți obții tot ce vrei.
- Înțeleg, chicotesc luând-o în brațe. Mulțumesc pentru tot. Sunteți cei mai tari!
- N-ai pentru ce, zâmbește ea. Mă duc până la baie, revin.
- Ok.
Trag un fum și-l țin în piept apoi încerc să fac un cerculeț dar e doar o risipă de timp.
Mă așezat pe canapea savurând o cafea. Emma și Daemon se mișcă precum doi zombi pe o piesă lentă ale cărei versuri mă linișteau. Malik își prepară un cocktail Black Devil la bar iar Silver îi ține companie. Isaac e, cel mai probabil, la baie cu Rebekah așa că eu rămân pe canapea și intru pe Facebook.
Zeci de mesaje și poze în tot felul de ipostaze ciudate sunt postate în cronologia mea și le mulțumesc fiecăruia în parte pentru urări și bla, bla, și bla bla.
După ce terminat cafeaua ies până afară să iau o gură de aer.
Centrul începea să devină pustiu, copacii se mișcă ușor în bătaia blândă a vântului iar păsările nopții își caută prada.
- Frumos peisaj, așa-i? mă întreabă o voce din dreapta mea.
Când mă întorc recunosc perechea de ochi negri care mă analizau. Fata de pe banca din dreapta Pub-ului e îmbrăcată în aceleași haine negre și e desculțã.
Clipesc repede realizând că mă holbez la ea și dau aprobator din cap.
Un zâmbet larg i s-a așternut pe față.
- Presupun că e ziua ta, așa e?
Aprob iar.
- La mulți ani, îmi spune cu o urmă de tristețe în glas.
- M-mulțumesc, mă bâlbâi, amintindu-mi de incidentul de acu câteva ore. Scuze pentru dupã-amiaza asta, dar nu prea eram atent și...
- Nu-ți cere scuze, mă oprește. Câteodată ar trebui să mă uit pe unde aterizez, chicotește ea.
- Derek! Derek! mă strigă Sylvia.
- Sunt afară! îi răspund. Ai vrea să vii... Înăuntru?! întreb uitându-mă prin preajmă dar nici urmă de fată, al cărui nume nici nu-l știu.
- S-a întâmplat ceva? mă întreabă Sylvia îngrijorată.
- Nu, sunt bine. Am ieșit un pic la aer curat.
- Ah, ok. Mergi înăuntru? S-a lăsat frig.
- Ok, haide.
Zicând asta ne aprindem câte o țigară și intrăm înapoi în Pub unde atmosfera a rămas aceeași.
