Mașina în care sunt circulă cu o viteză suficient de mare încât mă face să cred că mă aflu într-o cursă de Formula 1.
Stau pe bancheta din spate a autoturismului și nu pot sã vãd nimic prin geamurile fumurii ale mașinii
Mă uit în oglinda retrovizoare și observ niște ochi cãprui tulburați de griji și prea mult alcool. Bãiatul cu pãr castaniu parcã se grãbește spre o moarte sigurã dar totodatã speră într-un viitor mai bun.
Se întoarce și se uită prin mine căutând ceva.
- Hei, Maf, ești ok? îl întreb, însă nu mă aude. Mafix, ce naiba-i cu tine? strig iar dar în zadar.
Cuprins de o furie oarbă încerc sã îl plesnesc peste ceafă dar mâna mea trece prin capul lui de parcă aș fi lovit aerul.
- Aici erai, nenorocito, spune el după ce gãsește o dozã de bere.
O desface și bea pânã îi dau lacrimile din cauza acidului.
- Hei, ia-o mai ușor, l-am sfãtuit știind totuși cã nu mã poate auzi.
- Futu-ți! a strigat, claxonând la un câine care i-a apãrut în cale. Mă întorc și te calc, nenorocitule! cotinuă acesta înfuriat.
Mai bea vreo trei gâturi de bere apoi râgâie zgomotos și începe sã râdă. Pornește muzica și dã volumul la maxim. Cu ochii pe casetofon schimbã înconituu piesele pânã gãsește una pe starea lui. Mesajul piesei era simplu: distracție, băutură, droguri, sex și panarame.
"Tipic lui" îmi spun.
Bate cu mâinile pe volan în ritmul muzicii și cântã doar la refren, nevenindu-mi sã cred ce bine imită vocea artistului.
- "Ãsta-i modu'n care vreau sã mor", repeta Mafix la sfârșitul piesei.
Își aprinde o țigarã și își lasã ușor capul pe spate, relaxându-se.
- Pff, nenorociții, spune printre dinți. Habar n-au ce urmeazã.
Accelerează și depãșește toate mașinile care îi apar în cale.
- Încetinește, imbecilule! Ai sã mori! strig la el, dar în zadar.
Fredoneazã încontinuu piesa aia enervantã și se uitã fix la drum.
În fața noastrã e o mașină roșie pe care o depãșește cu ușurință.
Începe sã râdã și întrã într-o curbã cu viteza mare.
- Încetinește! strig din nou însã e prea târziu.
- Sfârșit, spune Mafix iar mașina iese de pe șosea și se rostogolește o datã, de douã ori, trei, cinci pânã ajunge sã rãmânã doar un morman de fiare. Deschid ochii tremurând.
Mă uit în jur și totul e pãtat de sânge, însã eu nu am nicio zgârieturã!
- Mafix? strig încet la bãiatul din fațã. Mafix!
Încep sã tremur iar ochii mă usturã din cauza lacrimilor. Mã ridic de pe banchetã iar stomacul mi se întoarce pe dos. Prietenul meu zace într-o poziție pe care niciun om viu nu ar putea-o executa. Fața abia i se observã din cauza rãnilor și al sângelui care-i curgea fãrã oprire iar o parte din creier e vizibilă prin porțiunea unde craniul este spart. Mâna stângã e ciopârțitã de cioburile care-i intrase adând în carne lasându-i la iveală osul iar piciorul drept îi e rãsucit într-un mod în care îmi provoacã mie durere!
Nu mai rezist și ies din mașinã. Adică, trec prin ea. Îmi aprind o țigarã și mă așez pe pământul rece. Privesc stelele nevenindu-mi să cred că s-a întâmplat așa ceva, așteptând sã mã trezesc din acest coșmar.
Visul se destramã ușor, ușor, și totul se învârte cu mine provocându-mi greață.
Mă ridic la capătul patului, plin de sudoare pe frunte și încerc să-mi controlez impulsul de a vomita. Chiar dacă stomacul meu e mai gol decât frigiderul când e Jessie acasă, asta nu înseamnă că nu e o stare de tot rahatul.
Îmi afund capul în pernă și urlu până simt cã mã calmez. Încă îmi bubuie capul după seara trecutã și nu-mi amintesc mare lucru, dar visul pe care l-am avut e tare ciudat.
Mă simt extenuat, fără vlagă, îmi e rău iar pe limbã am un gust oribil care-mi amintește de jurământul de asearã, cã nu voi mai bea.
Ceasul de pe noptieră indică ora 11:37.
"Băga-mi-aș..."
Mă deschei la halat și realizez cã nu mai port alt ceva. Caut în dulap o pereche de boxeri, șosete, tricoul vișiniu care-mi lasã la vedere claviculele și pentagrama și o pereche de blugi negri și rupți.
Mă îmbrac și merg la baie unde mă spăl cu greu pe față și dinți, îmi aranjez pãrul care arată de parcã aș fi bagat degetele în priză, apoi cobor în bucãtãrie.
Mirosul de mâncare îmi provoacã greațã însă trebuie sã par normal în fața părinților mei. Îi salut zâmbind și mã așez la masã rugându-mã să nu primesc mâncare.
- Oh, dragule, îmi pare așa de rãu, a spus mama venind lângă mine și luându-mã în brațe.
Mã uit ciudat la ea neînțelegând ce se întâmplă.
- Nu ai auzit? m-a întrebat pe un ton plin de regret.
- Cred cã ar fi mai bine sã nu-i spui, a sfãtuit-o tata care își bea cafeaua și căuta ceva pe laptop.
- Sã-mi spună ce? Ce s-a întâmplat? întreb pregătindu-mã pentru o veste proastã.
- Citește aici, îmi spune tata întinzându-mi laptopul.
"Trei persoane au fost grav rănite în urma unui accident rutier produs pe Strada 35, după ce mașina în care se aflau a fost izbită de un tânăr în vârstă de 19 ani care conducea sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul se află în comă la Spitalul Central în timp ce..."
"De ajuns! De ajuns! De ajuns!" îmi spun simțind cum lacrimile îmi curg fără oprire iar respirația și pulsul mi s-au accelerat.
- Nu se poate! mă aud strigând.
- Jason, ce s-a întâmplat aseară? m-a întrebat mama așezându-se lângă mine.
- Asearã, repet.
"Aseară" închid ochii iar filmul deruleazã neîntrerupt încã din momentul în care am ieșit din casã. Tipa ciudată. Prietenii mei. Pub-ul. Bãtaia cu tort. Alcool. Țigãri. Și mai mult alcool. Provocãri. Riscuri. Accidentul. Bărbatul plin de sânge. Disperare. Crize. Nervi. Vinovăție. Fiul bărbatului care era sau nu acolo. Cimitirul Vechi. Mers prin ploaie. Din nou Pub-ul. Cadoul. Iar restul e totul în ceațã.
Tremur. Tremur din toate încheieturile iar ai mei mă privesc cu regret.
Mă ridic și fug în cameră. Încui ușa în urma mea și mă trântesc în pat unde analizez totul de la capãt, din nou și din nou până adorm.
"Oh, la dracu!"
E ora 19:49 când mã trezesc. Capul îmi explodează iar buna mea stare s-a dus naibii. Îmi deschid laptopul și pornesc muzica. Urlete, țipete și bubuituri răsunã din boxe. Las volumul mai încet încât să nu audă ai mei, altfel mi-ar rezerva o camerã într-un ospiciu.
Observ cadoul de la prietenii mei și încă unul lângã birou. Mã ridic și le iau. Lângã noptierã zãresc câteva plicuri pe care mai mult ca sigur le-a strecurat mama pe sub ușă cât timp am dormit. Mă așez pe pat iar în punga de la ai mei gãsesc o carte psihologicã, un tricou cu trupa Slipknot, o brãțarã de argint care mi-o pun la mâna stângă, niște bani și un bilet pe care scrie "La mulți ani din partea noastră" și o inimioarã desenată lângã.
De la prieteni am primit seria Jocurile Foamei, o caricaturã care m-a amuzat teribil, un pachet de țigãri cu vanilie și o ramă cu poza noastrã, care e spartă în dreptul feței lui Mafix. Sunetul de sticlã spartã îmi trezește alte amintiri neplãcute.
Iau telefonul și le dau mesaj prietenilor mei "S.O.S. Ne vedem în Cimitirul Vechi în maxim 15 minute!"
Îmi iau scrisorile, cobor în garaj fãră sã mã vadã ai mei, îmi iau casca și bicicleta și pornesc spre ultimul loc în care aș vrea să merg.
