Random Love Story

Capitolul 1 - Mara

Mara

Privesc și acum pe fereastră... E ora 2... dimineața...

A plecat acum câteva ore... bune... trântind ușa și spunându-mi că nu se mai întoarce. L-am urmărit cum pașii grăbiți l-au dus departe de mine, cum mașina și-a luat zborul în dorința de a pune o cât mai mare distanță între noi doi. E bine, e rău?!

Am rămas încremenită în timp. Nu am înțeles nici acum cum o simplă discuție despre o petrecere a escalat atât de rapid. Eu refuzam să merg, iar el se încăpățâna cu argumentele lui juvenile. Mr. Popularitate nu putea să lipsească de la un asemenea eveniment social.

Poate sunt eu prea închistată în rigorile vieții în care am crescut... Iar dau vina pe mine. Ar trebui să încetez să fac asta.

Faptul că am refuzat să mă îmbrac ca o fată de la marginea pădurii Băneasa sau chiar mai rău doar pentru a participa la o petrecere cu tema "Playboy", n-ar fi trebuit să aducă un asemenea vârtej de reproșuri și jigniri.

Sunt prea încuiată. Nu sunt în pas cu moda. Îi e rușine cu mine la petreceri. Nu știu să mă distrez. Să mă dezlănțui și să petrec până în zori ca toată gașca noastră. Că îi tai cheful de câte ori ieșim împreună pentru că strâmb din nas mereu, din diverse motive. Și colac peste pupăză – nici măcar nu sunt atât de bună în pat. Sunt plictisitoare. Vreau romantism, iar atunci când mi-l oferă, fac nazuri. Îmi petrec prea mult din viață cu nasul în cărți și făcându-mi planuri pentru viitor în loc să mă bucur de toate plăcerile care ni se aștern în fața ochilor!

Ah, și câte au mai fost...!! Aveam replică pentru fiecare în parte... dar de ce să mă cobor la nivelul lui?! De ce să țip, să urlu și să arunc cu cuvinte urâte?! I-am zis doar să nu-și mai piardă timpul cu mine dacă asta e adevărata lui părere despre mine... Mi l-am pierdut eu destul pe-al meu... Șapte ani din viață... Ce glumă proastă!

Da, sunt încuiată. Nu mă despoi și nu mă pun pe tavă pentru toți bețivii și drogații de la petrecerile la care așa zisa gașcă a noastră – care e de fapt doar a lui – participă. Da, strâmb din nas atunci când ideea lui de romantism e să-mi ia cadou o rochie prin care se vede tot și e atât de scurtă și de decoltată că aș putea foarte bine să fiu dezbrăcată și să merg la o petrecere de Valentine's Day cu tema "Playboy". Mda. Strâmb din nas la ieșiri pentru că nu știu cum naiba se face, dar de fiecare dată Natașa se nimerește a fi și la cafenea și la pub și la cinema. De fiecare dată. Și cum ne vede e fix ca o lipitoare la brațul lui. Iar el... el îi permite că deh, băiatul se simte bine când primește atenție din 15 direcții. Eh, n-are nimic, acum va primi și mai multă! Am uitat de cel mai mișto reproș – sunt plictisitoare în pat! Daaa... Ce-i drept, faptul că am refuzat să fac sex pe aleea din spatele barului e posibil să mă transforme într-o frigidă. Nu știu cui i-ar fi fost aminte de așa ceva când în jur duhnea a ghenă și lichide... biologice.

Prefer să fiu eu și singură. M-am prefăcut suficient în mirobolantul lui grup de copii de bani gata. Știam că nu aparțim acolo, dar am crezut că ceea ce avem e o relație sinceră, bazată pe sentimente curate și că îi vor trece cu timpul toate aceste experimentări și teribilisme.

Andrei era altfel atunci când l-am cunoscut. Timpul, anturajul, viața de la facultate, libertatea departe de casă... l-au schimbat prea mult. Am văzut de mult timp toate astea, dar... am sperat că va reveni la a fi acel băiat dulce pe care-l știam. Se pare că m-am înșelat.

"Niciodată să nu spui niciodată! Niciodată să nu..."

Înhaț telefonul de pe măsuța de la intrare și răspund, neluându-mi privirea de la luna ce luminează mult prea mult strada...

- Alo?!

- Mara, ce Dumnezeu faci?! Unde ești?!

Ah... E Ari... prietena mea cea mai bună. Ar fi trebuit să mă aștept să sune când o să vadă că nu mai vin.

- Sunt acasă, scumpo. Ce este?!

- Ești nebună?! Păi și Andrei?! S-a întâmplat ceva?!

- De ce întrebi asta?!

- Păi, știi...

- Hai, Ari, scuipă tot. Ne-am despărțit, oricum.

- Ceeeeee?! Ce-a fost în capul tău?!

Oh, Doamne... O să-mi spargă timpanul fata asta într-o zi.

- Ari, asta nu-i discuție pentru telefon. Cu atât mai puțin pe durata petrecerii unde presupun că ești. Vorbim mâine, ok?!

- Mara, vin acum spre tine!

- Nu, să nu care cumva să îndrăznești!! Distrează-te acolo și vorbim mâine. Sunt bine! În principiu. Încă nu realizez, probabil...

- Off, scumpa mea...

- Hai zi, ce vroiai să spui! Ce-ai văzut?!

- Nici nu știu cum să-ți spun... Promite-mi că ești bine! Vin la tine, ai nevoie de mine!

- Ariiii... încetează! Zi o dată, lasă ocolișurile!

- Andrei e cu Natașa... I-am văzut când am ieșit de la baie... O lipise de perete și păreau... intimi, oarecum...

Hmm... Nici măcar nu mă mai surprinde... Și nici nu mă doare... Ciudat. Aș fi crezut că pierderea a șapte ani din viață și o asemenea trădare, mi-ar sfâșia inima în mii de bucăți, dar nu e așa. Nu simt nimic, doar un gol. Și un sentiment puternic de eliberare. Într-un fel, mă așteptam să fugă în brațele ei. Sper că acum va fi fericit și va avea ce-și dorea.

Probabil că am tăcut prea mult timp că îi aud vocea hotărâtă a Arielei în ureche. E tonul ei de "intervenție" necesară. Dar nu e cazul.

- Ari, am vorbit serios. Știu că nu mă crezi, dar chiar nu am nimic. Pe de o parte și eu mă mir, pe de altă parte, cred că e normal. S-a terminat. Oricum, dacă e să fiu sinceră cu mine însămi, ne îndreptam spre asta de ceva timp.

- Bine, pui, bine. Dacă tu zici. Mâine trec pe la tine și nu vreau să aud nicio obiecție!

- Te aștept! O să-ți fac și ceva dulce. E bine?!

- Uuughh, cât te urăsc acum!! Ne vedem mâine! Dormi ușor!

- Distracție plăcut, Ari! Ai mare grijă de tine că știi cât se pot întâmpla la petrecerile astea!

- Stai liniștită, Vlad și Lore nu mă lasă nici două secunde singură!

- Foarte bine, foarte bine!! Hai pa!

- Pa pa! Te pup!

Plec într-un final de la fereastră. Las telefonul pe măsuța din living și mă îndrept spre bucătărie. Am în frigider o sticlă nouă de vin alb. Îl țineam pentru vreo ocazie specială sau o seară cu fetele, dar cred că și ăsta e un moment de sărbătorit. Nu în fiecare zi se întâmplă ca iubitul pe care îl aveai de la 16 ani să te părăsească.

Cu grijă, desfac dopul și îl las pe dulap... Iau un pahar din raft și mă întorc în living... Mă așez pe jos și îmi umplu paharul... Am dat drumul la muzică să-mi înec mai bine gândurile. Nu mai vreau să gândesc. Am făcut-o destul. Acum, vreau să mă bucur de momentul ăsta. În definitiv, de mâine n-o să-mi mai fac griji să dau raportul nimănui atunci când plec de acasă. Nu mai trebuie să mă panichez că am uitat să dau mesaj sau să verific și planurile lui atunci când îndrăznesc să ies cu fetele. Nu mai trebuie să gândesc pentru doi.

A trecut atât de mult timp de când am fost singură că nici nu știu cât de repede voi învăța să spun din nou "eu" în loc de "noi".