Random Love Story

Capitol 2 - Vlad

Vlad

Am avut un presentiment urât legat de ziua asta încă de când m-am trezit de dimineață... Și nu, n-a fost din cauza țipătului de fericire pe care l-am auzit din camera de vis-a-vis și nici din cauza mormăitului Marei ce se auzea prin perete subțire ce ne despărțea camerele. A fost doar un moment din acela în care te trezești și un fior rece ți se prelinge din creștetul capului, alunecând ușor pe spate și până în vârful degetelor de la picioare. Un moment din acela în care simți o strângere de inimă atât de puternică de ești convins că s-a micșorat de câteva ori bune.

Și cu siguranță n-a fost pentru că este încă un 14 februarie pe care îl petrec singur. Ani de zile nu mi-a păsat de sărbătoarea asta și nimic nu mă va face să dau acum doi bani pe ea. Da, mă distrez și merg la petreceri pentru că slavă Domnului, sunt o mulțime de fete singure ce au nevoie de consolare când văd numai cupluri în jurul lor.

E doar încă o zi din viața mea în care va trebui să asist la scenele drăgăstoase dintre prietena mea cea mai bună și celălalt prieten cel mai bun. Mda... Sunt unul dintre acei tipi. Nu am nevoie de compătimire. Șapte ani sunt de ajuns cât să te obișnuiești cu orice situație. De împăcat cu gândul că Mara nu va fi niciodată a mea, a fost mai greu, dar cred că am reușit s-o fac. În definitiv, eu le-am făcut cunoștință.

Pe Mara și Andrei îi știu, practic, de când eram în scutece. El era prietenul cel mai bun de la oraș, iar ea – prietena cea mai bună de la țară. El mi-era ca un frate... Ea... Ei bine, pe ea numai ca pe-o soră n-o vedeam. Am fost îndrăgostit de Mara de mic. Mara a fost prima fată pe care am tras-o de codițe, căreia i-am oferit o floare de Mărțișor, pe care am luat-o de mână și am împărțit mașinuțele cu ea. Am crescut împreună, ne-am petrecut vacanțele nedespărțiți unul de celălalt și uneori și weekend-urile. Mai ales când mai m-am mărit și puteam merge la țară cu autobuzul fără să fiu legat de programul părinților. Aveam 16 ani când m-a trăsnit minunata idee de a le face cunoștință prinetenilor mei cei mai buni. Mara venise la liceu în oraș și ne întâlneam deseori la un suc. După o zi de școală, Andrei m-a însoțit și cam aia a fost. Iar eu, prostul de mine, am așteptat-o atât... Am zis că trebuie să mai crească, să descopere ce-și dorește, să cunoască lumea... Nu m-am gândit niciodată că șmecherașul de oraș, plin de bani, care se învârtea în cercurile în care o făcea, va fi atras de fata inocentă de la țară.

Eh, dar ce-a fost, a fost. Am așteptat suficient și e clar că sunt un cuplu solid. Oricât de ciudată a fost combinația, mă bucur pentru ei și le sunt alături. Am încetat să o aștept de pe la 20 ani când mi-am dat seama că sunt patetic. Virgin și fără vreo iubită sau măcar să fi remarcat vreo altă fată până la acea vârstă. Nu glumele nesărate ce se făceau pe seama mea m-au făcut în acea noapte s-o iau pe Ela în cameră... ci faptul că în seara aia, am realizat cu adevărat că viața merge înainte și că prima iubire nu va fi neapărat și singura sau ultima.

Nu am avut niciun regret că nu i-am spus Marei despre adevăratele mele sentimente sau despre modul cum am ales să-mi petrec viața și timpul liber. Până în această seară.

În ciuda acelui fior urât ce m-a necăjit de dimineață, ziua se anunța a fi faină. Deși februarie, erau câteva raze de soare ce treceau printre draperiile întredeschise... Nimic nu urăsc mai mult decât iarna și ale ei capricii, dar anul ăsta am avut parte de vreme călduță. Iar azi, cu atât mai bine cu cât petrecerea de diseară se anunța a fi una explozibilă.

M-am trezit în urletele de fericire ale Lilianei. Iubitul ei, plecat de vreo 3 ani la studii în Anglia îi trimisese ca surpriză de Valentine's Day, bilete de avion. Ne-a cooptat imediat pe mine și pe Mara la făcut de bagaje, un mic-dejun rapid și o cursă contracronometru la aeroport. Sunt fericit pentru ea, chiar îmi făcusem ceva probleme că va trebui s-o târăsc după mine la party pentru că mă săturasem de smiorcăiala de săptămâna asta.