Argintării și metal. Singurele lucruri pe care le-am înțeles din monologul lui Sean. Obiectul transpus în fața mea pur și simplu mă lasă fără suflare. Cuprins în totalitate de lănțișoare și inele, schița suportului desenată pe o coală albă este mai detaliată decât m-aș fii așteptat.
Piciorul din metal ce susține întreaga piesă de muzeu are culoare maronie, iar pe ,,ramurile", tot din metal sunt așezate acele bijuterii mult îndrăgite de femei.
—Ești nebun dacă crezi că o voi lua!
Glasul meu hotărât pare să-l lase rece pe Sean. Mototolește coala în propriul pumn atunci când o azvârl spre el. Expresia feței i se schimbă radical și mă trezesc lipită cu spatele de peretele rece.
Privirea îi este una la fel de rece ca întotdeauna fără nici un pic de emoție în ea. Poate doar ură. Ura față de mine.
—Nu ai de ales, mârâie nervos. Complet nepotrivit acestei situații, un colț al buzelor mi se arcuiește într-un zâmbet. Total contrar a ceea ce simt în interior, adică o sumedenie de agitație amestecată cu panică, corpul îmi este relaxat, chiar și atunci când corpul solid a lui Sean mă lipește cu totul de perete și îmi simt sânii zdrobiți de pieptul său.
—Și dacă dau greș?îl întreb înapoi.
—Te omor!
Răspunsul său venit imediat îmi aduce un nod în stomac și mă trezesc înghițând în sec. Clatin frenetic din cap.
—Nu ai face-o!
Adevărul este că întreg curajul îmi dispăruse, iar panica este mult mai intesificată decât înainte.
—Dar ce-ai crezut?mă întreabă înapoi zâmbind. Te aduc aici și nu muncești deloc? Nu uita că ești doar o altă cățea căreia îi prinde bine luxul. Luxul meu! Am avut suficientă răbdare cu tine și mi-a ajuns. Ori te pui serios pe treabă, ori te pun eu!
Înghit iar în sec. Dezamăgirea pune stăpânire pe mine și nu îmi pot abține icnetul ce-mi scapă printre buze. Se prea poate ca sentimentele mele să întreacă cu mult limita, însă nu pot să nu sufăr atunci când îmi spune aceste lucruri în față. Mai ales atunci când este cu totul lipit de mine.
—Ne-am înțeles?
Mă încrunt spre el și adopt o față bosumflată. Nu pare deranjat de noua mea atitudine. Își dezlipește brusc corpul de al meu lăsând un loc atât de rece în urma sa!
Gray, precum se numește bodyguardul ce mă adusese aici așteaptă tăcut într-un colț opus al încăperei. Îmi țin lacrimile în frâu și pășesc după el atunci când îmi întoarce spatele și iese afară din depozit.
Dau să trec pe lângă el, însă degetele lui Sean se încolăcesc în jurul brațului meu. Bat nervosă cu piciorul în pământ. Pe deasupra că sunt nevoită să trec de o nenorocită de inițiere,vmai sunt obligată să îmi petrec și timpul cu Sean. După jignirile primite, starea mea e mai mult la pământ decât acceptabilă.
Înainte să-i anticipez viitoarea mișcare, îmi simt buzele lipite de ale lui. Primul reflex a fost acela de a-i răspunde la sărut, dar mă opresc la timp. Încerc să mă desprind de el, dar nemernicul își încolăcește degetele în părul meu și mă țintuiește locului. Sărutul său e calm și moderat. Buzele sale le tachinează pe ale mele într-un joc din care e destul de clar că el vrea să câștige. Continui să încerc să mă dezlipesc de el deși știu prea bine că nu am nicio șansă. Mârâi de frustrare și îl împing.
CITEȘTI
Pasiuni întunecate
Avventura-Nu uita că aștept adresa pentru diseară! Aceeași șoaptă mult prea aproape de urechea mea, gata oricând să-mi creeze furnicături pe șira spinării. Voce dură, rece și fără nici un pic de emoție în ea. Nu doar șoapta este rece. El este rece, cu t...