Best friends

Capitolul 7:Seară în familie..?

      Stăteam pe canapea înfofolită într-o pătură pufoasă şi moale. Îmi țineam cana cu ceai în mâini. În jurul meu zburda un băiețel cu părul blond râzând şi dansând. Pe postul de muzică pe care era televizorul, începuse melodia lui preferată. Nu cunoşteam piesa şi nici nu m-am uitat să văd numele atunci când apăruse în partea de jos a ecranului. Nici nu eram sigură că ochii mei obosiți ar putea vedea până acolo.
Josh începuse să cânte. Christian cânta şi el, iar astfel eu mă simțeam ca la un circ. Dar totuşi erau super adorabili. Mi se pare aşa de drăguț când un băiat se joacă cu copiii, mor.        Aş vrea şi eu să pot cânta aşa ca ei. Amândoi au o voce superbă, dar eu.. eh, oricum nu prea sunt bună la muzică. Cu desenul mă descurc mai bine. Chiar foarte bine având în vedere că fac desen tehnic în particular.
      Iar mă durea capul. Îl simțeam greu şi gata să explodeze. Mai luasem o gură de ceai sperând ca gustul dulce-acrişor, care îmi plăcea la nebunie, avea să îmi distragă atenția de la durere. Am pus cana cu ceai pe suportul de pe mobilă şi m-am înfăşurat mai bine cu pătura. Mă gândeam cum aş putea să mă aşez mai comod fără să îl pun pe Christian să se ridice, aşa că mi-am aşezat capul pe picioarele lui şi m-am întins aproape complet. Mai apoi m-am ghemuit de frig pentru că noua poziție pe care o adaptasem permitea aerului care mie mi se părea rece să circule liber pe sub pătură provocându-mi frisoane.
      -Josh, linişteşte-te. Claire nu se simte bine, îi zise Christian fratelui său.
      Josh se oprise brusc din țopăiala sa şi se apropie de mine. Se aşeză pe jos în genunchi, fața lui fiind la acelaşi nivel cu fața mea. Îşi lipise buzele de obrazul meu într-un pupic zgomotos.
      -E fierbinte pe față, spuse Josh punându-şi mâna pe fruntea mea. Cred că are febră. Mare, zise după o clipă de gândire.
      Îmi arcuisem buzele în încercarea nu prea reuşită de a imita un zâmbet, Josh dezlipindu-şi mâna de pe fruntea mea. Robert intră pe uşă cu un bol din care ieseau aburi şi pe care îl ținea cu ajutorul unui prosop.
      -Hai sus, zise Robert odată ce ajunse lângă pat.
      Mă ridicasem încet, pentru o clipă crezând că am să mă scurg acolo o dată cu nasul meu care era înfundat şi roșu. Am luat un şervețel din pachetul frumos mirositor şi mi-am suflat nasul. Cei trei băieți de vârste diferite se uitară urât la mine.
      -Ce? De parcă voi nu ați fost niciodată pe moarte, le-am zis revoltată.
      -Dar nici tu nu eşti, mi-o întorsese Robert. Aşa că treci şi mânâncă.
      Îmi aşeză bolul cu supă în brațe. Căldura pe care o emana mă făcuse pentru o clipă să vreau să îmi bag mâinile în supă, pentru că îmi erau reci. Ca tot timpul de astfel.
      O dată ce Robert mă văzu că încep să mănânc, îşi luă tălpăşița înapoi spre bucătărie. În scurt timp se întoarse cu alte două boluri cu supă. Unul i-l dădu lui Christian, iar celălalt i-l aşeză lui Josh pe măsuță. Se mai duse o dată în bucătărie întorcându-se de acolo cu un alt bol cu supă. Se aşeză şi el pe jos lângă Josh şi începuse să mănânce.
      Ar trebui să vorbesc cu Robert mai des, despre orice, la fel cum făceam şi înainte. Doar că după ce ai noştri au murit în acel accident, el devenise cam protectiv, iar eu nu prea mă simțeam ok. Adică totuşi, au fost părinții mei şi îi iubeam enorm de mult, chiar dacă erau cam stricți în privință cu anumite lucruri. Tata nu se implica la fel cum făcea mama, dar înțeleg, şi totuşi îl iubeam la fel de mult chiar dacă nu prea petreceam timpul cu el. Mama era o fire veselă, zâmbitoare şi puteam discuta orice cu ea. Eram cele mai bune prietene. Până la accident. Averea părinților mei îi revenise lui Robert deoarece era major. Eu aveam 16 ani, el 19. Şi deşi ar fi putut să plece să îşi refacă viața şi să mă lase la ştiu şi eu ce orfelinat, el m-a luat în grija lui. Astfel fratele meu mai mare devenise pentru mine nu doar un frate ci şi mamă şi tată. Doar locul de cel mai bun prieten nu îl ocupă. Dar mai încolo locul fu luat de Christian care m-a ajutat să trec peste depresia în care mă scufundasem după moartea părinților mei. Christian mă făcea să mă simt bine prin unica lui prezență, fără să facă nimic special decât să fie acolo când aveam nevoie. Puteam discuta orice cu el, îi spuneam tot ce gândeam iar el mă asculta de fiecare dată. Bine, eu fusesem prietenă cu Christian şi înainte de tragedia cu părinții mei, dar nu eram chiar aşa de apropiați.        Ne cunoscusem în parc când aveam în jur de 9-10 ani. Christian mergea deseori cu fratele lui mai mare şi cu mama lui, iar eu cu mama mea. Ştiu că pe-atunci fusesem îndrăgostită de Paul şi de fiecare dată când venea şi el cu Christian pe-afară îl urmăream peste tot. Deşi nu mă prea băga în seamă.
      Fratele meu termină de mâncat şi se relaxă lăsându-se pe spate pe jos. Imediat după aceea termină şi Josh, care îl imită pe Robert. Imediat ce făcusem legătura, începusem să râd. Fratele meu se ridică de pe jos râzând şi el. Luă bolurile goale şi plecă spre bucătărie cu Josh pe urmele sale. Christian se uită la mine şi atunci îmi dădusem seama că şi el terminase de mâncat. I-am întins bolul meu cu supă pe jumătate gol. Sincer nu mai puteam să mănânc. Christian îşi dădu ochii peste cap apoi îmi luă bolul şi plecă spre bucătărie. Hm.. uneori nici nu trebuie să vorbim ca să ne dăm seama de situație sau de ceea ce vrem să spunem. Şi jur că ador sentimentul acesta că cineva mă înțelege cu adevărat aşa cum face el mereu.
      Christian se întoarse deodată cu fratele meu şi Josh. Christian ținea un pahar cu apă în mână, iar fratele meu bănuiesc că avea ceva medicament în mână deoarece ținea palma întinsă. Le-am mulțumit celor 2 gentlemani şi am luat pastila care speram să îmi scadă febra. Se trântiseră toți pe canapea provocându-mi mai mari dureri de cap. După ce îmi pusesem paharul pe mobilă, lângă cana de ceai, telefonul meu făcu un zgomot anunțându-mă că am primit un mesaj. Fusesem oprită de cuvintele fratelui meu care mă surprinseră.
      -Lasă telefonul. Acum avem o seară în familie, cred că prietenul tău sau prietena ta care tocmai ți-a trimis mesaj mai poate aştepta, zise el repede.
      O seară în ce? Îmi retrăsesem mâna imediat uitându-mă la fratele meu ca la un străin.
      -Stai ce? Avem o ce? întrebasem eu ca şi cum nu aş fi înțeles ce a zis.
      -Trebuie să mai repet o dată? întrebă şi el.
      Îmi lăsasem capul pe umărul lui şi începusem să râd. Da, mi se părea ciudat că Robert tocmai îl numise pe Christian membru a familiei pentru că de obicei se uita urât la el şi aveam impresia că îl urăşte.
      -Dar parcă îl urai pe Christian, îi spusesem lui Robert.
      -Nu îl uram. Doar că era prea aproape de tine. Şi dacă vrei să şti, prefer să fie el cel care e la mai puțin de un metru de tine decât băiatul ăla cu care ai mers la petrecere, zise el dând din umeri.
      Îmi dădusem o palmă mintală o dată ce Robert îşi încheie propoziția. Super.. Se pare că va cam trebui să-l suporți pentru că soră-ta s-a cam îndrăgostit de el. Nu am să neg asta. Ok?
      -În plus sunteți prieteni de mult timp. Şi ştiu că vă înțelegeți bine, zise el repede.
      -Adevărat, îl aprobă Christian.
      Josh începu să râdă, iar Christian îi puse mâna pe gură când acesta încercă să zică ceva aşa că niciunul nu a înțeles nimic. Şi toți am râs când Christian cică ne traduse ceva de genul cum că şi el ar fi bun prieten cu mine. Eu una nu îl credeam pe Christian, dar atâta timp cât fratele meu îl credea, era de bine.
Când aceştia doi se ridicară să plece, Robert îi oprise şi îi invită să doarmă la noi. Mă uimise bunăstarea lui şi zâmbetul acela de pe fața lui, dar mă bucuram că însfârşit zâmbea şi el.
Eu nu eram mai bine, deşi durerea de cap încetă şi febra se mai domoli, începusem să tuşesc. Iar nasul îmi curgea mai rău ca apa de la robinet. Ok, exagerez, dar oricum. Simțeam că avea să fie şi mai rău dacă mai stau trează aşa că după ce Josh adormise şi Christian cu Robert se puseseră să se uite la film, eu urcasem în camera mea şi mă trântisem în pat. Telefonul meu rămăsese jos, dar eu una nu aveam de gând să cobor iar după el aşa că m-am pus în pat. Am adormit puțin mai greu gândinu-mă că durerile astea, tusea şi nasul înfundat erau doar începutul dintr-o răceală zdravănă.

Heeii. Voiam să fac un anunț!! Acum că a început şcoala probabil nu am să mai postez aşa de des. Depinde şi de orarul meu de la şcoală. Mulțumesc din nou celor care îmi citesc cartea. Aştept părerile voastre într-un comm sau pe privat, mersii mult. Pupici