Ale Diavolului lacrimi de sânge răscumpără păcatele supușilor depravați. Ura inhibă teama, teroarea colindă îmbrăcată în cârpă. Suflete pier, topite ca ceara, lemne de foc preschimbate-n jar, se descompun ca petale de flori, moartea doboară și demoni și umbre.
Iadul devine iad pentru toți, pârjolind păduri de cărbune iar mantii cenușii sfârșesc învăluind morții. Cânturi de corbi cu pene sure revarsă-n ecou suferința Stăpânului. Carnea crudă se descompune, rămân doar oase îmbălsămate-n venin. Creaturi urlă, imploră iertare, simt biciul cum arde, păcatele numără.
Buzele Răului sărută eternul căci viața moartă continuă-a curge. Visează iubire, iar ea nu există, demonii țipă, simt drogul terfelind sânge. Durere contopită cu energie, lumină ce orbește întunericul, umbre frânte și fantasme de gheață în focul veșnit își primesc binecuvântarea.
Diavolul cerne fărâme în sită, căci ele-s frânturi de vise apuse. Alunecă fulgi ce mângâie trupuri, iar răni acide se vindecă lent. Femeia îl schimbă, femeia îl iubește, iar el devine din Întunecime, om chinuit de-al dragostei dor. Privindu-i chipul, sorbindu-i puterea, buzele-i calde-s lavă încinsă. Topindu-se-n soare, destinul și-l schimbă și fără ea, Iadul e trist.
YOU ARE READING
Raze de Lună - Cele douăsprezece ecouri ale lumii
Short StoryLumina îmbracă întunericul, iar moartea capătă contur sfârtecând amintiri. Sute dintre ele ca fluturi atrași de jocul flăcărilor, dispar în neant, arzând de vii. Douăsprezece ecouri prevestesc suferința, douăsprezece cântece preamăresc moartea. Luna...
