Raze de Lună - Cele douăsprezece ecouri ale lumii

Anaid

   Roșu-mătase ce mângâie pielea, iasomie e chipul, parfumul îl simte, pe umeri de lapte, voalul tresare, e pură ca focul dar focul te arde. Părul șaten în valuri și-l poartă, ușoară corabie ce-atinge oceanul. Ochii-s comoară de suflet și-n el, inima ei vrăjită dansează. 

   Nectar pe buze, petale în palme, copil al iubirii s-a născut în mare. Din spuma apei, magia e albă, coroana de stele pe creștet o poartă. Ea e natura, ea e regina, pământul e martor al puterii divine. 

   Roze-i acoperă trupul, veșmânt, iar zâmbetu-i raze de lună pierdute, căci mistic crepuscul se revarsă în juru-i și lebede gâtul și-l pleacă umil. Zeiță a Soarelui, lumină colindă pe aripi de păsări ce viața și-o cântă. Ea e lumina, ea e Apusul. Ea este viața și ea e iubirea. 

   Privirea-i pierdută iar dorul ce-l simte, furtună încinsă ce mistuie gheața. Frumoasă ființă, Anaid zâmbește, iar glasul-i e tril și timpu-l oprește. Umbre de aur se joacă în apă, lacrimi de înger, chihlimbar preschimbat, nu pot ascunde adevărata comoară, căci ochii fetei sunt iad și căldură.