Din Vechiul Turn, pașii-și poartă, voal negru de mătase se revarsă. Valuri de rochie curg pe scările de piatră iar zâmbetul e rece ca de gheață. Ascultă ritmul vieții ce se scurge, căci ale lumii infinituri condamnate, mor. Fântâna tinereții e secată și pașii fetei vor porni în zbor. Alungi ecouri ale inimii bătăi, și corbii-n stoluri, păcatu-l poartă doar în doi. Căci moartea o blestemă și o cheamă și focul s-a născut din a lor flamă.
Crepuscul sângeriu perturbă luna și suflete colindă fără corp. Se lasă seara peste lume, iar morții vii tresar în urma unui simplu joc. Măști iluzorii se frâng sub ale vieții greutăți și carnea crudă cade ca o frunză, topindu-se în ceară sfântă.
Și voalul negru de mătase se revarsă, dansează-n vânt și vântul zbiară. E frig în Iad și Raiul plânge, iar câte un corb sfârtecă cerul. Umbre de aur se arată, a lor coroană ruginită-o poartă. Și regii luptă pân' la moarte căci tot ce-i mort slujește veșnic. Fata dispare, înecată, o altă stea ce cade-n marea moartă. Dar ce e ea? Ce întuneric o cuprinde și ce coșmar lumina ei o stinge? Totul e noapte fără lună, dantela gâtul i-l sugrumă.
YOU ARE READING
Raze de Lună - Cele douăsprezece ecouri ale lumii
Short StoryLumina îmbracă întunericul, iar moartea capătă contur sfârtecând amintiri. Sute dintre ele ca fluturi atrași de jocul flăcărilor, dispar în neant, arzând de vii. Douăsprezece ecouri prevestesc suferința, douăsprezece cântece preamăresc moartea. Luna...
