< Psyhologic Story > ( A Harry Styles F.F.). ÎNCHISĂ

Capitol 4 Viața nu ia pauză

     Rayie's P.O.V.

După ședința la psiholog mă așteptam la o după-masă liniștită în pat,fumat pe ascuns și privit tavanul ore în șir,dar cum sunt obișnuită de când mă știu,dorințele mele nu au nici un efect.

Casa mea era la fel cum am lăsat-o,dar nu și cu aceași dizpoziție înăuntru.

Am deschis ușa casei pe care o cunosc prea bine de 17 ani. Aceași aromă de vanilie se simțea în aer. Mi-am descălțat papucii și i-am aruncat undeva pe hol. Pe hol nu era nimeni,dar chiar atunci când să urc spre camera mea am auzit voci din sufragerie. Am hotărât să mă duc să verific vocile ce vorbeau puțin cam tare pentru o conversație obișnuită.

Când am ajuns în sufragerie în fața mea erau mama,tata și un domn prezentabil în costum. Înca nu au observat prezența mea așa ca am profitat de asta.

- Uitați,nu imi pasa ca trebuie să dau și o mie de dolari dar fata mea nu va merge în alt oraș pentru luni și luni.spune tata furios.

- Vă înțeleg domnule dar centrul de aici e plin. Sunt oameni care au nevoie mai mult de asta decât ea!îi răspunse pe același ton domnul.

- Are doar 17 ani,cum credeți că am putea să o lăsăm pe mâna unor străini mai ales și în alt oraș?întreaba mama.

- Daca vreți să se facă bine,ați putea să o lasați până și în Olanda!

- Pentru numele lui Dumnezeu,chestiile astea se găsesc mai mult ca non-stopurile.își dă ochii peste cap tata.

- Ce se găsesc mai mult ca non-stopurile?întreb în timp ce intru în sufragerie.

- Rayie,ești acasă!vine mama spre mine în încercarea de a mă îmbrățișa.

O resping imediat pentru că înainte de asta nu ma îmbrățișat de când am început cu alcoolul. Mi se pare stupid să îți schimbi personalitatea doar când vine vorba de situații diferite.

- Ce naiba se intampla aici?spun enervata de gestul ei de mai devreme.

-  Tu trebuie să fii Rayie nu? Eu sunt domnul Jefferson.spune tipul in costum.

- Mă doare în cur că tu ești Jason sau cum ai zis,eu am intrebat ce se intampla aici!aproape am tipat.

- Rayie!mă amenință tata. Ajunge cu asta,domnul Jefferson e de la Centrul de Dezalcoolie.

Și atunci mi-am dat seama. Vroiau să mă interneze.

- După ce ca am acceptat sa mă duc la stupidul vostru de psiholog mai și vreți sa mă internați. Vă urăsc! Iar tu ieși naibii din casa mea!țip cât m-au ținut plămânii iar în secunda urmatoare eram deja pe scari ignorând strigătele mamei.

Am deschis ușa camerei mele cu lacrimi deja pe obraji,trântind puternic ușa în spatele meu. M-am dus val-vârtej la sertarul de la birou și mi-am scos o țigara și sticla de Stalinkaya,vârându-mi cât de repede am putut lichidul arzător pe gât.
Țigara cu gust toxic în combinație cu lichidul spirtos imi crea o senzație de greața dar totuși un sentiment vindecator.

Dupa aproximativ 15 minute în care am consumat 3 sticle de băutură mi-am dat seama că mai rău decât să fii un împătimit al băuturii e să fii singur așa ca nu am ami așteptat și l-am sunat pe Troy.
Fiindu-mi cel mai bun prieten a fost la mine in cateva minute.

- Rayie ești bine?mă întreabă trăgându-ma într-o îmbrățișare care mă face să mă simt mai bine mereu.

Am tăcut din gură umezindui umărul cu lacrimele mele sărate. Ca de fiecare dată când mă simt ca dracu', el vine să stea cu mine la orice oră,mereu promițându-mi că va fi mai bine.