Private Number//H.S.

4. Mesagerul

Harry P.O.V.

M-am trezit inca bezmetic dupa cearta de ieri. Inca nu imi vine sa cred ca da vina pe mine cand eu nu am facut nimic.

M-am indreptat spre bucatarie, gasind-o pe Behati cu telefonul meu in mana. Pare ca tasta ceva, dandu-mi prea tarziu seama ce se intampla. Ii scria Asiei ca sa o indurereze mai tare decat era deja. Voia sa ii faca viata un calvar pentru ca inca crede ca eu o iubesc asa de tare pe Asia incat am uitat de ea. Ca am uitat ca si ea are nevoie de "atentie".

- Behati! am tunat eu, ea sperindu-se si scapand telefonul pe jos, dar fara sa il sparga.

- Oh, buna, Harry! a spus ea luandu-si fata de plictisita pe care o are tot timpul.

- Behati! am ignat eu la ea din nou. Stiu foarte bine ce faceai cu telefonul meu si o vei pati! am spus eu, ea facandu-se alba la fata.

- Dar ce, ma rog, am facut? a intrebat ea facand pe nestitutoarea. M-am uitat doar prin pozele pe care le-am facut la majoratul lui Skippy.

- Nu ma minti pentru ca soarta iti va fii de o mie de ori mai rea! Tu i-ai trimis mesajele alea Asiei si dupa le-ai sters ca sa nu le vad, nu?

- Da, Harry, pentru ca ai uitat de mult de mine. De noi. De timpurile frumoase...a spus ea nostalgica, dand sa planga, dar eu nu intram in jocul ei, a dus-o prea departe.

- Ce timpuri frumoase, Behati? Tocmai tu ai zis ca nu e bine "sa traiesti in trecut", ei bine eu ma gandeam la o prietenie care merita salvata, nu la porcarii! am scuipat eu veninos, simtind cum sangele imi clocoteste de furie.

- Asta sunt eu pentru tine? O porcarie?

- Ei bine, da! am spus eu dur fara sa regret. Eram beat! A fost o greseala, dar vad cu tu nu o mai uiti!

Behati a plecat suparata din camera, dar acum nu imi mai pasa. O merita.